Asist. univ. Dr Catalina-Raluca Nuta
Osteoporoza este o afecțiune caracterizată prin scăderea masei osoase și deteriorarea microarhitecturii țesutului osos, care determină creșterea fragilității și posibilitatea apariției fracturilor osteoporotice. Sunt două importante caracteristici ale acestei entități: efectul devastator asupra microarhitecturii osoase și expresia clinică prin apariția fracturilor.
Actual, osteoporoza este definită prin rezistență osoasă scăzută care predispune la un risc crescut de fractură osteoporotică. Prin această definiție se integrează două caracteristici principale: densitatea minerală osoasă (DMO) și calitatea oaselor. Astfel, nu numai densitatea minerala osoasă scăzută reprezintă un risc de fractură, dar și modificările calitative care au loc la nivel scheletal contribuie la apariția scăderii rezistenței osoasă.
Osteoporoza este o boală silențiosă prin faptul că nu există simptome specifice până la apariția primei fracturi. Cele mai frecvente fracturi sunt cele ale coloanei vertebrale, șoldului și încheieturii mâini.
Câțiva factori de risc precum vârsta, istoricul de fractură osteoporotică, scăderea funcției musculare, un indice de masă corporală scăzută predispun persoanele predominat de sex feminin la fracturi osteoporotice. Căderile sunt o cauză majoră a fracturilor de fragilitate și aproape în toate situațiile un anumit grad de traumatism precum căderea ușoară a fost asociat fracturilor de fragilitate; fracturile de antebraț și fracturile de șold sunt cele mai frecvente tipuri de fracturi de fragilitate. Fracturile spontane, care apar în afara traumatismelor, reprezintă un alt tip de fractură osteoporotică; fracturile vertebrale sunt cele mai frecvente tipuri de fracturi spontane.
Căderile sunt cauza principală a apariției fracturilor osteoporotice; prin urmare, trebuie realizat un program pentru tratamentul eficient al osteoporozei. De asemenea persoanele care au suferit un accident vascular cerebral sau iau medicamente care scad vigilența mentală sunt predispuse în mod special la cădere.
Intervenții non-farmacologice în vederea reducerii riscului de osteoporoză
suplimentarea cu vitmina D: se recomandă un aport de 800 până la 1000 de unități internaționale (UI) de vitamina D pe zi pentru adulții de 50 de ani și peste, sau după alți autori: 600 UI/zi până la vârsta de 70 de ani și 800 UI/zi pentru adulții cu vârsta de peste 70 de ani. Persoanele în vârstă sintetizează mai greu vitamina D în piele (de asemenea, își expun pielea la soare mai puțin decât adulții sau tineri) și au frecvent diete sărace din punct de vedere nutrițional. Știm că există două tipuri de vitamina D (D2 și D3).
Vitamina D2 (ergocalciferol) este produsă de obicei prin iradierea ultravioletă (UV) a unui tip de drojdie numită ergosterol. Se găsește și în alimentele fortificate, cum ar fi laptele, cerealele și sucul de portocale.
Vitamina D3 (colecalciferol) este produsă de organism atunci când pielea este expusă la lumina soarelui. De asemenea, poate fi absorbit prin consumul de alimente de origine animală, cum ar fi peștele gras, gălbenușurile de ou și ficat.
Suplimentarea cu vitamina D este sigură, dar se recomandă prudență în caz de greață, vărsături, reflux gastrointestinal sau sete excesivă, deoarece aceste simptome pot indica hiperparatiroidism sau supradozaj cu vitamina D.
suplimentarea cu calciu: Este important să se asigure un aport suficient de calciu printr-o dietă echilibrată: barbații între 50-70 de ani consumă 1000 mg/zi de calciu, femeile de 51 de ani și peste și bărbații de 71 de ani și mai mult consuma 1200 mg/zi de calciu. Studiile privind relația dintre suplimentele de calciu (atât din alimente, cât și din pastile) au rezultate mixte. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că studiile arată că creșterea calciului este asociată cu un risc crescut de boli cardiovasculare, sursa de suplimentare recomandată fiind în principal tabletele orale. Astfel, pacienților cu vârsta peste 80 ani sau care prezintă comorbidități importante cardiovasculare nu vor lua suplimente care conțin calciu ci vor lua necesarul din alimentație.
Alcool: Aportul excesiv de alcool are efecte dăunătoare asupra oaselor. Mecanismele sunt multifactoriale și includ predispoziția la căderi, deficiență de calciu și boală hepatică cronică, care, la rândul său, are ca rezultat predispoziția spre deficiența de vitamină D.
Cofeina: Pacienții trebuie sfătuiți să-și limiteze aportul de cofeină la mai puțin de 1 până la 2 porții de cafea pe zi. Unele studii au arătat că există o relație între consumul de cofeină și riscul de fractură.
Exercițiul fizic: Un regim regulat de exerciții (de exemplu, mersul pe jos 30-40 de minute pe zi) împreună cu exerciții pentru spate și postură pentru câteva minute pe zi ar trebui promovat de-a lungul vieții. Printre pacienții mai în vârstă, aceste exerciții ajută la încetinirea pierderii osoase atribuite neutilizării, îmbunătățesc echilibrul și măresc forța musculară, reducând în cele din urmă riscul de cădere. Pacienții trebuie să evite flexia înainte, flexia laterală sau ridicarea obiectelor grele, deoarece activitățile de împingere, tragere, ridicare și îndoire comprimă coloana vertebrală, ducând la fracturi.
