Cosmina Matei Dr.
Până nu demult catalogată ca o stare normală a vârstnicului, osteoporoza este considerată în prezent o anomalie cantitativă osoasă, fără dezechilibru al mineralizării.
Osteoporoza (denumirea vine din latină şi înseamnă „os poros”), reprezintă o importantă problemă de sănătate, un „hoţ tăcut” care afectează un număr impresionant de oameni. Este o boală costisitoare pentru pacient şi pentru societate. În cele mai multe cazuri, osteoporoza este asimptomatică, dar poate produce şi semne clinice: scădere în înălţime, dureri de coloană vertebrală, cifoză toracală şi creşterea riscului de fractură la traumatisme minime (şold, vertebre, antebraţ).
Osteoporoza este considerată astăzi o boală, caracterizată prin reducerea densităţii minerale asociată cu compromiterea structurii osoase interne. Aceasta este profund afectată, asemenea unei ţesături vechi, cu urzeala subţiată şi pe alocuri ruptă. Accentuarea fragilităţii scheletului creşte riscul fracturilor (care, prin afectarea calităţii vieţii, au risc vital) în urma traumatismelor minore sau chiar în lipsa acestora.
Osteoporoza poate fi primară sau secundară.
Osteoporoza primară se clasifică, la rândul ei, în :
- osteoporoza de tip 1 (trabeculară): afectează în principal femeile la menopauză (80% dintre persoanele diagnosticate); predispune la tasări vertebrale şi/sau fracturi de antebraţ.
- osteoporoza de tip 2 (corticală): afectează femeile cu vârste peste 75 de ani şi bărbaţii, fără a fi influenţată de nivelul hormonilor sexuali; se asociază cu risc crescut de fractură de col femural.
Osteoporoza secundară: consecinţă a diferitelor patologii sistemice (gastrointestinale, hepatice, renale), hormonale (tiroidiene, paratiroidiene, ginecologice) sau a administrării de lungă durată a corticoterapiei, heparinei, medicaţiei hipocolesterolemiante sau anticonvulsivante etc. Prevenţia are la bază depistarea factorilor favorizanţi cei mai frecvenţi: menopauza înainte de 45 de ani, sedentarismul, morfotipurile extreme, tabagismul, consumul de alcool, carenţele alimentare în calciu şi proteine, antecedentele familiale de osteoporoză, pierderea în înălţime etc.
Ţesutul osos este un ţesut viu, în care are loc permanent atât depunere de os cât şi pierdere de os. După vârsta de 35 de ani, pierderea de os depăşeşte depunerea. Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior pot părea solide) şi structura lor se aseamănă tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în interior. Drept urmare, osteoporoza trebuie prevenită încă din tinereţe.
Diagnosticarea clinică a osteoporozei se face, din păcate tardiv, din cauza absenţei durerilor. Analizele uzuale de laborator sunt în general normale, inclusiv nivelul de calciu sangvin.
Radiografia nu este un instrument de diagnostic precoce; ea evidenţiază doar fracturile care se produc ca o complicaţie a osteoporozei; în stadiile avansate poate apărea o eventuală subţiere a corticalei osului şi o creştere a transparenţei acestuia, informaţii ce ridică suspiciunea de scădere a masei osoase fără a o cuantifica şi stadializa.
"Standardul de aur" OMS în diagnosticarea osteoporozei şi în urmărirea eficienţei tratamentului este densitometria prin absorbţiometrie duală DXA. Examinarea are doză mică de iradiere (comparabilă cu cea a unui film dentar), se poate face pe scară largă, precoce, de la depistarea primilor factori favorizanţi, şi permite cuantificarea densităţii minerale osoase la nivelul întregului schelet şi la nivelul segmentelor de maximă fragilitate (şold, coloana vertebrală, antebraţ). Din motive legate de claritate diagnostică, osteoporoza este definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca o scădere a densităţii minerale osoase cu mai mult de 2,5 deviaţii standard faţă de media persoanelor tinere de acelaşi sex, măsurată cu metoda DXA.
Se recomandă examinarea DEXA pentru: femeile peste 50 de ani, bărbaţii peste 65 de ani, persoanele care au avut deja o fractură de fragilitate, persoanele care au scăzut cu 3 cm în înălţime, persoanele subponderale, cele care au urmat tratament cu cortizon mai mult de trei luni consecutiv, cele diagnosticate cu poliartrită reumatoidă, cu hipertiroidism sau cu hiperparatiroidism, cele care au afecţiuni ce determină o absorbţie deficitară a calciului, celor care consumă alcool, fumătorilor şi persoanelor care primesc tratament cu medicamente care pot determina pierdere de substanţa minerală osoasă.
Se recomandă în special examinarea şoldului şi a coloanei vertebrale lombare, acestea fiind reprezentative, din punctul de vedere al structurii osoase, pentru întregul schelet, astfel încât, dacă se detectează prezenţa osteoporozei în aceste regiuni se poate concluziona că această afecţiune afectează tot sistemul osos. Metoda se utilizează şi pentru a aprecia răspunsul la tratamentul pentru osteoporoză (se repetă investigaţia după 12 sau 24 luni de tratament, de preferat cu acelaşi aparat).
Deşi există posibilităţi diverse şi eficiente de tratare a osteoporozei, diagnosticul precoce prin osteodensitometrie DXA şi prevenţia sunt în continuare pe primul loc în efortul de a reduce incidenţa fracturilor, de a menţine deci tinereţea şi sănătatea oaselor dumneavoastră !
