22
None

Particularitati ale alimentatiei in boala hemoroidala

Hemoroizii sunt grupuri de vase de sange tumefiate si uneori foarte dureroase, localizate ȋn zona rectala, similare cu varicele de la nivelul picioarelor. Boala hemoroidala este comuna in societatile industrializate si poate incepe sa se dezvolte ȋn jurul varstei de 20 de ani, insa in general nu isi face cunoscuta prezenta pana la varsta de 40 de ani. Femeile sunt afectate mai mult decat barbatii.

Hemoroizii pot fi cauzati si agravati de statul pe scaun sau in picioare o perioada indelungata, de tuse violenta, de ridicarea obiectelor grele sau de ridicarea incorecta chiar si a greutatilor usoare. Se pot mari din cauza miscarii intestinelor (in special in constipatie, desi crizele de diaree insotite de spasme involuntare pot agrava situatia). Alti factori care pot cauza sau contribui la formarea hemoroizilor sunt obezitatea, sedentarismul, disfunctiile hepatice, alergiile alimentare, deficiente in digestia alimentelor, consumul redus de fibre alimentare si de lichide.

Hemoroizii sunt si un indicator al unei alimentatii dezechilibrate, cu un orar neregulat al meselor, cu lipsa fibrelor alimentare, consum inadecvat de lichide sau deficiente de nutrient esentiali.

Pe langa tratamentele medicamentoase care amelioreaza simptomele, dieta este principalul tratament care poate ajuta la combaterea cauzei hemoroizilor.

Principiile dietei in boala hemoroidala:

• O alimentatie variata si echilibrata care sa asigure toti nutrientii esentiali de care organismul are nevoie pentru a amelioara simptomele si pentru a se vindeca

• Hidratare adecvata

• Respectarea orarului meselor

• Consum corespunzator de fibre alimentare

• Acoperirea nevoilor de vitamine si minerale esentiale (in special: fier, calciu, vitamina C, vitamina K)

• Consum de probiotice din alimente sau din suplimente pentru reglarea florei intestinale

• Reducerea sau eliminarea alimentelor puternic condimentate (iute, acru, foarte sarat sau foarte dulce)

• Reducerea sau eliminarea stimulentelor (cafea, ceai verde, ceai negru, bauturi energizante, bauturi carbogazoase)

• Eliminarea alcoolului

• In cazul persoanelor supraponderale sau obeze, se vor aplica strategiile alimentare de scadere in greutate dupa ce simptomele bolii se amelioreaza

• Reducerea consumului de carne rosie si preparate grase din carne

• Pentru aportul de proteine se va opta pentru peste, oua, lactate

• Alimentatia trebuie sa fie naturala, se va reduce consumul de alimente intens procesate

Hidratarea optima

Hidratarea adecvata este primul pas spre o alimentatie sanatoasa. Deshidratarea ingreuneaza tranzitul intestinal, ceea ce poate duce la constipatie. Constipatia cronica creste riscul de aparitie a hemoroizoilor. Hidratarea adecvata asigura un bun tranzit intestinal si inmoaie scaunul, ameliorand simptomele la defecare.

Necesarul de apa pentru o persoana adulta se situeaza in jurul a 2-2,5 L pe zi. Acest necesar poate ajunge pana la 3-3,5 L pe zi pe timpul verii sau in cazul desfasurarii unui efort fizic mai intens. Necesarul de apa se poate acoperi prin consum de lichide (apa sau ceaiuri, sucuri naturale de fructe), dar si prin alimente (fructe, legume sau supe).

Fibrele alimentare

Fibrele sunt nutrienti care nu furnizeaza energie sub forma de calorii organismului, dar sunt esentiale datorita importantelor roluri fiziologice pe care le au. Fibrele asigura un tranzit intestinal normal, au rol de protectie fata de bolile cardiovasculare, obezitate, diabet zaharat de tip 2, ajuta la eliminarea deseurilor toxice din organism (de exemplu: metalele grele care pot contamina alimentele si apa), asigura o flora intestinala benefica.

In boala hemoroidala, fibrele sunt recomandate, in special, pentru efectul lor benefic asupra tranzitului intestinal. Necesarul zilnic de fibre este de 25-30 g pe zi. Acest necesar de fibre se poate acoperi prin consumul a cel putin 3 portii de cereale integrale si derivate zilnic ( o portie insemnand: o felie de paine integrala, ½ cana de orez brun fiert, o cana paste integrale, 30 de grame de cereale integrale pentru micul dejun) si cele 5 portii de fructe si legume pe zi ( o portie echivaland cu: un fruct de marime medie, o cana de legume proaspete, ½ cana de legume gatite, ½ cana de fructe mici). Pentru persoanele care sufera de hemoroizi si care au avut un deficit anterior de fibre in alimentatie, este recomandat sa introduca treptat alimentele bogate in fibre in alimentatie pentru a evita un confort intestinal care poate surveni in urma introducerii bruste a unei cantitati mari de fibre.

Pe langa cerealele integrale, fructe si legume, alimente bogate in fibre sunt si fructele uscate, fructele oleaginoase (nuci, migdale, caju, fistic), semintele crude si leguminosele (naut, linte, mazare verde). Pentru fiecare dintre aceste alimente trebuie verificata toleranta individuala prin introducerea trepatata in alimentatie, incepand cu cantitati mici. Pacientii cu boala hemoroidala tolereaza mai bine fibrele din ovaz si din fructe fara coaja. In cazul fructelor si legumelor este bine sa evitati coaja si partile mai lemnoase care pot trece prin tractul digestiv nedigerate si pot produce disconfort la defecare. De asemenea, nucile, migdalele si restul semintelor, este indicat sa se consume macinate sau zdrobite pentru a favoriza digestia integrala a acestora.

Este important sa se includa in alimentatie o varietate cat mai mare de fructe si legume pentru a asigura aportul de vitamine si minerale esentiale. Deficientele nutritionale pot intarzia procesele de vindecare.

Respectarea orarului meselor

Stabilirea si respectarea unui orar al meselor adaptat stilului de viata al fiecarei persoane este esential in prevenirea si ameliorarea bolii hemoroidale. O alimentatie dezordonata va duce la o perturbare a bioritmului si a procesului normal de defecare. Trebuie respectate cele trei mese principale si doua gustari. Mesele bogate cantitativ si mai rare ingreuneaza digestia, cu toate simptomele asociate. Mesele mai reduse cantitativ si mai dese, ideal la un interval de trei ore, asigura o digestie si un tranzit intestinal normal.

Fierul

O deficienta nutritionala des intalnita in cazul persoanelor cu hemoroizi care prezinta sangerari frecvente este anemia feripriva. Printre alimentele bogate in fier se numara: ficatul, carnea rosie, pestele gras, ouale, nautul, nucile, spanacul, semintele de dovleac. Pacientilor cu boala hemoroidala le este recomandat sa limiteze consumul de carne rosie, prin urmare acestia sunt supusi riscului de deficit de fier in alimentatie. Fierul din alimentele de origine vegetala se absoarbe mai greu, prin urmare, un supliment de fier poate fi luat, dar doar la recomandarea medicului.

Probioticele

Iaurtul si produsele lactate fermentate prezinta efecte benefice prin continutul de probiotice care favorizeaza echilibrul florei intestinale. Flora intestinala asigura un bun tranzit intestinal, reducand constipatia si flatulenta. De asemenea, lactatele sunt cele mai bune surse de calciu din alimentatie. Calciul este un factor important in reducerea permeabilitatii capilare si in coagularea sangvina, reducand astfel sangerarea. Trei portii de lactate pe zi in cadrul unei alimentatii echilibrate, asigura necesarul zilnic de calciu. O portie de lactate reprezinta: un iaurt mic, 50 de grame de branza proaspata sau 200 ml de lapte. Consumul de branzeturi grase trebuie evitat pentru ca pot ingreuna digestia.

Condimentele

Alimentele puternic condimentate trebuie evitate deoarece pot fi iritante la nivelul sistemului digestiv si se pot regasi in materiile fecale, producand durere la defecare. Se vor evita: ardeiul iute, ghimbirul, curry-ul, piperul, sosurile iuti, sosurile foarte sarate (de exemplu: sosul de soia).

Preparatele alimentare se condimenteaza cu ierburi aromantice si putina sare de mare.

Stimulentele

Bauturile si alimentele cu proprietati stimulente se vor elimina din alimentatie pe perioada acuta a bolii hemoroidale. Cafeaua, ceaiul verde, ceaiul negru, ciocolata, cacaua, bauturile energizante sau bauturile carbogazoase de tip cola. Bauturile carbogazoase pot crea si disconfort intestinal cu flatulenta, crescand presiunea in cavitatea abdominala si agravand simptomele bolii hemoroidale.

Alcoolul

Alcoolul are efect diuretic si deshidrateaza organismul, ceea ce poate duce la constipatie. De asemenea, acloolul creste permeabilitatea capilara si dilateaza vasele de sange, agravand sangerarea si iritand zona afectata. Daca urmati un tramanent medicamentos, alcoolul poate interfera cu substantele active din medicamente sau unguente, scazand considerabil efectul acestora.

Tinand cont de toate aceste considerente, alcoolul va trebui evitat in boala hemoroidala.

Scaderea in greutate

In cazul persoanelor supraponderale sau obeze, excesul de greutate este, in sine, un factor de risc pentru aparitia hemoroizilor. Scaderea in greutate nu se recomanda in perioadele acute ale bolii, deoarece o alimentatie restrictiva poate aduce cu sine un deficit de micronutrienti si alte elemente nutritive care intarzie vindecarea. O data cu remisia bolii, se va insitui o dieta hipocalorica, dar echilibrata si variata. O dieta prea restrictiva din punct de vedere caloric (de exemplu sub 1200 de Kcal/zi) si axata doar pe anumite grupe de alimente perturba procesele digestive ( constipatie, flatulenta, digestia lenta), ceea ce poate creste riscul de recidiva a bolii hemoroidale.

Un ritm normal si sanatos de scadere in greutate este de 0,5-1 kg/saptamana.

Alimentatia naturala

O alimentatie sanatoasa, care sa contina preponderent produse naturale este de preferat la pacientii cu boala hemoroidala. Alimentele intens procesate au, de obicei, o valoare nutritiva mai mica, un continut redus de fibre, aditivi alimentari si ingrediente “ascunse” in exces (zaharuri, sodiu, grasimi trans, grasimi saturate).

Utilizarea principiilor alimentatiei in Boala Hemoroidala prezentate mai sus, impreuna cu aplicarea locala a unei formule terapeutice eficiente si sigure, bazata pe substante active 100% naturale, care sa elimine durerea rapid si sa opreasca sangerarea, reprezinta abordarea terapeutica de electie pentru vindecarea Bolii Hemoroidale.

Referinte bibliografice:

https://www.fascrs.org/patients/disease-condition/hemorrhoids-expanded-version

http://www.snfcp.org/rc/org/snfcp/htm/Article/2011/20111201-144358-073/src/htm_fullText/fr/RPC-MALADIE-HEMORROIDAIRE.pdf

http://www.acpgbi.org.uk/patients/conditions/haemorrhoids/

http://www.preparationh.com/live-better/hemorrhoid-diet

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25447089

http://www.progressivehealth.com/12-foods-bad-for-hemorrhoids.htm

http://www.health.harvard.edu/blog/6-self-help-tips-for-hemorrhoid-flare-ups-201307196496

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/?term=probiotics+and+hemorrhoids

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha