„Nu poţi deveni medic bun dacă nu te dedici, iar asta se poate face doar renunţând. Aici, în terapie intensivă, miza este să salvezi omul de la moarte, pentru că moartea este o rubrică permanentă”
Exodul personalului medical românesc este o realitate dură, cu care ne confruntăm de câţiva ani. Câţi dintre tinerii medici anestezişti mai doresc să rămână în ţară şi câţi aleg să profeseze în străinătate, unde această specialitate este foarte căutată?
Trebuie să privim lucrurile din mai multe puncte de vedere şi să nu ne lamentăm doar pe leit-motivul pierderii medicilor. Pentru tinerii medici români, integrarea într-un colectiv medical din străinătate este un câştig din mai multe puncte de vedere. Este un câştig profesional şi un câştig material. Scopul societăţii noastre ar trebui să fie aducerea înapoi a tinerilor medici educaţi în rezidenţiate în străinătate, pentru a beneficia la maxim de cunoştinţele acumulate. În acest moment, recunoaştem, cel putin 50% dintre medicii rezidenţi în specialitatea anestezie terapie intensivă decid ca o parte din rezidenţiat să îl efectueze în străinătate, beneficiind de numărul mare de solicitări venite în special din vestul Europei. Nu toţi fac acest lucru doar din constrângeri materiale. O parte se întorc pentru a–şi susţine examenul de specialitate în România şi apoi se reîntorc în străinătate, o parte rămân în România.
În concluzie, consider că scopul nostru ar trebui să fie stimularea atât a schimbului de experienţă pe perioada rezidenţiatului, cât şi stimularea reintegrării ulterioare a specialiştilor în sistem. Şi acest lucru trebuie să înţelegem că nu se poate realiza PRIN constrângeri de genul rezidenţiat pe post, ci prin acţiuni de ”head-huntingul” prin care tinerii profesionişti să fie atraşi către locurile de muncă din Romania.
Managerii de spitale mici şi medii din România trebuie să înţeleagă faptul că aducerea unui medic anestezist stabil va conduce la o creştere a volumului şi a complexităţii activităţii medicale, fapt care va conduce la o creştere ulterioară a finanţării spitalului, sau de ce nu, va salva de la închidere respectiva unitate medicală.
În contextul unui sistem medical scindat de controverse şi polemici, care sunt principalele provocări cu care se confruntă, la momentul actual, medicul anestezist din România? (Ce părere aveţi despre introducerea coplăţii la medic – este binevenită pentru sistemul de sănătate?)
Nu doresc să intrăm în polemici, ci doresc doar să subliniez faptul că, aşa cum am spus de multe ori, în ultimii 2 ani am simţit că avem în Ministerul Sănătăţii un partener de dialog şi dezvoltare în interesul pacienţilor şi nu un adversar. Începând cu domnul ministru Vasile Cepoi, continuând apoi cu cei doi succesori ai săi – actualul ministru secretar de stat dr. Raed Arafat şi cu domnul ministru Eugen Nicolaescu – toţi au înţeles importanţa terapiei intensive şi au înţeles importanţa finanţării separate a acestui sector printr-un program naţional, program care să asigure costurile necesare unei bune funcţionări. Suntem foarte aproape de punerea în practică a acestui program şi sperăm ca în scurt timp această finanţare să acopere nevoile celor mai importante secţii de terapie intensivă din ţară.
Recunoaşterea pe plan internaţional a SRATI s-a concretizat în alegerea unor reprezentanţi ai săi în structuri de conducere la cel mai înalt nivel al societăţilor ştiinţifice de profil. Care au fost eforturile depuse şi cum este apreciată activitatea SRATI de către medicii şi instituţiile medicale din străinătate.
Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă este probabil cea mai activă societate profesională din România. Prin eforturile SRATI a fost elaborat şi aprobat Ordinul 1500/24 noiembrie 2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a secţiilor şi compartimentelor de anestezie şi terapie intensivă din unităţile sanitare, iar programul naţional de finanţare pentru aceste secţii este pe punctul de pornire. Acest lucru este vizibil şi pe plan internaţional.
Există legături strânse de colaborare cu European Society of Anesthesiologists, European Society of Critical Care şi numeroase alte societăţi naţionale de anestezie şi terapie intensivă.
Nu este un lucru întâmplător faptul că D-na Conf. Dr. Daniela Filipescu – UMF ”Carol Davila” Bucureşti / Institutul de Boli Cardiovasculare ”CC Iliescu” Bucureşti – a fost aleasă ca viitor preşedinte al European Society of Anesthesiologists – cel mai înalt for european al specialităţii noastre, iar eu personal, am fost ales ca membru al Comitetului Executiv (forul de conducere) al World Federation of Societies of Anesthesiologists. Bineînţeles că accederea la aceste funcţii va conduce la creşterea vizibilităţii societăţii noastre şi bineînţeles a Romaniei pe plan internaţional.
