Pterigionul este o afecţiune denegerativă, progresivă a conjunctivei (albul ochiului) ce interesează şi corneea (partea transparentă a ochiului). Această afecţiune, netratată corespunzător, duce la alterarea vederii sau cel mai rău, la pierderea vederii. Ca aspect, pterigionul, arată ca o membrană albă ce creşte dinspre conjunctivă şi acoperă corneea.
Pterigionul este de două ori mai frecvent la bărbaţi decât la femei. Ca şi vârsta, incidenţa creşte la persoanele de peste 40 de ani dar se pare că cele mai multe cazuri apar între 20 şi 40 de ani. Nu s-au semnalat cazuri de pterigion la persoane cu vârsta de până în 20 de ani. Manifestările pe care le acuza pacienţii sunt apariţia unei formaţiuni, inestetice, ce creşte peste partea transparentă a ochiului, inflamaţia sau înroşirea formaţiunii, mâncărime, usturime, senzaţie de corp străin şi nu în ultimul rând înceţosarea vederii sau scăderea vederii (în cazurile avansate). Pterigionul poate apărea la unul sau la amândoi ochii.
Cauzele apariţiei aceste afecţiuni se pare că sunt de expunere: la razele UV, respectiv oamenii care lucrează în soare puternic, sudorii, locuitorii din zonele tropicale şi subtropicale, expunerea la temperaturi ridicate (fierării, sticlării), medii toxice cu diverşi vapori şi substanţe chimice, praf, frig extrem, etc. Nu în ultimul rând predispoziţia genetică poate fi un factor important de apariţie al afecţiunii.
Nu este cunoscută o metodă de prevenire.
Recomandarea este ca la observarea apariţiei orcărei modificări oculare, pacientul să se adreseze medicului specialist. Este extrem de important ca operaţia să se efectueze cât mai repede, la timp; cu cât operaţia se face mai devreme cu atât rezultatul vizual este mai bun.
Tratamentul simptomatic are ca scop ameliorarea disconfortului ocular produs de ptereigion; se recomandă tratament cu lacrimi artificiale şi antiinflamatorii locale.
Tratamentul curativ este întotdeauna chirurgical. Intervenţia chirurgicală este uşoară pentru pacient, se realizează cu anestezie locală, fără internare. Operaţia durează puţin şi nu doare, după, se face tratament local cu antibiotic, antiinflamator, lacrimi artificiale. Nu există restricţii speciale după operatie.