Dr. Horatiu Bolosiu Prof.
Poliartrita reumatoidă este cea mai cunoscută şi bine studiată boală inflamatoare a articulaţiilor şi nu numai a acestora. Cunoştinţele acumulate prin cercetările asupra sa au contribuit în mare măsură la progresul reumatologiei, atât sub aspectul înţelegerii a numeroase alte boli, cât şi al dezvoltării mijloacelor de tratament. Cu toate acestea, în rândul bolnavilor şi persoanelor apropiate de aceştia persistă numeroase erori în legătură cu înţelegerea bolii, care sunt în măsură să compromită îngrijirea celor suferinzi. Iată câteva dintre „miturile” legate de poliartrita reumatoidă.
Mit: Poliartrita reumatoidă este cea mai obişnuită boală articulară.
Realitate: Incorect, cea mai frecventă boală a articulaţiilor este artroza, dar cu siguranţă poliartrita reumatoidă este cea mai „celebră” şi mai bine studiată. În vreme ce artroza este o boală de uzură, în care articulaţia suferă deteriorări mecanice ca urmare a suprasolicitării, poliartrita este una inflamatoare, în care o cauză încă necunoscută (probabil infecţie) schimbă structura unor componente ale articulaţiilor, care nu mai sunt recunoscute ca proprii, devenind ţinta sistemului imunitar. Este ceea ce se numeşte autoimunitate. Peste tot în lume, frecvenţa poliartritei reumatoide este de aproximativ 1%, în vreme ce artroza atinge proporţia de peste 30% la persoanele în vârstă de peste 40 de ani. Faţă de ambele boli, cele mai vulnerabile sunt femeile.
Mit: Numai persoanele în vârstă suferă de poliartrită.
Realitate: Poliartrita reumatoidă afectează cu predilecţie grupul populaţional cu vârste între 30 şi 50 de ani, dar cazuri mai puţin numeroase pot să apară la adolescenţi, ca şi la bătrâni, şi chiar la copii. Cel puţin una dintre formele infantile, cunoscute sub denumirea generală de poliartrită idiopatică juvenilă, seamănă mult cu boala adultului. Se înţelege că, dacă boala apare mai devreme în cursul vieţii, vor exista riscuri mai mari să se agraveze odată cu trecerea anilor. Prin urmare, precocitatea apariţiei este un fapt îngrijorător.
Mit: Odată apărută, poliartrita reumatoidă evoluează inexorabil spre invaliditate.
Realitate: Boala este una cronică şi progresivă. Cu toate acestea, au fost descrise puţine cazuri (sub 3%) care, aparent, s-au vindecat, dacă nu cumva au fost identificate greşit, ca suferind de alte boli, mai uşor de tratat, ceea ce este posibil în fazele foarte incipiente. Altfel, poliartrita reumatoidă într-adevăr progresează şi se agravează, ceea ce i-a făcut pe mai vechii medici să folosească în legătură cu aceasta termenul de „poliartrită cronică evolutivă”. Se admite că nu toate cazurile evoluează la fel şi că, printre acestea, se pot recunoaşte forme în care evoluţia este rapid sau lent progresivă şi chiar unele zise „staţionare”.
Mit: Este vorba despre o boală uşor de tratat.
Realitate: Indiferent cât de uşoară pare boala la început, odată identificată, aceasta trebuie tratată cu cea mai mare seriozitate, pentru că devenirea acestor cazuri nu poate fi prevăzută cu certitudine. Este motivul pentru care, recent, s-a insistat pentru recunoaşterea a ceea ce se numeşte poliartrită precoce, cu durată de sub un an, pentru care există deja recomandări terapeutice precise şi de succes. Trebuie precizat faptul că unele dintre formele identificate devreme după apariţia primelor manifestări nu sunt poliartrite reumatoide, ci se vor dovedi, în timp, a fi alte forme de reumatism, care, desigur, vor primi alte tratamente.
Mit: Boala este invalidantă, dar nu ameninţă viaţa.
Realitate: Incorect! Agresivitatea bolii se manifestă sub două aspecte: compromiterea funcţiei motorii, dar şi creşterea riscului de deces. Speranţa de viaţă a acestor bolnavi este mai redusă decât a persoanelor normale, pentru că nu avem de face cu o suferinţă limitată la articulaţii, ci cu una care poate afecta şi organele interne: inima, vasele de sânge, rinichii şi altele. Mai mult, unele tratamente pot da astfel de complicaţii, ridicând gradul de gravitate.
Mit: Majoritatea poliartriticilor nu pot lucra.
Realitate: Majoritatea poliartriticilor îşi conservă timp îndelungat capacitatea de muncă şi sunt apţi a se întreţine singuri, cu condiţia să fi fost corect şi la timp trataţi şi să li se creeze condiţii corespunzătoare de activitate. Acestea fac parte dintre cele care nu solicită prea mult articulaţiile.
Mit: Bolnavii cu poliartrită reumatoidă fac cancer.
Realitate: Există într-adevăr un risc oncologic, dar acesta este redus şi se referă mai ales la limfoame. Studiile populaţionale au arătat că din 2000 de bolnavi, 11 au dezvoltat limfoame în 8 ani de supraveghere, dar că şi până la 8 din 2000 de persoane normale au făcut acelaşi lucru în mod spontan şi în acelaşi interval de timp. Riscul de neoplazii la poliartritici este dat de starea de inflamaţie cronică şi de unele medicamente utilizate.
Mit: Medicamentele antireumatice sunt baza tratamentului în poliartrita reumatoidă.
Realitate: Denumirea de antireumatice este folosită mai ales pentru medicamentele antiinflamatoare, care se dau pentru a combate nu numai inflamaţia, ci şi durerea. Pentru poliartrita reumatoidă utilitatea lor este redusă, pentru că nu pot fi aplicate timp îndelungat, sunt toxice şi nu atacă fondul suferinţei. Baza tratamentului pentru această boală sunt medicamentele denumite remisive: metotrexatul, leflunomidul, sărurile de aur, imuranul ciclofosfamida şi multe altele. Acestea acţionează asupra fondului bolii, fără să manifeste un efect net şi imediat asupra durerii şi inflamaţiei.
Mit: Metotrexatul este un medicament toxic.
Realitate: Metotrexatul este tratamentul de primă indicaţie în cazul poliartritei reumatoide. Majoritatea bolnavilor informaţi se tem să-l folosească, pentru că ştiu că acesta face parte dintre medicamentele utilizate în unele forme de cancer. Este adevărat, dar dozele aplicate poliartriticilor sunt cu mult inferioare celor din oncologie, iar riscurile de acest fel sunt practic neglijabile.
Mit: Toţi bolnavii trebuie să fie trataţi cu medicamente biologice.
Realitate: Aceasta este o clasă nouă de medicamente, pentru multe forme de boli în care inflamaţia este indusă prin mecanisme imunologice. Efectul lor asupra bolii este foarte bun, dar, din păcate, costurile sunt prea mari pentru a putea fi recomandate la toţi bolnavii. În toate ţările din lume, acest tip de tratament este rezervat unor cazuri selecţionate şi numai după ce celelalte mijloace de tratament au fost încercate fără succes.
