Dorina Maria Farcas
Denumirea de „ozon” provine din grecescul ozein, care înseamnă „a mirosi”. Primul care descoperă (1839), izolează și denumește ozonul este chimistul german Christian Friedrich Schönbein. De la descoperirea lui, ozonul a fost studiat și utilizat initial pentru purificarea apei, ulterior și pentru tratamentul pacienților. Pentru prima dată ozonul a fost folosit ca și antiseptic în timpul primului razboi mondial. Ozonul este alcătuit din trei atomi de oxigen, formula sa chimică fiind O3. Molecula sa prezintă o mare instabilitate, descompunându-se după un timp scurt în oxigen diatomic. Acesta este un oxidant puternic.
Câteva dintre dovezile utilizării ozonului în scop medical datează din 1904, când în SUA, Serviciul Public de Sănătate a permis publicarea și utilizarea unui manual de folosire a apei și uleiului de măsline ozonate.
Un alt moment remarcabil în istoricul medical al ozonului îl reprezintă acordarea Premiului Nobel pentru medicină în 1931 medicului german Otto Warburg, care a demonstrat că apariția cancerului este condiționată aproape în totalitate de lipsa oxigenării adecvate a celulelor.
Ozonoterapia este o tehnică medicală de tratament, efectuată de medicii antrenați în acest domeniu, în cadrul căreia este utilizat ozonul medical. Aceasta se adresează unei palete foarte largi de afecțiuni, folosindu-se un amestec de oxigen-ozon, în concentrații variabile în funcție de afecțiune.
Cele mai importante proprietăți ale ozonului sunt reprezentate de: acțiunea antiinflamatorie și imunomodulatoare, de reglare sistemică a homeostaziei organismului, de optimizare a funcțiilor organelor și sistemelor de organe și, nu în ultimul rând, acțiune antibacteriană, antivirală și antifungică.
Acțiunea ozonului în organism se datorează caracteristicilor acestuia, instabilității sale, care duce la formarea oxigenului atomic și a radicalilor liberi ai oxigenului. În practica medicală se utilizează concentrații foarte mici de ozon, în oxigen medicinal cu efect terapeutic dovedit. Se poate considera ozonoterapia ca fiind un stres oxidativ controlat, cu scop de activare a proceselor metabolice și enzimatice din organism.
Acţiunea metabolică a ozonului se manifestă chiar şi în cazul administrării unor doze foarte mici de oxigen şi ozon. Prin aceasta sunt activate multiple mecanisme enzimatice în cadrul metabolismul lipidelor, proteinelor şi glucidelor, care reprezintă principala sursă de energie a celulei. Studiile au demonstrat faptul că şi în cazul unei administrări locale a amestecului de oxigen-ozon, metabolismul celular este intensificat atât la nivel local cât şi la nivelul întregului organism.
Activitatea imunitară este condiţionată de gradul de oxigenare a organismului, de aceea amestecul de ozon- oxigen poate avea un rol important. Astfel, acțiunea imunomodulatorie a ozonului poate fi în concentraţii mici de imunostimulare iar în concentraţii mari – imunosupresoare. În cazul deficienţei imunitare secundare ozonul stimulează atât mecanismele celulare cât şi mecanismele umorale (sinteza interferonului, factor de necroză tumorală).
Efectul antimicrobian, antiviral și antifungic este datorat atât acţiunii directe a ozonului cât şi capacităţii sale de a forma cu acizii graşi nesaturaţi compuşi foarte activi - peroxizi, care au acțiune distructivă asupra microorganismelor. Ozonul în doze și concentrații mici are acțiune distructivă la nivel local asupra membranelor celulare, iar în doze mari acesta blochează anumiți receptori celulari și sisteme enzimatice ce au ca și consecință moartea microorganismelor patogene.
Efectul bactericid al ozonului este important, fiind de doua ori mai mare decat cel al clorului. Acesta este la fel de eficient şi în cazurile rezistente la antibioticoterapie și nu induce rezistenţă. Cel mai important aspect este faptul că nu acţionează asupra florei saprofite (benefice organismului).
