Deseori obişnuim să credem că atunci când ceva nu se desfăşoară pe placul nostrum sau conform vrerii noastre, sigur cineva este răspunzător pentru asta şi bineînţeles, este vorba despre altcineva şi nu despre noi înşine. Cum spunem? „Din cauza ta, eu simt aşa rău”… „Pentru că tu ai făcut sau nu ai făcut, eu am reacţionat aşa rău”… Adică, celălalt este responsabil pentru cum ne simţim şi reacţionăm noi… Dar oare, este adevărat?
Mă întreb câţi dintre noi, ne-am gândit măcar o dată, la o variantă care să excludă atribuirea responsabilităţii în afara noastră, pentru o stare negativă pe care o simţim sau pentru felul în care ne comportăm? Mai mult decât atât, nu doar că îi considerăm pe alţii vinovaţi pentru ceea ce simţim şi pentru cum reacţionăm, dar nu ezităm să îi şi pedepsim, conştient sau inconştient, voluntary sau involuntar, pentru răul pe care ni l-au provocat. Mai departe, atunci când în interacţiunile cu alţii, auzim aceleaşi cuvinte: „din cauza ta…”, ceea ce simţim, de cele mai multe ori, reactiv, este vinovăţie…
Cum se întâmplă, de fapt? De unde „apare” starea emoţională, fie ea pozitivă sau negativă? Oare este adevărat ceea ce am auzit, încă din copilărie: „m-ai dezamăgit, mă aşteptam să te porţi frumos!”?
Aşa este? Îi dezamăgim pe ceilalţi cu felul în care ne comportăm? Sau, mai degrabă, ei sunt dezamăgiţi în aşteptările lor, de felul în care ne comportăm noi? Da, aţi intuit corect!
Deseori, aşteptările noastre şi ale celorlalţi, sunt că ceilalţi trebuie să se comporte într-un anumit fel (de cele mai multe ori, aşa cum ne-am comporta noi în situaţia respectivă sau alteori, aşa cum credem noi că este „bine”). De aici apar frustrările, nemulţumirile, dezamăgirile, reproşurile şi „pedepsele”. Adică, din felul în care gândim noi despre reacţiile şi comportamentele altora. Mai departe, asta înseamnă că doar felul în care gândim despre ceea ce fac alţii sau despre ceea ce (ni) se întâmplă este răspunzător de felul în care ne simţim. Aşadar, starea noastră este determinată de felul în care gândim despre ceea ce trăim, de aşteptările pe care le avem în legătura cu orice experienţă de viaţă, fie interacţiune cu un altul, fie situaţie de viaţă. Tot ceea ce ni se întâmplă este interpretat de fiecare dintre noi, la nivel cognitiv, într-un anumit fel. Toate gândurile noastre despre ceva, determină cum simţim despre „acel ceva” şi cum anume alegem să ne comportăm.
Încercaţi să evaluaţi ce anume aţi gândit ieri, când v-aţi supărat că cineva (sau ceva), v-a întârziat atunci când vă grabeaţi spre serviciu şi veţi „găsi” toate acele gânduri negative, multe dintre ele iraţionale, care v-au făcut să vă iritaţi şi să vă frustraţi, poate chiar să vă enervaţi sau să vă înfuriaţi. Cum anume v-aţi comportat, ca urmare?
Ideea este că felul în care gândim despre tot ceea ce ni se întâmplă, este responsabil de ceea ce simţim, şi mai departe, de felul în care reacţionăm şi ne comportăm… Deci, concluzionând, nu îi mai învinovăţiţi pe ceilalţi pentru culpe imaginare (pentru că nu se poartşă aşa cum vă doriţi sau credeţi voi că ar fi potrivit să se poarte) şi nici nu mai acceptaţi să vă asumaţi stări şi comportamente ale celor din jur.
Fiecare dintre noi simte şi se comportă, după cum gândeşte, aşa că, străduiţi-vă să gândiţi realist şi, atunci când este posibil, pozitiv!
