Dermatita atopică este o afecţiune cronică a pielii, inflamatorie, pruritică, eritemato-scuamoasă, legată de o predispoziţie genetică numită “atopie”. Predispoziţia genetică, denumită şi “teren atopic”, reuneşte istoricul familial cu diferite afecţiuni precum: rinoconjunctivita alergică, astmul alergic sau dermatita atopică. Astfel, riscul de a dezvolta dermatita atopică ajunge la 50% pentru un copil ai cărui părinţi au o afecţiune din cadrul celor incluse în “terenul atopic”.
Dermatita atopică afectează aproximativ 10% din populaţia generală şi până la 25% dintre copiii din ţările vestice. În creşterea incidenţei în ţările vestice sunt implicaţi factori de mediu: alergeni din aer, poluare, praf şi influenţa igienei excesive, contactul tardiv al copiilor cu diferiţi alergeni din mediu: păr de animale (câine, pisică), polen, particule de praf.
Principalele semne în cadrul dermatitei atopice sunt: uscăciunea cutanată permanentă (xeroza), puseele de eczemă - roşeaţă, vezicule, exudat, scuame, leziuni cronice, lichenifiate (piele îngroşată, albă şi foarte pruriginoasă). Apariţia puseelor de dermatită atopică poate fi determinată de: factori climatici - atmosfera uscată (iarna), căldura excesivă, transpiraţie, boli infecţioase în sfera ORL şi boli eruptive sau factori psihologici şi alimentari. Complicaţia asociată puseelor de dermatită atopică este suprainfecţia cu Stafilococul Auriu.
Simptomele care influenţează calitatea vieţii unui pacient cu dermatită atopică sunt: pruritul sever, senzaţia de “piele care ţine”, de înţepătură , tulburări ale somnului . Tratamentul medicamentos asociază cortizon local (dermo-corticosteroizi), în pusee, antihistaminice pentru calmarea pruritului şi antibiotice - local/sistemic, numai în cazul semnelor clinice de suprainfecţie a pielii.
O importanţă deosebită în tratamentul dermatitei atopice este deţinută de regimul igieno-dietetic: evitarea alergenilor alimentari: făină, lapte, alune, soia şi hidratarea şi igiena adecvată pentru pielea atopică.
Bazele igienei pentru pielea atopică: de evitat apa fierbinte şi calcaroasă; sunt de preferat duşurile scurte (5 până la 10 min.) în locul băilor prelungite; folosirea unor produse nondetergent, nondelipidante, a unor săpunuri blânde; clătirea abundentă, uscarea pielii după duş prin tamponare cu prosopul, nu prin frecare.
Caracteristici necesare emolientelor indicate în dermatita atopică: să calmeze, să aibă o structură relipidantă, să aibă proprietăţi antiseptice, o formulă cu toleranţă înaltă, fără parfum, fără conservanţi; să fie aplicate în primele 10 minute după duş (pielea e mai permeabilă pentru emolienţi/eficacitate sporită).
Folosirea produselor dermo-cosmetice pentru igienă şi reconstruirea barierei cutanate în dermatita atopică îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor şi previne apariţia puseelor.
Laboratoarele Bioderma asigură un program complet de tratament pentru pacienţii cu dermatită atopică prin gama ATODERM. Astfel, gama ATODERM asigura atât igiena pielii atopice cât şi tratamentul puseului de dermatită atopică şi prevenirea recidivei.
Programul ATODERM pentru pielea atopică: IGIENA ATODERM:
- ATODERM GEL SPUMANT- curăţă perfect pielea fără să o agreseze, conţine ingredienţi activi hidratanţi şi agenţi antibacterieni; poate fi utilizat atât pe faţă cât şi pe corp; asigură o toleranţă optimă, nu conţine parfum sau conservanţi.
- ATODERM SĂPUN – săpun solid cu bază de spălare blândă, îmbogăţit cu unt de karite, ce conferă un plus de hidratare, curăţă blând pielea întregului corp.
PROGRAMUL DE TRATAMENT ATODERM:
- ATODERM POZn - produs special formulat pentru tratamentul puseului de dermatită atopică; este unicul produs dermo-cosmetic alternativ sau adjuvant tratamentului cu corticoizi din puseul de dermatită atopică; deţine tripla acţiune antiinflamatorie şi dublă acţiune antibacteriană, ambele necesare pentru scoaterea pacientului din puseul de dermatită atopică; acţiunea antiinflamatorie este „cortizol-like” prin intermediul beta-sitosterolului, fără a avea însă efectele adverse ale corticoterapiei; nu în ultimul rând, asigură o emoliere eficientă ce creşte complianţa pacientului la tratament.
- ATODERM PP ANTIRECIDIVĂ - primul tratament ce reglează echilibrul florei cutanate prin intermediul brevetului, stimulează proliferarea florei saprofite în detrimentul Stafilococului Auriu; de asemenea, este primul produs care stimulează (graţie conţinutului în vit PP*) reconstrucţia barierei cutanate, prin creşterea sintezei endogene (la nivelul pielii) de ceramide şi acizi graşi, asigurând refacerea solidă şi pe termen lung a cimentului lipidic intercorneocitar, a cărui deficienţă este implicată în fiziopatologia dermatitei atopice.
- ATODERM BALSAM DE BUZE – asigură tratamentul leziunilor de dermatită atopică de la nivelul buzelor, prin calmarea inflamaţiei revendicate de antileukina 6 şi hidratarea conferită de uleiul de avocado şi untul de karite.
* Stimularea de către vitamina PP a serinpalmitoiltransferazei implicată în biosinteza ceramidelor la nivelul pielii a fost menţionată în British Journal of Dermatology în anul 2000. - O. TANNO et al. Nicotinamide increase biosynthesis of ceramids. British Journal of Dermatology 2000
Gina
In legatura cu dermatita atipoca eu va pot zice ca lotiune protectoare de la Gloves In A Bottle face minuni. Am incercat-o si este incredibila.
Oct. 21, 2014, 4:05 p.m.