Prof. Univ. Dr. Ion Bruckner
Progresul tehnic, ca și cel al cunoașterii, face ca un singur medic să nu poată cuprinde toate aspectele, dar pacienții se adresează medicului pentru o suferință pe care o interpretează la nivelul lor de cunoaștere. De exemplu, orice durere toracică este atribuită inimii sau există ideea că inima nu doare. Ambele variante sunt greșite. Durerea trebuie evaluată și medicul (internist sau de familie) poate să decidă către ce specialist ar trebui să trimită pacientul. Pe de altă parte, există boli frecvente și boli rare. Bolile rare au simptome și semne care le sugerează, dar trebuie diferențiate în multiple categorii care deseori au tratamente specifice. Ele aparțin ca diagnostic exact și tratament specific specialiștilor, dar cineva trebuie să le bănuiască și îndrume. Medicul de familie este desigur prima treaptă în contactul pacientului cu lumea medicală. El poate deseori rezolva problema (în cazul bolilor frecvente și nepericuloase), dar este copleșit de multiple probleme medicale și administrative (îngrijirea și urmărirea gravidelor, îngrijirea copiilor foarte mici și mici, igiena comunității etc). Medicul de familie trebuie să trimită bolnavii cu o suferință neclară sau complexă la o treaptă superioară iar această treaptă este medicul internist. Acesta, la rândul său rezolvă ceea ce poate și pentru probleme de specialitate se adreseaza specialistului - centrului terțiar. Acest circuit se aplică și în medicina ambulatorie, dar și în cea de spital unde o secție de medicină internă de diagnostic și tratament este indispensabilă. De altfel, în Statele Unite s-a introdus categoria de medic internist de spital. Acestei categorii îi revine misiunea de a coordona echipa de îngrijire, dar și cea mai ingrată, de a își asuma răspunderea, specialistul fiind numai un consultant. Aș menționa că și în rândul specialităților au apărut supraspecializări tehnice, astfel în cardiologie există aritmologi, specialiști în cardiologie intervențională etc.
Multidisciplinaritatea este o realitate, există echipe de îngrijire, dar trebuie să existe și o persoană care își asumă răspunderea deciziei.
