Prof. Dr. Şerban Bubenek
Prof. Dr. Şerban Bubenek – din postura de manager al Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare CC Iliescu ne vorbeşte despre situaţia paradoxală cu care se confruntă Institutul. Pe de o parte, în cadrul acestuia se realizează premiere medicale şi performanţe de excepţie, şi de altfel unitatea se doreşte a fi transformată într-un centru de training pentru Europa de Sud-Est. Pe de altă parte, institutul funcţionează într-o clădire cu risc seismic ridicat, în pofida tuturor demersurilor pe care le-au făcut ani la rândul. Abia acum, în ceasul al 12-lea s-a obţinut finanţarea necesară construirii unui nou spital (aş parafraza, spunând că „a fost nevoie să moară în ţara vecină şi soră peste 250 de oameni sub dărâmături…până să se «mişte ceva în bine» şi la noi“).
Domnule profesor, cât de reprezentativă este această situaţie pentru sistemul medical autohton?
Din păcate, situaţia cu care ne confruntăm este una dramatică. Ultima expertiză ne-a arătat că funcţionăm într-o clădire cu grad seismic doi, asta înseamnă că la orice cutremur serios imobilul va avea daune importante şi eventuale victime umane.
Această expertiză însă nu spune tot adevărul deoarece, clădirea construită la nivelul anilor 1960, care ar trebui să reziste la un cutremur mare, este supraîncărcată cu aparatură medicală, cu paturi şi cu tehnologie la nivel de an 2015.
Cu regret trebuie să spunem foarte clar că una din problemele mari cu care se confruntă sistemul de sănătate din România, vis-a-vis de infecţiile nosocomiale, este cea a infecţiilor nosocomiale intraspitaliceşti, care nu se datorează personalului medical, ci sunt direct imputabile infrastructurii vechi şi neperformante. În clădirile spitalelor noastre nu poate fi vorba de aer condiţionat cu flux laminar de o anumită puritate în sălile de operaţie sau în secţiile de terapie intensivă, de respectarea unor reguli elementare de proiectare a unor circuite medicale din secolul XXI.
La Congresal Societatii de ATI din acest an, unde am avut invitaţi peste 60 de conferenţiari străini prestigioşi din aproape toate ţările Europei, Israel, SUA, abordând tematici extrem de noi şi de variate, doresc să menţionez tema legată noua definire a sepsisului şi care schimbă multe lucruri în abordarea pacientului septic cu infecţie gravă. Sunt noi definiţii, noi abordări, codificări şi maniere de înţelegere a acestui mecanism, killerul tăcut care este până la urmă infecţia şi care omoară pacienţi peste tot în lume.
După anul 1990, în România, s-au construit din fonduri publice, doar un spital şi un pavilion spitalicesc, spitalul Colţea şi pavilionul de neurochirurgie de la Bagdasar-Arseni, ceea ce este absolut inadmisibil.
Este imperativ ca infrastructura spitalicească în România să fie îmbunătăţită şi să apară spitale noi. Societatea română nu va mai accepta multă vreme să se vorbească perpetuu despre o reformă care este imposibil a fi făcută fără fonduri, fără personal medical instruit şi fără o infrastructură corectă la nivelul secolului în care trăim. Orice încercare de reformă pe hârtie sau prin controale, prin suprareglementare, nu va duce în niciun fel la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale.
