Diabetul zaharat este un sindrom progresiv-evolutiv, care, în majoritatea cazurilor, conduce la apariţia complicaţiilor, determinate în principal de un control metabolic precar. Printre altele, tegumentul diabeticului este afectat, în principal de neuropatie şi microangiopatie, separat sau împreună, dar nu numai. Cercetările recente au demonstrat că piciorul diabetic este un termen care defineşte implicarea tuturor straturilor anatomice şi biomecanice ale piciorului, într-o varietate largă de leziuni specifice sau nespecifice.
Netratate corespunzător sau tardiv identificate, aceste leziuni, prin evoluţia lor, pot duce la amputaţii invalidante, care determină o gravă afectare a vieţii sociale şi profesionale a pacientului. În anumite situaţii se pot infecta, necroza şi rezultatul final ar putea fi amputaţia minoră sau majoră, iar în cazurile complicate cu sepsis sever, pot reprezenta o cauză de mortalitate. Se estimează cî, în lume, la fiecare 30 de secunde se practică o amputaţie majoră la un pacient diabetic. Cel mai important este ca pacientul să fie bine educat în privinţa îngrijirii picioarelor şi, bineînţeles, în controlul metabolic. După apariţia leziunilor, intervine medicul.
Ulcerele diabetice sunt cele mai frecvente leziuni tegumentare la diabetici. În timpul vieţii, 15% dintre pacienţii diabetici dezvoltă cel puţin o leziune de acest tip. Complicate, prin infecţie, necroză duc la amputaţii minore sau majore. Se estimează că 40% până la 70% dintre amputaţiile membrelor inferioare sunt efectuate la diabetici. Îngrijorător este că, după o amputaţie, şansele de a dezvolta o leziune contralaterală sunt foarte mari.
Tratamentul este controversat, necesită personalizarea, mai ales în cazurile în care vindecarea este lentă, putând dura chiar şi câţiva ani. Se efectuează printr-o colaborare strânsă între medicul diabetolog şi chirurg, dermatolog, dar şi alte discipline, cum ar fi tehnician în industria încălţămintei, proteze ortopedice, etc. Este necesar un control glicemic bun, un tratament antibiotic adecvat (unde este cazul) general sau local, metode de reducere a edemului şi supuraţiei leziunii, aplicarea locală a unui factor de creştere, etc. Toaleta locală trebuie efectuată zilnic, iar debridarea chirurgicală a rănii, cât mai frecventă (1-2 ori/săptămână) are un prognostic favorabil.
