Centrul Pozitron Diagnosztika din Oradea a demonstrat treptat că investigaţia PET/CT are un rol hotărâtor în diagnosticul oncologic. Metoda PET/CT s-a născut din combinarea tomografiei computerizate cu tomografia cu emisie de pozitroni şi oferă informaţii suplimentare nu doar în legătură cu anatomia organelor, ci şi în legătură cu metabolismul ţesuturilor, fiind recomandată inclusiv pentru diagnosticarea preventivă şi recunoaştere timpurie a bolilor neoplazice.
După cinci ani de activitate, pe parcursul cărora aproximativ 5000 de oameni din toată România au beneficiat de investigaţii PET/CT la cele mai înalte standarde, Centrul PET/CT Oradea a primit o acreditare specială, în premieră în România, care îi confirmă profesionalismul activităţii medicale.
Acest tip de acreditare EANM Research Ltd (EARL) a fost lansat în 2010 şi se acordă doar centrelor europene de excelenţă în diagnosticarea cancerului. Precizăm faptul că acreditarea EARL este acordată de către membrii Comitetului Executiv al Asociaţiei Europene de Medicină Nucleară, sub egida Asociaţiei Europene de Medicină Nucleară, cu aprobarea Organizaţiei Europene pentru Cercetarea şi Tratamentul Cancerului (EORTC).
De reţinut şi faptul că EARL oferă suport ştiinţific prin Consiliul Ştiinţific Consultativ, în cadrul căruia experţi de top în medicina nucleară asigură coordonarea pe probleme ştiinţifice.
Centrele care primesc acreditarea sunt şi ulterior monitorizate de către experţi selectaţi din diferite ţări pentru a fi eligibile şi a participa la studii şi trialuri de cercetare multicentrice.
Importanţă
Prin acreditarea conferită centrelor medicale specializate în diagnosticarea cancerului prin metode nucleare, experţii europeni (fizicieni, medici şi oameni de ştiinţă din instituţiile de conducere europene) confirmă practic calitatea serviciilor medicale prestate de acestea şi le oferă posibilitatea de a avansa iniţiative ştiinţifice, dar şi proiecte de cercetare clinică.
Centrul Pozitron Diagnosztika din Oradea dispune de o echipă de medici cu o înaltă reputaţie şi experienţă profesională şi are posibilitatea evaluării comparative cu examenele anterioare.
Prin selectarea unor astfel de centre acreditate, se urmăreşte îmbunătăţirea aplicării medicinei nucleare în cadrul Uniunii Europene şi stimularea imagisticii moleculare, astfel încât acesta să devină o modalitate standard de diagnostic in medicina clinică.
Acordarea acestei acreditări Centrului Pozitron Diagnosztika Srl din Oradea înseamnă o garanţie în plus pentru pacienţii care îi trec pragul pentru a fi investigaţi, întrucât acurateţea examinărilor şi stabilirea unui diagnostic corect permit alegerea unui tratament adecvat, sporind şansa la o viaţă mai bună şi mai lungă.
Conf. Dr. Straciuc Oreste, medic şef
Kozak vasile
numai bla bla de la afemeiatul asta... va investigheaza ca un ginecolog daca nu sunteti atente...:))
May 10, 2015, 1:14 a.m.