Sunteti membru al Consiliului Ştiintific al Agenţiei Naţionale de Transplant şi coordonator regional a activităţii de donare de organe. Care este percepţia societăţii româneşti cu privire la donarea de organe? Cât de greu se schimbă mentalităţile vizavi de această problemă delicată?
În luna decembrie 2012, prin Ordinul Ministrului Sănătăţii am fost numit Coordonator Naţional pentru identificarea potenţialilor donatori aflaţi în moarte cerebrală, diagnosticarea morţii cerebrale şi menţinerea în condiţii fiziologice a potenţialilor donatori. Acest fapt a însemnat două lucruri – în primul rând Ministerul Sănătăţii a recunoscut importanţa muncii de screening din spitalele din teritoriu şi, în al doilea rând, o confirmare a eforturilor depuse de noi în acest domeniu.
În acest moment, în primele 4 luni ale anului 2013, am depăşit cu mult întreaga activitate pe anul 2012, deci putem vorbi de o schimbare majoră de mentalitate. Nu doar în rândul populaţiei, ci şi în rândul medicilor implicaţi în acest tip de activitate. Am încercat să activăm toate spitalele cu potenţial de a primi şi manageria pacienţi aflaţi în moarte cerebrală pentru a creşte capacitatea lor de recunoaştere şi aplicare a procedurilor specifice. Recent, în luna aprilie, s-a incheiat la Sovata primul simpozion/workshop de trainig pentru Key Donation Persons – activarea personalului specializat din spitale pentru activitatea de recunoaştere şi management a pacienţilor aflaţi în moarte cerebrală, şi acest lucru deja începe să dea rezultate. Avem spitale în care până nu demult această activitate era una pur scriptică şi care acum au devenit active pe harta donarii şi transplantului de organe.
Totuşi, trebuie să recunoaştem, este nevoie de mai mulţi factori pentru ca schimbarea mentalităţii să aibă loc. În primul rând aparţinătorii trebuie să aibă încredere în medici. În momentul în care li se propune donarea de organe, ei trec prin cele mai dramatice momente ale vieţii lor. Dacă nu au încredere în medicii din faţa lor, vor refuza. Dacă nu sunt convinşi că trupul celui drag este mort, vor refuza. Profesionalismul cadrelor medicale inspiră încredere.
De asemenea, mass media a indus schimbarea prin sensibilizarea populaţiei într-un mod pozitiv, fără precedent. Este uşor să dărâmi prin câteva articole denigratoare o muncă de ani de zile şi este greu să te alături unei munci încete, chinuitoare, de construcţie, dar suntem fericiţi fiindcă în ultimul timp colegii din mass media sunt alături de noi. Scopul nu este altul decât salvarea de vieţi, fiindcă la celălalt capăt al firului sunt vieţi care aşteaptă să fie salvate. Oameni necunoscuţi, ale căror vieţi depind de acceptarea destinului de către alţi oameni. Şi peste timp, faptul că ei trăiesc poate fi cea mai mare consolare pentru familiile îndurerate. Acest lucru trebuie să îl ştie fiecare om din România, fiindcă doar bunul Dumnezeu ştie dacă nu cumva peste un timp nu vom ajunge şi noi de o parte sau de alta a acestui fir.
Aţi lansat apelul „Împreună pentru viaţă – donaţi 2% pentru pacienţii de la Reanimare!“ – ce rezultate aţi înregistrat până acum? Ce alte proiecte intenţionaţi să dezvoltaţi în calitate de Preşedinte al SRATI şi Preşedinte al Asociaţiei pentru Anestezie şi Terapie Intensivă „A. Mogoşeanu“ Timişoara?
În primul rând câştigul este unul de imagine. Societatea civilă trebuie să conştientizeze de existenţa acestui sector critic, care contribuie la funcţionalitatea sistemului. 2% reprezintă o sumă mică pe plan material, dar un imens beneficiu pe plan moral. Am demarat pe plan zonal în regiunea de vest a ţării, prin Asociaţia pentru ATI Aurel Mogoşeanu, şi percepţia populaţiei asupra zonei de reanimare s-a schimbat.
Nu doar cei care trec prin drame şi au rude, prieteni, apropiaţi în stare critică internaţi în reanimare trebuie să ştie de existenţa acestui sector, ci toţi trebuie să aibă încredere că acolo, la etajul 2 al Spitalului Judeţean, non stop există echipe de medici care se luptă la propriu pentru viaţa pacienţilor. Şi semnarea unui formular este cel mai simplu gest prin care îşi pot exprima aprecierea şi sprijinul faţă de munca noastră.
În rest, continuăm să aplicăm proiecte în toate zonele ce asigură finanţare, pentru a susţine activitatea medicală şi de cercetare din acest sector fierbinte al anesteziei şi terapiei intensive.
