Procesul de rarefiere osoasă se observă pe radiografie începând de la o pierdere de calciu de 30%. În cazurile foarte avansate ale bolii, radiotransparenţa este clară ca sticla.
Afecţiunea poate apărea fie la un singur os, fie în mod difuz la diferite segmente ale scheletului. Mai mult, osteoporoza poate fi diagnosticată radiologic printr-o creştere a canalului medular, diminuarea grosimii stratului cortical şi subţierea stratului compact.
La coloana vertebrală, corpurile vertebrale pot prezenta fracturi cu pierderea de lungime şi deformări cuneiforme, acompaniate uneori, până la alunecarea fragmentelor osoase în canalul rahidian. Vertebrele apar franjurate, conturul lor net fiind pierdut odată cu înaintarea în vârstă şi cu apariţia bolii.
Ţinând cont de caracterul handicapant al osteoporozei, este important a se reduce la minimum factorii de risc modificabili ai acestei patologii. Una dintre principalele recomandări este de a menţine o bună activitate fizică, evitând sedentarismul şi repausul prelungit. După o afecţiune acută sau cronică, mobilizarea se va face cât mai repede posibil, întrucât masa musculară se poate pierde foarte repede prin inactivitate.
Trebuie să existe un regim alimentar bogat în calciu, bazat pe consumul de produse lactate, la toate vârstele, dar mai ales în graviditate şi copilărie. Astfel, oasele vor fi mult mai rezistente pentru mai târziu. Ca regim igieno-dietetic şi de viaţă, trebuie evitate alcoolul în doze mari, cafeaua în doze mari, tutunul, dar şi medicamentele pentru scăderea poftei de mâncare sau cele antiinflamatoare.
Textura osului unui individ este determinată genetic în procentaj de 80%, restul de 20% depinzând de factorii de nutriţie şi de modul de viaţă, motiv pentru care alimentaţia este atât de importantă. Este clar că efectul benefic este mai important dacă suplimentarea alimentaţiei cu calciu este continuă şi se efectuează înaintea pubertăţii. Este recomandat un aport de calciu de 800 până la 1500 mg/zi în timpul copilăriei şi adolescenţei.
Numeroase dovezi ştiinţifice demonstrează efectele benefice cardiovasculare, osteoarticulare, imunologice, metabolice, psihologice şi de calitate a vieţii aduse prin practicarea regulată a activităţilor fizice. În ciuda sfaturilor medicale, un procentaj crescut din populaţie duce o viaţă sedentară. Imobilizarea este răspunzătoare de o pierdere rapidă de masă osoasă, în timp ce activitatea fizică este asociată cu creşterea activităţii osteoclastelor. Exerciţiile fizice cele mai utilizate pentru prevenirea şi tratarea osteoporozei se adresează segmentelor scheletului care susţin greutatea, fiind necesar a se ameliora astfel forţa şi masa musculară.
Întărirea musculaturii abdominale, a celei paravertebrale şi a membrelor scade riscul de fracturi odată cu înaintarea în vârstă. Greutatea corpului trebuie susţinută de oase, dar şi de muşchi. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă există masă musculară.
La osteoporoza declarată, exerciţiile fizice se vor face cu maximum de atenţie, fiind contraindicate cele care implică flexia şi rotaţia repetată a coloanei. De fapt, sunt contraindicate exerciţiile care se fac în viteză, dar se vor folosi cele care trebuie să antreneze şi să formeze în timp musculatura. Se preferă exerciţiile cu sărituri uşoare sau cu mişcări lente.
Tratamentul hormonal substitutiv cu TSH în perioada de preclimax permite reducerea riscului de fractură vertebrală. Efectele benefice ale tratamentului cu TSH este stabilit prin multe studii clinice şi radiologice. În acelaşi timp, în mod egal s-a observat că folosirea prelungită a acestor tratamente la femeile de peste 50 de ani este asociată, din păcate, cu creşterea riscului de cancer la sân, cu accidentele vasculare, maladiile coronariene şi trombozele venoase profunde şi superficiale. Recomandarea actuală este de a folosi acest tip de hormoni cât mai puţin posibil şi numai în situaţii de disconfort crescut, cum ar fi bufeurile de menopauză.
