O “mână de ajutor” pentru adolescenţi
Adolescenţa este vârsta la care abia încerci să înţelegi cine eşti…E vârsta la care, uitându-te în oglindă, abia începi să înţelegi care îţi sunt contururile reale, cam pe unde “încep” acestea şi pe unde se “sfârşesc” şi, mai mult, până unde le-ai dori “a se sfârşi” în viitor. E vârsta la care trebuie, pentru că socialul impune, să decizi ce profesie îţi alegi… Cât de dificil este cu adevărat să faci asta?
Cred că unele dintre lucrurile pe care ar fi bine să le incluzi în această analiză ar fi răspunsurile la câteva întrebări, de genul, cum eşti tu, ce ştii despre tine, ce te atrage să faci, ce îţi stârneşte interesul şi care sunt zonele în care crezi că îţi poţi păstra interesul, ce nu te plictiseşte, dar fără să ai pretenţia de la tine, ca aceste răspunsuri să fie categorice şi “definitive”.
Dar cum o să arate evoluţia mea profesională peste zece ani, unde voi fi peste cincisprezece ani? Dacă vrei să te încurci, încearcă să răspunzi la aceste întrebări. De ce? Pentru că nimeni nu poate răspunde la astfel de întrebări. Poţi continua să visezi, să-ţi faci planuri sau să îţi doreşti lucruri, şi asta este ceva pozitiv, dar certitudini nu vei obţine, nimeni nu ştie ce se va întâmpla în viitor….
Este bine să te informezi ce înseamnă oportunităţile care ţi se deschid. Află ce presupune efectiv o profesie sau alta. Vorbeşte cu oamenii care practică acele meserii, cerând sprijinul părinţilor pentru a te pune în legătură cu astfel de persoane pentru a te lămuri oarecum, asupra activităţilor respective, pentru a înţelege cât mai bine, cât de divers şi relativ poate fi să faci chiar aceeaşi profesie, dar în zone foarte diferite. Dacă e posibil, încearcă să vizitezi câteva “firme” sau instituţii, încercând să priveşti de data asta acele locuri, dintr-o altă perspectivă, cerând permisiunea să accesezi “zonele de culise” pentru a putea percepe ceea ce înseamnă munca oamenilor din spatele a “ceea ce se vede”. Pune întrebări, adună informaţii, dar mai ales învaţă să fii atent la cum te simţi în locul respectiv….
Mai departe, povesteşte cu părinţii şi profesorii cu care te simţi confortabil să ai astfel de discuţii, împărtăşindu-le trăirile şi gândurile tale. Nu ezita să fii autentic, pune întrebările pe care ai nevoie să ţi le lămureşti. Dacă există un psiholog consilier în şcoală, accesează-l şi cu ajutorul lui, în câteva şedinţe de consiliere vocaţională, vei putea completa ceea ce ştii despre tine.
Pe de altă parte, în discuţiile cu colegii aflaţi în aceeaşi etapă ca şi tine, încearcă să asculţi cu adevărat ce au de spus; analiza şi nedumeririle pe care şi ei le au, ar putea să constituie puncte de plecare pentru noi reflecţii personale, iar argumentările fiecăruia dintre voi, s-ar putea constitui în răspunsuri neaşteptate pentru celălalt. Ce e important este să nu te laşi influenţat de dorinţa de a lua aceeaşi decizie cu alţii, doar din convingerea că va fi mai uşor să faceţi lucrurile împreună. Sigur că, a fi împreună cu persoane cunoscute într-o situaţie nouă de viaţă (la aceeaşi facultate), ar putea face ca adaptarea să fie mai facilă, dar acest argument nu este suficient pentru o decizie de acest fel. Vei cunoaşte oameni noi, oriunde vei merge, iar unii dintre ei îţi vor deveni prieteni. Gândeşte-te că teama de schimbare este ceva absolut firesc pentru oricine. Important este să o dimensionezi corect, astfel încât ea să nu te încurce sau să îţi împiedice evoluţia.
Orice decizie vei lua azi, e important să fie în armonie cu tine, cel de azi! Nu există alegeri “greşite”, există alegeri care duc la rezultate care nu ni se potrivesc sau pe care nu ni le dorim. Avem permanent opţiuni în viaţă. E corect faţă de tine să asumi că experienţele de viaţă sunt cele importante, că procesul de a atinge un obiectiv este la fel de complex şi util că şi finalizarea obiectivului şi că oportunităţile sunt semnificate de noi într-un fel sau altul. Cum? Pe unele le transformăm în fapte de viaţă, iar pe altele, pur şi simplu le lăsăm să treacă, pentru că nu ne interesează la momentul respectiv.
Pledoarie pentru părinţii adolescenţilor
Cum să îmi sfătuiesc cel mai bine copilul? De unde ştiu ce i se potriveşte? Va fi un “om de succes” în viitor, dacă azi decide într-o anumită direcţie? Dacă nu o să îi placă facultatea pe care o alege sau profesia pe care o va practica? Toate aceste întrebări ne pot măcina liniştea şi pot aduce serioase dezechilibre pentru noi, părinţii adolescenţilor aflaţi în etapa deciziilor pentru viitorul copiilor.
Este de înţeles că ne preocupă, că ne îngrijorează şi că “ne dorim ce e mai bine pentru copilul nostru”… Dar ce facem, pentru a fi efectiv de ajutor şi pentru a nu adăuga angoasele şi temerile noastre peste cele ale copiilor noştri, încărcându-i excesiv?
