3
None

Linia întâi, medicii ATI se reunesc la Sinaia în cadrul Congresului anual SRATI

Situaţi pe o linie a frontului în care se luptă cu moartea – Linia întâi, unde totul se concentrează şi contează mai mult ca oriunde, medicii ATI tratează pacienţi cu funcţiile vitale alterate,  a căror viaţă este în primej-die: victimele accidentelor rutiere, persoanele sufe-rinde de insuficienţă respiratorie de diverse cauze, boli infecţioase severe, insuficienţa renală acută, mai exact toţi pacienţii aflaţi la un pas de moarte. Aici fiecare secundă contează.

Specialitatea ATI este astăzi una dintre cele mai dinamice specialităţi clinice, care a înregistrat o evoluţie fulminantă în decursul unei singure generaţii, realizandu-se implicit progrese notabile ale tuturor specialităţilor chirurgicale, care abordează cazuri tot mai complexe. Pe de altă parte, serviciile de Terapie Intensivă moderne au determinat o schimbare radicală a modului de abordare a pacienţilor critici, ameliorând spectaculos prognosticul acestor cazuri şi împingând practic limitele medicinii clinice la nivele de nebănuit cu puţin timp în urmă.

Pentru prima dată, este ales Preşedinte al European Society of Anesthesiology (ESA) un medic ATI din Europa de Est, un medic român.

În prezent, Şcoala românească de ATI se bucură de un succes fără precedent, aspect care se datorează şi faptului că unul dintre obiectivele majore şi constante ale SRATI din ultimii ani a fost dezvoltarea relaţiilor de colaborare naţionale, regionale şi internationale, obiectiv atins în mod remarcabil şi de Congresul SRATI 2013, prin participarea unui numar de 51 de speakeri străini, invitaţi din peste 15 ţări, alături de 49 de speakeri români. De altfel, specialitatea ATI a evoluat şi s-a afirmat în mod deosebit nu numai pe plan naţional, ci şi pe plan internaţional, ultimul an însemnând o recunoaştere la cel mai înalt nivel prin alegerea, în premieră, a unui medic ATI român, ca viitor Preşedinte al European Society of Anesthesiology (ESA): Doamna Conf. Dr. Daniela Filipescu, Coordonator Ştiintific Congres SRATI 2013.

Evenimentul SRATI 2013 reprezintă o forţă motrice şi pentru formarea profesională a tinerilor specialişti, sens în care, cu această ocazie vor fi susţinute 18 cursuri pentru pregătirea celor care urmează să se prezinte la proba scrisa a Examenului pentru obţinerea diplomei Europene de Anestezie şi Terapie Intensivă (EDAIC), ATI fiind singura specialitate medicală din România care s-a aliniat perfect cerinţelor integrării europene: a adoptat oficial, la iniţiativa SRATI, examenul scris pentru Diploma Europeana de ATI ca parte a examenului pentru obţinerea titlului de Medic Specialist.

Şcoala de ATI românească este astăzi certificată la nivel european

Acest examen scris este organizat de către European Society of Anesthesiology (ESA), medicul ATI român având şansa să primească odată cu titlul de Medic Specialist şi Diploma Europeană. Ca o confirmare a valorii şcolii medicale româneşti de ATI, apreciată ca atare de colegii europeni, trebuie subliniat faptul că rezultatele pe ţară ale României ne clasează pe un loc onorabil, la nivelul unor ţări ca Belgia şi Norvegia.

În perioada 15 - 19 mai 2013, în incinta Centrului International de Conferinţe „Casino” Sinaia, se desfăşoară Al 39-lea Congres al Societăţii Române de ATI, punct de referinţă pentru mai mult de 1.200 de specialişti şi tineri profesionişti, care va găzdui concomitent 4 manifestări ştiinţifice:

Al 7-lea Congres Româno - Francez de ATI

Al 5-lea Simpozion Româno - Israelian de Actualităţi în Anestezie şi Terapie Intensivă

Al 12-lea Congres al Asistenţilor de ATI

Al 11-lea Congres al Societăţii Române de Sepsis

Președinte Congres SRATI 2013

Prof. Dorel Săndesc, MD (Timişoara)

 

Comitet Organizare

Prof. Dorel Săndesc, MD (Timişoara)

Assoc. Prof. Şerban Bubenek, MD (Buc.)