Administrarea amestecului de oxigen şi ozon duce la creşterea cantităţii de oxigen în sânge, în acest fel fiind activate procesele metabolice în eritrocite, creşte plasticitatea şi rezistenţa membranei eritrocitare, este diminuată hipoxia celulară.
Ozonoterapia este benefică, având ca și atuuri apariția rapidă a efectelor terapeutice cât și lipsa reacțiilor alergice, a efectelor adverse și a efectelor secundare declanșate de numeroase medicamente.
Se adresează afecţiunilor reumatologice: artroze (coxartroze, gonartroze, spondiloartroze, artroze ale articulaţiilor mici), discopatiilor, herniei de disc vertebral, afectiunilor inflamatorii ale articulaţiilor, tendinite, bursite, fibromialgii, contracturilor musculare, sindroamelor algice.
De asemenea, se poate aplica cu success în abcese, condiții septice, peritonită, leziuni de decubit, ulcere trofice, ostomielită cronică, tromboflebită, tulburări arteriale ocluzive ale membrelor inferioare, piciorul diabetic, bolile distructiv - purulente ale plămânului și pleurei etc. Alte afecțiuni care pot beneficia de tratamentul cu ozon sunt reprezentate de gastrită, gastroduodenită cronică, ulcer peptic, hepatită cronică, ciroză hepatică, colită cronică, astm bronșic, bronșită cronică, diabet zaharat cu complicația lui – piciorul diabetic, boală ischiemică cardiacă, alergii, pielonefrită cronică, insuficiență renală acută și cronică, cistită, uretrită, prostatită, sindroame migrenoase, diverse tipuri de neuropatii, boli genitale inflamatorii la femei. Are efecte benefice și în dermatologie – furunculoze, herpes, micoze, piodermie, eczeme, în diverse leziuni buco-maxilo-faciale, în patologie oftalmologică, în cosmetologie pentru cicatrici cheloide, hipertrofice, rash acneiform etc. Nu în ultimul rând, este de menţionat faptul că ozonoterapia poate fi aplicată cu rezultate favorabile în tratamentul oricărui sindrom dureros, cât și ca terapie antiaging.
Contraindicațiile sunt puține, fiind reprezentate de infarctul miocardic acut, hipertiroidism necontrolat, trombocitopenie.
Metodele de administrare ale ozonoterapiei sunt împărțite în metode cu acțiune generală și locală. Toate se efectuează conform unor protocoale de lucru bine stabilite.
Insuflaţii rectale cu ozon fac parte tot din metodele generale de aplicare a ozonoterapiei. După o pregătire prealabilă a pacientului, se introduce o anumită cantitate de ozon pe cale rectală. Procedura are atât o acţiune locală (antiinflamatorie, regenerativă, antiseptică şi de refacere a florei intestinale), cât şi o acţiune generală asupra organismului, deorece ozonul se absoarbe foarte usor prin mucoasa intestinală.
Metode cu acţiune locală sunt reprezentate de: infiltraţii subcutanate, infiltraţii intramusculare, infiltraţii intraarticulare, în diverse afecțiuni, ozonopunctura – infiltraţii cu ozon în punctele de acupunctură.
De asemenea, se utilizează apa și uleiul ozonificat atât intern cât și extern în multiple afecțiuni stomatologice, dermatologice, patologii ale aparatului digestiv.
Și, nu în ultimul rând, se utilizează local, cu success, un amestec de oxigen-ozon în saci - în tratamentul piciorului diabetic, a unor plăgi infectate, ulcere varicoase, în arteriopatii ale membrelor inferioare, boli dermatologice.
Ozonoterapia este un tratament revolutionar, fiind folosită cu succes în țări precum SUA, Canada, Germania, Rusia, Ucraina, Suedia, Italia, Spania, Brazilia, Cuba, Mexic, România. În present, există societăți științifice de ozonoterapie atât naționale cât și internaționale, se desfășoară congrese și sunt numeroase studii publicate sau în curs de derulare care au ca scop demonstrarea efectelor benefice ale ozonoterapiei în diferite afecțiuni.