Cred că unul dintre cele mai importante aspecte ale acestei situaţii, este acela de a conştientiza realitatea: copilul meu nu este “eu”! Este o fiinţă distinctă faţă de mine, are propria viaţă, propria personalitate, propriile trăiri, propriile vise, propriile interese, propriile idei şi da, proprii părinţi…. Orice proiecţii personale ale dumneavoastră, sunt neavenite şi nocive. Nu încercaţi “să profitaţi” de această ocazie pentru a “vă rezolva” toate neîmplinirile profesionale sau sociale. Acum este vorba despre copilul dumneavoastră şi despre sprijinul de care acesta are nevoie pentru a face o alegere. Evitaţi să îl influenţaţi să deprecieze sau să încercaţi să îl convingeţi să îi displacă profesiile sau domeniile care dumneavoastră vă displac sau pe care le consideraţi plictisitoare sau neatractive.
Un punct bun de plecare ar putea fi conştientizarea faptului că este momentul să vă focusaţi pe ceea ce are nevoie copilul şi nu pe ceea ce aveţi nevoie dumneavoastră. Aş începe cu ascultarea – ascultarea activă. Încurajaţi-l şi stimulaţi-l să vă povestească tot ce îi trece prin cap, tot ce îi “trece prin inimă”, cum “vede” el lucrurile. Evitaţi să judecaţi şi mai ales, să sancţionaţi! Maturitatea cu care abordaţi dumnevoastră subiectul este mai puţin relevantă pentru el. La 17 sau 18 ani, viitorul “se măsoară” altfel decât la 40 de ani. Conştiinţa dumneavoastră va fi tentată să aducă argumente care sunt rezultatul experienţelor pe care le-aţi trăit. Acestea, deşi vor fi auzite de către adolescent, “se vor scurge” prin conştiinţa lui, fără să lase prea multe “urme”. Intraţi în realitatea lui, folosind tot ce ştiţi despre el, tot ce aţi învăţat că este el, ajutându-l să descopere despre sine. Povestiţi împreună despre acele aspecte care îi vor completa percepţiile şi experienţele deja integrate şi aduceţi în discuţie elemente noi care să “ cupleze” cu cele deja existente, ajustându-vă discursul nivelului de maturitate şi experienţelor lui de viaţă. Răspundeţi-i la orice întrebare şi lămuriţi-i orice nedumerire, fără să bagatelizaţi, să ironizaţi sau să vă miraţi că nu cunoaşte un anume aspect, considerând că “ar fi fost normal sau de la sine înţeles, să ştii”. Totul se învaţă şi nu vă lăsaţi induşi în eroare de faptul că adolescentul dumneavoastră este inteligent sau instruit şi, ca atare, “ştie”. Nimic nu substituie şi nu suplineşte maturizarea, iar maturizarea este un proces experienţial, adică se întâmplă trăind.
Puneţi-vă copilul în contact cu persoane de profesii diferite şi facilitaţi-i accesul în diverse medii profesionale, pentru a afla informaţii “direct de la sursă”. Discutaţi apoi împreună despre cele văzute, aflate, gândite şi simţite şi fiţi suportiv în procesul de “aranjare” a informaţiilor.
În această etapă, puteţi să îi propuneţi o consiliere vocaţională, fie cu psihologul şcolii, fie cu alt psiholog specializat în consiliere şcolară, după cum alege. Încercaţi să nu exageraţi, consultând mai multe opinii, pentru că ştiţi că suprainformarea este nocivă. Niciodată nu o să avem toate informaţiile posibile despre un subiect, aşa că la un moment dat e timpul să treceţi, împreună, la analiza informaţiilor şi la decizie, nu-i aşa?!
Înainte de analiza finală, discutaţi cu copilul despre experienţa dumneavoastră de a vă alege profesia, despre cum s-a desfăşurat parcursul dumneavoastră de carieră, despre cât de aproape sau de departe sunteţi de ceea ce aţi previzionat la momentul primei decizii sau ulterior. Astfel, îl puteţi ajuta să înţeleagă cum să relativizeze şi cât de important este să fii atât proactiv, cât şi flexibil, în evoluţia ta profesională.
Este foarte important să îi transmiteţi că nimic nu este definitiv, şi să îl asiguraţi de tot sprijinul pentru situaţia în care constată că nu i se potriveşte domeniul ales. Nimic nu e mai trist şi mai demotivant, decât să faci o viaţă întreagă o profesie care îţi displace sau care nu ţi se potriveşte, şi nimic nu pare mai de neînţeles din partea unui părinte, decât să îşi oblige copilul adolescent să finalizeze studii superioare care îl vor duce pe acest drum. Asta se întâmplă pentru că deseori trăim conform sintagmei “orice lucru început trebuie terminat” sau, şi mai rău, de dragul unor aparenţe şi al unor motive ce vizează păstrarea unei “imagini strălucitoare” în “ochii lumii”. Aşadar, asiguraţi-vă copilul că veţi fi acolo necondiţionat, cu toată dragostea şi cu tot suportul, dacă va dori să schimbe traseul început cu un altul pe care îl va considera mai potrivit sieşi.
Dragi părinţi, nu uitaţi că educaţie înseamnă iubire, îndrumare, ghidare, şi nu manipulare şi constrângere!
