Dr. Horatiu Bolosiu Prof.
La vârste mai avansate, ameţelile, tulburările de echilibru şi episoade scurte de pierdere a cunoştinţei sunt fenomene relativ frecvente şi etichetate aproape invariabil ca „spondiloză cervicală” fără altă specificare sau „atacuri ischemice tranzitorii”. În realitate, unele dintre acestea sunt legate de o patologie caracteristică – insuficienţa vertebrobazilară.
Irigaţia encefalului este asigurată din două surse principale: arterele carotide interne şi arterele vertebrale. Cele două sisteme se anastomozează la baza creierului formând poligonul lui Willis, din care pornesc ramuri care se distribuie în trunchiul cerebral, cerebel, lobul occipital şi urechea internă. Scăderea ocazională a perfuziei encefalului poate avea loc în principiu prin compromiterea fluxului sanguin din sursa anterioară (ex aterotromboză sau embolie cu punct de plecare în artera carotidă) sau posterioară (ex stenoză organofuncţională la nivelul arterei vertebrale). Rezultatul este ceea ce se numeşte insuficienţa vertebrobazilară sau atac ischemic tranzitor de origine vertebrobazilară.
Arterele vertebrale, prin care se asigură 10-30% din fluxul arterial al encefalului, pornesc din arterele subclaviculare, pătrund în găurile prezente în apofizele transverse ale vertebrelor cervicale, traversează ascendent canalul osteomuscular format prin suprapunerea acestora şi formează 4 cuduri („bucle de siguranţă”) înainte de a perfora dura mater şi a pătrunde în craniu.
Se admite că insuficienţa vertebrobazilară este rezultatul combinării unui factor vascular intrinsec (ateroscleroza, microemboliile) cu unul extrinsec, reprezentat, în cadrul complex al spondilartrozei cervicale, de osteofitele artrozei zigapofizare sau de nodulii discoosteofitici ai uncartrozei (vezi p ), care se proiectează în canalul transversal, undeva între nivelurile C2-C6, îndeosebi C5-C6. În afara factorului mecanic permanent, intervine şi unul ocazional reprezentat de extensia capului (ex pictarea unui tavan sau activitatea la computer), simplă sau combinată cu rotaţia capului (ex privirea peste umăr, tirul cu arcul). Acest fel de condiţionare posturală a sindromului i-a făcut pe autori să vorbească despre insufcienţa vertebrobazilară rotaţională sau „sindromul arcaşului”. De obicei artera vertebrală afectată este cea contralaterală direcţiei mişcării declanşatoare.
Tabloul clinic este deosebit de polimorf, de la fenomene neurosenzoriuale la pierderea cunoştinţei şi cădere, iar manifestările sunt tranzitorii (durată de câteva secunde), regresive, dar repetitive. Prin contrast, semnele obiective sunt remarcabil de sărace rezumâdu-se la un sindrom vestibular frust şi dizarmonic sau/şi nistagmus lateral. Toate manifestările încetează prompt după restabilirea poziţie normale a capului, un criteriu esenţial pentru diagnosticul clinic.
Evoluţia este capricioasă, ca şi asortarea manifestărilor la acelaşi bolnav sau în ocazii diferite.
Tratamentul conservativ se bazează pe protecţie mecanică (ex evitarea mişcărilor declanşatoare, imobilizare cu minervă) şi tracţiuni cervicale uşoare. Aşa numitele vasodilatatoare cerebrale nu sunt de nici o utilitate.
Florian Stoica
Un articol foarte interesant ,...m-ar interesa daca acele tractiuni cervicale usoare se refera la procedee tip elongatii cervicale ??!! va multumesc !
Aug. 5, 2015, 1:23 p.m.