În timpul sarcinii metabolismul maternal se adaptează pentru creşterea aportului de cla făt. Se presupune o creştere a consumului de calciu în această perioadă, altfel fiind posibilă instalarea osteopeniei sau osteoporozei. Există în cazuri rare de osteoporoză tranzitorie a şoldului, care dispare odată cu dispariţia obstacolului, după naştere. Această patologie care apare tranzitoriu în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină, se caracterizează printr-o durere acută în abdomenul inferior sau la nivelul şoldului, femur superior, acestea fiind asociate cu o osteopenie marcată. Explicaţia ar fi că, în timpul sarcinii, există o compresie pe nervul obturator care scade întoarcerea venoasă, acest lucru ducând la apariţia acelei dureri violente în şold sau abdomen.
Vârsta a treia este însă cea mai expusă perioadă a vieţii, afecţiunile acesteia, în speţă osteoporoza, întâlnindu-se deopotrivă la ambele sexe.
Fracturile apărute din senin constituie complicaţiile cele mai grave ale osteoporozei. Factorii de risc asociaţi la bătrâni sunt dezorientare, demenţă senilă, deficitele senzoriale (văz, auz), tulburările de echilibru.
Scăderea greutăţii corporale care acompaniază bătrâneţea, inactivitatea sau reducerea activităţii, absenţa sportului din viaţa cotidiană duc în cele din urmă la creşterea riscului de fractură vertebrală. Locurile cele mai expuse de fracturare asociate osteoporozei sunt radiusul distal, vertebrele, şoldul, cotul, humerusul proximal şi tibia proximal.
Micile fracturi ale spinelor vertebrale pot provoca dureri cronice, greu de stăpânit şi de suportat. Fracturile de şold sunt cele mai frecvente, cele mai grave, vârstnicii putând deceda în mai puţin de un an din cauza pneumoniilor asociate imobilizării. Ele sunt de obicei inoperabile din cauza afecţiunilor cardiace asociate patologiei vârstei a treia. Atunci când organismul bătrânului permite intervenţia chirurgicală, aceasta trebuie făcută cât mai repede cu putinţă. Riscul de anchiloze pe viaţă este din păcate foarte mare cu precădere la cei inoperabili.
Fracturile poignetului constituie a treia complicaţie osteoporotică în ordinea frecvenţei. Sunt fracturi de radius distal cu deplasare, care de obicei se produce postero-extern. Incidenţa acestui tip de fractură creşte după vârsta de 65 de ani.
Spre deosebire de alte tipuri de facturi, leziunile vertebrale rar sunt asociate cu un traumatism extern. Ele sunt asociate cu un efort de mică intensitate, dar brusc, cu un schimb de poziţie. De aceea, este bine a li se explica acestor persoane că trebuie să fie atente la mişcările violente, iar dacă este necesar să le execute fracţionat din mai multe mişcări. Incidenţa este foarte mare printre indivizii de peste 70 de ani şi se localizează mai ales la vertebrele toracale. Din cauza durerilor atroce ale coloanei vertebrale, în timp, coloana se tasează din ce în ce mai mult, ea luând aspectul de “cocoaşă”, des întâlnită în acea perioadă a vieţii.
Fracturile coastelor sunt frecvente şi pot trece neobservate, simptomul principal fiind durerea mecanică veche, care poate fi agravată de respiraţie profundă, tuse, mişcare, durere la presiune în zona afectată. Ele pot antrena leziuni ale arterelor, ale plămânului, ale ficatului.
Conform OMS, se vorbeste de osteoporoza atunci când valorile absorbţiei de raze X sunt sub 2,5 faţă de standard la indivizii tineri şi sănătoşi de acelaşi sex.
Markerii biochimici dau informaţii despre patologia acestei maladii osoase şi a ratei de reînnoire osoasă. Pot fi de asemenea utilizaţi pentru controlul efectelor tratamentului în scurt timp, deoarece permit o identificare a pacienţilor care prezintă o pierdere osoasă rapidă. Printre markerii primului grup figurează fosfataza alcalină, osteocalcina, carboxilo-peptida, aminopeptida. Pentru determinarea resorbţiei osoase se poate măsura fosfataza acidă, hidroxiprolina, telopeptidele.
Afectarea caracteristică osteoporozei este demineralizarea osoasă care face osul mai radiotransparent la raze X.
va urma….
