Psiholog Fulop Cristina
Haideţi să ne amintim acel „scenariu”, care arată cam aşa: răul şi emoţiile ce rezultă din rău, sunt pentru alţii, nu pentru noi, adică: dacă trăieşti ceva care nu este frumos, bun, dezirabil sau pozitiv, nu recunoaşte că este aşa; dacă totuşi este prea evident pentru ceilalţi, că eşti într-o astfel de experienţă şi că o traversezi simţind emoţii negative, prefă-te că nu contează, „scapă” cât mai repede de ceea ce simţi şi nu recunoaşte că eşti sau ai fost afectat! Cum spuneam, să experimentezi ceva rău, nu este pentru tine, este pentru ceilalţi!
Rezultă de aici, că emoţiile negative, oricare ar fi ele, nu trebuie trăite, că trebuie să le evităm şi, mai ales, să nu le asumăm nicicum, prefăcându-ne că nu există. Nimic mai fals şi mai imposibil!
Doar, ştiţi, trăirile negative (frustrarea, tristeţea, teama, enervarea, furia, frica, dezgustul, etc.) există şi „vin la pachet” cu cele pozitive. Fiind trăiri caracteristic umane, le poate experimenta oricine. Sunt pentru noi toţi, nu doar pentru unii… Sigur că nu ni le dorim, şi sigur că atunci când le trăim, încercăm să le gestionăm cât de bine putem, asta însemnând că ne dorim ca la final să contabilizăm cât mai puţine prejudicii. Important însă, este să înţelegem că emotofobia ne consuă multe resurse, ne alienează sinele, ne intoxică relaţiile şi ne zdrobeşte concepţia de sine. Adică, niciun bine!
Daca am funcţionat aşa până acum, haideţi să vedem, cum putem face tranziţia către autentic şi asumarea trăirilor negative.
În primul rând, restructurăm ceea ce gândim despre asta, înţelegând că nu este nimic ruşinos în a simţi emoţii negative. Gânditi-vă, experienţele negative care au asociate trăiri negative, sunt experienţe în urma cărora devenim mai înţelepţi. Cu cât vom fi mai prezenţi în ceea ce trăim, cu atât vom gestiona mai bine situaţiile respective şi cu atât vom fi mai bogaţi după ce vor fi luat sfârşit. Se numeşte învăţare experienţială şi este foarte preţioasă!
Repet, asta nu înseamnă că vom provoca astfel de situaţii, ci că nu vom fugi de ele, negându-le, atunci când vor apărea.
Un alt pas important atunci când ne dorim să renunţăm la emotofobie, este să încercăm să identificăm ceea ce simţim, făcând distincţie între tipurile de emoţii, şi nu în ultimul rând, să conştientizăm, că dacă trăirea este foarte intensă, avem nevoie de ceva timp până să putem gândi strategii de soluţionare. Asta se întamplă în orice situaţie în care simţim intens, deopotrivă negativ sau pozitiv, datorită îngustării câmpului conştiinţei. Aşa că, nu vă grăbiţi să ieşiţi din situaţie, ci daţi-vă timp pentru a putea decide cu „mintea limpede”.
Pentru pasul următor, vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Să analizăm situaţia pe care o trăim şi să ne gândim care este cea mai neplacută consecinţă care ar putea urma. Odată ce am dimensionat acest lucru în mintea noastră, deja nu mai arată atât de catastrofic ca atunci când era vag şi nespecific.
Acum, rămâne doar să experimentăm, atunci când va fi cazul, având în conştiinţă finalitatea: autenticitate şi asumare, două condiţii sine qua non pentru un psihic sănătos.
sanda
trbuie sa tinem cont in sustinerea efortului de a depasi anumite piedici hai sa nu numim obstcole ca sunt ceva mai greu de trecut si de intreg sistemil motivational al individului care influenteza spectrul afectiv deci iq cat si eq dar si adaptarea acestuia in spatiul socio profesional
Dec. 15, 2017, 5:59 p.m.