Assoc. Prof. Daniela Filipescu, MD (Buc.)

Lecturer Dan Corneci, MD (Buc.)

Lecturer Gabriela Droc, MD (Buc.)

Ovidiu Bedreag, MD (Timişoara)

 

Comitet Ştiinţific

Coordonator Stiinţific Assoc. Prof. Daniela Filipescu, MD (Buc.)

Prof. Iurie Acalovschi, MD (Cluj)

Prof. Leonard Azamfirei, MD (Târgu Mureş)

Prof. Sanda Maria Copotoiu, MD (Târgu Mureş)

Prof. Dan Longrois, MD (Paris)

Prof. Benjamin Drenger, MD (Ierusalim)

Prof. Dorel Săndesc, MD (Timişoara)

Prof. Dan Tulbure, MD (Buc.)

Assoc. Prof. Şerban Bubenek, MD (Buc.)

Assoc. Prof. Elena Copaciu, MD (Buc.)

Assoc. Prof. Ioana Grigoraş, MD (Iași)

Assoc. Prof. Ioana Grinţescu, MD (Buc.)

Assoc. Prof. Natalia Hagău, MD (Cluj)

Assoc. Prof. Daniela Ionescu, MD (Cluj)

Assoc. Prof. Călin Mitre, MD (Cluj)

Assoc. Prof. Camelia Cernea, MD (Craiova)

Lecturer Dan Corneci, MD (Buc.)

Lecturer Gabriela Droc, MD (Buc.)

Lecturer Dana Tomescu, MD (Buc.)

Lecturer Claudiu Zdrehuş, MD (Cluj)

Ovidiu Bedreag, MD (Timişoara)

Tematică

Managementul căilor aeriene

Infecţii, Sepsis, Disfuncţii de organe

Standarde de siguranţă şi calitate în terapie intensivă

Sedarea şi Analgezia

Pancreatita acută

Dezechilibre acido-bazice

Medicina de dezastre

Resuscitarea cardio-pulmonară

Metabolisme, Nutriţie şi Disfuncţii endocrine

Terapia cu fluide la pacienţii critici

Tehnici de suport ventilator

Antibioterapia - strategii

Terapia paleativă la pacienţii din terapie intensivă

Monitorizarea funcţiei respiratorii şi hemodinamice în Sepsis

Steroizii în strategiile de tratament în ATI

Transfuzia - beneficii şi riscuri

Aspecte de etică şi legalitate în ATI

Optimizarea managementului perioperator

Ghiduri şi protocoale - beneficii şi limite

Diploma Europeană în Anestezie

Premii Congres

Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă - S.R.A.T.I. va premia cele mai reuşite 3 Comunicări Orale şi cel mai reușit e-Poster din cadrul Congresului.

The Romanian Society of Anaesthesia and Intensive Care - S.R.A.T.I. will award the best 3 Oral Presentations and the best e-Poster submitted for the Congress.

 

3.000 LEI Premiul „Prof. Dr. Șerban Marinescu” – cea mai reuşită Comunicare Orală

2.000 LEI Premiul II - Comunicare Orală

1.500 LEI Premiul III - Comunicare Orală

2.000 LEI Premiul – cel mai reușit e-Poster

Pentru a intra în posesia premiilor, participanţii au obligaţia de a publica lucrările în revista Jurnalul Român de Anestezie şi Terapie Intensivă.

Credite Congres

Colegiul Medicilor din România a creditat Congresul SRATI 2013 cu 30 credite EMC, conform adresei C.M.R. nr. 1778 / 01.04.2013.

Suplimentar, participanții medici înscriși cu rezumate vor primi și o Adeverință necesară Colegiului Medicilor din România, pentru calculul punctajului profesional.

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor şi Asistenților Medicali din România a creditat Congresul SRATI 2013, conform adresei nr. 4030 din 19.04.2013, astfel:

• 27 credite EMC - prim-autori

• 22 credite EMC - co-autori

• 18 credite EMC - participanţi fără lucrare

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha