Psihoterapia cognitiv - comportamentală este o formă de psihoterapie, ce se bazează pe studii de eficacitate controlată. În ce priveşte tulburarea afectivă bipolară, dar şi alte tulburări, trebuie spus că există programe testate înainte de a fi lansate pe piaţă. Diagnosticului psihiatric îi urmează un examen comportamental, apoi se începe psihoterapia.
Principalele deziderate ale terapiei cognitiv-comportamentale sunt:
1. Să informeze pacienţii şi aparţinătorii acestora despre tulburarea bipolară, abordările terapeutice şi dificultăţile ce apar în cazul bolii.
2. Să înveţe pacienţii o metodă de monitorizare a apariţiei, severităţii şi evoluţiei simptoamelor depresive şi maniacale.
3. Să faciliteze complianţa la tratamentul medicamentos.
4. Să asigure strategii nonfarmacologice, respectiv modele cognitive şi comportamentale pentru depăşirea problemelor cognitive, afective şi comportamentale asociate cu simptoamele depresive sau maniacale.
5. Să înveţe pacienţii să identifice stresorii ce pot interfera cu tratamentul sau pot precipita apariţia unui nou episod al bolii bipolare.
Beneficiind de psihoterapie cognitiv - comportamentală, persoana cu tulburare afectivă bipolară va ştii să recunoască un episod de manie înainte ca acesta să ia amploare şi să-şi modifice comportamentul în timpul unui astfel de episod; de asemeni, această persoană va ştii să se apere de depresie, dezvoltând comportamente şi gânduri eficiente pentru a ţine departe dispoziţia negativă.
Tehnica terapeutică des folosită, care ajută pacientul să recunoască un episod patologic, se realizează cu ajutorul jurnalelor şi graficelor, care sunt utile pentru evidenţierea inter relaţiilor dintre starea mentală a pacientului şi energia şi activitatea fizică depusă. Terapia cognitiv-comportamentală
Se bazează pe principiul că sentimentele, gândurile şi acţiunile sunt interdependente, respectiv ele se interinfluenţează.
În cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, pacienţii sunt învăţaţi să recunoască patternurile afective, cognitive şi comportamentale ce le înrăutăţesc simptoamele. Odată pattern-ul recunoscut, tehnicile cognitiv-comportamentale pot fi folosite pentru „a întrerupe ciclul“ (pentru a demonta cercul vicios) prin modificarea răspunsului cognitiv sau comportamental. De asemenea, pacienţii care înţeleg ce înseamnă tulburarea bipolară, vor putea avea un rol activ în evoluţia bolii şi vor putea lua decizii importante în privinţa tratamentului - (în acest sens, furnizarea de informaţii este o tehnică binevenită; tocmai de aceea terapeutul trebuie să fie bine informat; el trebuie să deţină cunoştinţe atât despre mecanismele de producere a bolii, dar şi despre efectele secundare ale medicamentelor prescrise de medic; desigur, se va spune că aceste cunoştinţe sunt în afara sferei de competenţe a terapeutului- psiholog, dar o psihoterapie eficientă presupune o cunoaştere complexă din partea psihoterapeutului). De aceea, educarea pacientului se face înainte de a fi predate tehnicile terapiei cognitiv-comportamentale.
Identificarea simptomelor prodromale ale maniei sau depresiei, oferă oportunitatea unei intervenţii rapide. Educarea, asociată cu monitorizarea simptomatologiei, ajută la identificarea precoce a acestora. Adăugarea intervenţiilor comportamentale şi cognitive, extind capacitatea pacientului de a se opune recăderilor. Simptomatologia prodromală uşoară, poate să nu necesite medicaţie şi să fie controlată doar prin tehnici psihoterapeutice. Complianţa crescută la tratament ajută pacienţii să beneficieze de rezultatele tratamentului medicamentos.
Abordarea îmbunătăţită a problemelor psihosociale, este o altă temă a psihoterapiei-cognitiv-comportamentale; problemele psihosociale reprezintă un factor de stres pentru pacienţii bipolari şi care exacerbează simptomatologia, ajută la prevenirea recăderilor sau apariţia episoadelor maniacale sau depresive. De dată recentă sunt studiile realizate ce implică cinci abordări psihoterapeutice; au fost arătate beneficiile psihoterapiei, ca tratament adiţional la farmacoterapie, în comparaţie cu farmacoterapia simplă, neînsoţită de psihoterapie.
Alte informaţii de dată recentă
Meyer şi Hautzinger (2000), au prezentat noi date privind psihoterapia în tulburarea afectivă bipolară. Cei doi, citează nouă studii controlate care au fost realizate şi care au arătat că psihoterapia, asociată terapiei farmacologice, este eficientă: Astfel, psihoterapia în trei studii a fost de tipul psihoeducaţie (Clarkin et al. 1998, Van Gent et al. 1988, Honig et al. 1997), în două studii, intervenţie familială (Clarkin et al. 1990, Simoneau et al. 1999), în două studii intervenţia a fost de tipul terapie cognitiv-comportamentală (Cochran 1984, Zaretsky et al. 1999), într-un studiu - terapie interpersonală şi terapie socială (Frank et al. 1999), iar într-un studiu - terapie de cuplu-psihodinamică.
Un beneficiu al terapiei cognitiv- comportamentale este mărirea eficienţei tratamentului medicamentos prin: ajutarea pacienţilor să accepte tratamentul, să identifice simptomele subsindromale şi, de asemeni, se pot preveni recurenţele sau se poate limita durata noilor episoade, familiarizând pacienţii cu tehnici de combatere a simptomelor subsindromale, şi cu tehnici de combatere a stresorilor sociali şi interpersonali, ce ar putea declanşa noi episoade. Câteva date preliminare sugerează că terapia cognitiv-comportamentală îmbunătăţeşte complianţa la tratament în tulburarea bipolară. Astfel, Cochran (1984) arată că, pacienţii cu tulburare bipolară care au beneficiat de terapie cognitivă timp de 6 săptămâni, au avut mult mai puţine probleme cu complianţa la tratament, cu întreruperea tratamentului cu litiu împotriva sfatului medical, precum şi spitalizări mai puţine, decât lotul martor. Deşi aceasta a fost o intervenţie pe timp scurt, iar rezultatele au fost urmărite doar 3-6 luni, Cochran (tot în 1984) a găsit destule dovezi ale utilităţii terapiei cognitiv-comportamentale individuale în creşterea complianţei la tratament. Zaretsky et al. (1999) au investigat efectele terapiei cognitiv-comportamentale în depresia unipolară versus depresia bipolară . Aceştia au ajuns la concluzia că simptomatologia depresivă la pacienţii bipolari, poate fi redusă de terapia cognitiv-comportamentală, deşi cogniţiile negative au putut fi mai puţin modificate decât în cazul pacienţilor unipolari.
Terapia cognitiv-comportamentală nu a fost testată în cazul simptomelor ce preced mania. Apariţia depresiei sau maniei modifică afectivitatea pacienţilor (tristeţe, iritabilitate), gândirea (îngrijorare, grandoare, autocritică), şi, de asemeni, poate produce modificări ale somnului, apetitului, energiei. Aceste modificări determină rapid schimbări ale comportamentului, cum ar fi creşterea sau diminuarea activităţii, productivităţii sau interacţiunii sociale. Aceste modificări ale comportamentului deseori interferă cu funcţionarea psihosocială. Problemele ce apar, financiare sau interpersonale, pot fi cauzatoare de stress chiar după ce episodul începe să se şteargă.
Aceste problemele psihosociale produc simptome, cum ar fi insomnia sau modificări ale emotivităţii. Aceste simptome pot prelungi episoadele sau pot face pacientul bipolar vulnerabil la recăderi.
În consecinţă, terapia cognitiv-comportamentală poate ajuta în toate fazele. Cum? Poate întări complianţa la tratament, atât în faza acută, cât şi în faza de întreţinere, şi poate să ofere strategii nonfarmacologice pentru combaterea simptomelor. Tehnicile terapiei cognitiv-comportamentale, pot reduce cogniţiile disfuncţionale şi emoţiile asociate ce duc la modificări maladaptative ale comportamentului. Dacă modificările comportamentului s-au produs, tehnicile cognitiv-comportamentale pot fi utilizate pentru creşterea activităţii, când letargia şi stagnarea din depresie împiedică pacientul să-şi facă programul zilnic, să-şi îndeplinească obligaţiile sociale sau familiale.
Dacă ne punem întrebarea cum ajută terapia cognitiv- comportamentală, putem răspunde că terapia cognitiv-comportamentală ajută la învăţarea de tehnici de coping la simptomele şi consecinţele tulburării bipolare. Această formă de psihoterapie, îşi asumă faptul că nu toate problemele vor fi soluţionate în cadrul şedinţelor de terapie (se dau şi teme pentru acasă- homework). În loc de aceasta, prezentarea problemelor este folosită pentru uşurarea predării tehnicilor de psihoterapie (deci pacientul învaţă). Aceasta creşte abilitatea pacientului de a face faţă simptomelor şi problemelor ivite între două şedinţe.
Deoarece la începutul subcapitolului am vorbit despre programe de psihoterapie cognitiv- comportamentale pretestate, în următorul tabel, este redat un exemplu de program de psihoterapie, pentru pacienţii cu tulburare afectivă bipolară:
- Acest program, al lui Basco si Rush (1996) este un sistem de terapie ce intenţionează să completeze şi să îmbunătăţească rezultatele psihofarmacologiei şi acordă atenţie: 1) monitorizării proprii a simptomelor, 2) îmbunătăţirii complianţei la tratament, 3) rezolvării problemelor şi 4) aplicării strategiilor cognitive şi comportamentale în abordarea simptomelor depresive si hipomaniacale. Pachetul terapiei cognitiv-comportamentale pentru tulburarea bipolară cuprinde o perioadã de peste 12 luni cu şedinţe săptămânale.
- Alt program, al lui Meyer si Hautzinger (2000), cuprinde 20 de şedinţe în peste 9 luni. El conţine elemente psihoeducative, dar şi elemente clasice ale tratamentului depresiei, precum identificarea simptomelor prodromale şi a complianţei.
- Hirshfield-Becker et al. (1999) a prezentat date ale unui studiu ce a durat 11 săptămâni, făcând comparaţie între 15 pacienţi care au beneficiat de terapia cognitiv-comportamentalã şi 15 care nu au beneficiat de aceasta. În grupul care a beneficiat de această terapie, au fost mult mai puţine recăderi!
- Tehnicile terapiei cognitiv-comportamentale pentru restructurarea cognitivă, pot reduce cogniţiile disfuncţionale şi emoţiile asociate ce pot duce la modificări maladaptative ale comportamentului. Studii ulterioare sunt necesare pentru investigarea efectelor terapiei în profilaxie, dar şi în depresia acută bipolară, comparată cu efectele cunoscute în depresia unipolară.
CBT- program pentru tulburarea bipolară: faze de tratament şi obiectivele sedinţelor (BASCO si RUSH, 1996)
Faza / Obiective
Educarea pacientului
Şedinţa 1 / Generalităţi despre TCC
Şedinţa 2 / Ce este tulburarea bipolară?
Şedinţa 3 / Medicaţia stabilizatoare a dispoziţiei
Şedinţa 4 / Medicaţia antidepresivă
Şedinţa 5 / Simptome individuale ale tulburării bipolare
Şedinţa 6 / Monitorizarea simptomelor
Complianţa la tratament
Şedinta 7 / Complianţa la tratament
Interventii cognitiv-comportamentale
Şedinţa 8 / Distorsiuni cognitive
Şedinţa 9 / Modificări cognitive în depresie
Şedinţa 10 / Analiza logică a gândurilor automate negative
Şedinţa 11 / Modificări cognitive în manie
Şedinţa 12 / Aspecte ale comportamentului în depresie
Şedinţa 13 / Modificări ale comportamentului în manie
Probleme psihosociale
Şedinţa 14 / Probleme psihosociale
Şedinţa 15 / Analiza funcţionării psihosociale
Şedinţa 16 / Dezvoltarea tehnicilor de rezolvare a problemelor
Şedinţa 17-20 / Rezolvarea problemelor psihosociale
Tratamentul de intreţinere
1-4 Şedinţe/lună / Repetarea şi utilizarea tehnicilor TCC
Kablan Hilda, psiholog -psihoterapeut (date personale:
cabinet de psihologie şi psihoterapie Kablan Hilda
oraş Constanta, str.Bucureşti, nr. 21, tel. 0726442975)
IACOB CRISTINA
Sufar de tulburare afectiva bipolara de cind m-am nascut,dar am aflat la virsta de 40 de ani boala de care sufar,dupa o recadere in urma menopauzei.Acum am 46 de ani fac 47 si nu am fost constanta in am lua tratamentul si mai ales am baut fapt care a facut sa cad in 2010 intr-o hipomania foarte urita,ma rog sunt multe de spus.Daca poate cineva sa ma ajute astept raspuns.Cu multumiri
Jan. 22, 2014, 5:30 p.m.