Conf. Univ. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Radiografia standard de coloană lombară nu furnizează semne directe de hernie de disc. Semnele indirecte clasice sunt descrise în triada Barr: rectitudinea coloanei lombare, prezenţa scoliozei lombare şi pensarea spaţiului discal.
Mai multe date privind sediul herniei şi dimensiunea ei sunt oferite de mielografia cu substanţă de contrast, care se efectuează prin introducerea în canalul vertebral a unor substanţe hidrosolubile pe bază de iod care vor opacifia conturul canalului. Substanţa de contrast se opreşte la nivelul la care discul prolabează în canal la o hernie masivă sau ocoleşte nodulul herniar la o hernie mai mică. Discul intervertebral afectat poate fi investigat şi prin injectarea direct în el a substanţei de contrast, investigaţie denumită discografie.
Tomografia computerizată mai poate stabili diagnosticul, dar atunci când se pun probleme de diagnostic diferenţial, în special cu tumori sau metastaze localizate la nivel lombar.
Electromiografia este o investigaţie foarte utilă în herniile de disc asociate cu suferinţe radiculare, pentru stabilirea cu certitudine a teritoriului afectat şi pentru evaluarea în dinamică a progresiei sau regresiei modificărilor fiziopatologice.
Principalele obiective terapeutice ale herniei de disc sunt: combaterea durerii, corectarea dezechilibrelor musculare între agonişti şi antagonişti, restabilirea controlului adecvat al mişcării şi profilaxia recidivelor.
Mijloacele de tratament sunt cele igienico-posturale, medicamentoase şi fizicalkinetice.
Tratamentul igienico-postural: repausul absolut - în suferinţele acute; repaus relativ - în formele comune, pe pat tare, în posturile delordozante - decubitul dorsal sau lateral cu membrele inferioare flectate, îndoite la piept.
Se recomandă regim alimentar hipocaloric în caz de exces ponderal. În medicaţia antiinflamatoare se indică regim hiposodat.
Tratamentul medicamentos – în formele simple - analgezicele obişnuite, oral sau intrarectal, (algocalmin); antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): indometacin, diclofenac, piroxicam, aspirina, fenilbutazona, ketoprofen. Antiinflamatoarele steroidiene (AIS): în formele hiperalgice, ţinând cont de contraindicaţii şi de efectele adverse. Decontracturantele (diazepam, clorzoxazon, mydocalm, muscalm) - cu multă prudenţă, doar la bolnavii spitalizaţi. Combaterea contracturii musculare reactive care fixează coloana lombară poate favoriza hernierea discului intervertebral.
Alte clase de medicamente : vitaminele din grupul B, antidepresivele etc. Pentru infiltraţii paravertebrale se vor folosi xilina 0,5-1% asociată cu produse cortizonice cu efect prelungit de tipul Diprophosului.
Tratamentul fizical constă în electroterapie, adjuvant în herniile de disc lombare, fără înlocuirea celorlalte forme de tratament. Efecte favorabile ale diferitelor forme de curenţi electrici în discopatiile lombare: antalgic, antiinflamator, hiperemiant, decontracturant. Curenţii diadinamici (CDD) sau TENS au efecte spectaculoase în lumbago nediscogen, curentul galvanic este folosit în sciatalgii sub forma galvanizărilor simple, iar media frecventă sub forma curenţilor interferenţiali este mai puţin eficientă în faza acută, dovedind însă un bun efect decontracturant. Ultrasunetul sau undele scurte se folosesc în formele subacute sau cronice recidivante, cu suferinţe musculotendinoase, miofasciale sau cu manifestări vasculo-vegetative. Curenţii exponenţiali se folosesc pentru stimularea musculaturii total sau parţial denervate în herniile de disc cu deficit motor.
Masajul se poate efectua în scop sedativ sacrofesier şi de-a lungul membrului inferior. În formele hiperalgice se evită folosirea tehnicilor de masaj.
Obiectivele kinetoterapiei diferă în funcţie de stadiul suferinţei: stadiul acut, în care se aplică metode sau posturi de relaxare generală şi de relaxare a musculaturii lombare; subacut, în care începe programul propriu-zis de kinetoterapie, cel mai cunoscut fiind programul Williams; cronic; de remisiune completă.
Contact
Comentarii
