Prof. Dr. Alexandru Rafila
Interviu cu Prof. Dr. Alexandru Rafila, Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie
Cum a evoluat vaccinul în ultimele decenii?
Problema vaccinării în România dar nu numai, este rezultatul unei evoluții din ultimii 10 ani, când, datorită faptului că multe dintre bolile infecțioase care puneau probleme de sănătate publică au dispărut sau prezența lor din patologia bolilor infecțioase s-a redus. Acest lucru a scăzut interesul pentru vaccinare, pentru că oamenii au crezut aceste boli dispărute. Pe de altă parte, progresul tehnologic a dus la apariția unor vaccinuri care dincolo de cele două calități pe care trebuie să le aibă, respectiv siguranță (reacții adverse minime) și eficacitatea (adică obținerea imunizării copilului). Aceste două elemente sunt luate în considerare atunci când discutăm despre un vaccin nou.
Au apărut vaccinuri combinate, de până la 6 antigene diferite, ceea ce face să poți administra un singur vaccin împotriva a 6 boli infecțioase diferite. Complexitatea vaccinului a făcut să fie foarte puțini producători la nivel global, pentru că puțini sunt capabili să producă aceste vaccinuri, lucru care a dus la lipsa vaccinului în anumite perioade. Mai trebuie menționat că la un vaccin ciclul de producție este lung, respectiv 2-3 ani pentru vaccinurile combinate. Și atunci un producător ca să facă un vaccin pentru o anumită țară, inclusiv pentru România, are nevoie de o predictibilitate, adică o comandă cu mult timp înainte. Dar chiar și acești mari producători, puțini cât mai sunt, pot avea unele sincope în producția unor vaccinuri atât de complexe, ceea ce poate pe moment să creeze o presiune.
Ce se întâmplă în România?
Noi ca să depășim acest context al lipsei vaccinurilor, ar trebui să avem o legislație care să ne permită să constituim stocuri, care să poată să acopere un consum mai mare decât consumul curent, pentru 6-12 luni. Legislația actuală, chiar dacă permite închieierea de contracte multianuale, la procedurile de achiziție publică nu s-a prezentat nimeni.
S-a ajuns astfel la modificări ale programului de vaccinare în România. Noi am avut pentru primul an de viață o schemă de administrare a două doze cu vaccin pentavalent și două doze de vaccin hexavalent dar neavând ofertanți de astfel de vaccinuri, am modificat programul de vaccinare cu o schemă pe care o întâlnim și în alte țări, cu 3 doze de vaccin hexavalent.
Programul de vaccinare din România este structurat într-un mod în care statul își asumă obligația să achiziționeze vaccinurile, să le distrubuie la direcțiile de sănătate publică iar de aici vaccinurile ajung la medicii de familie. Acest program este finanțat direct de la bugetul de stat. Există și un alt model în Europa, prin care vaccinurile sunt compensate integral la farmacie, adică părintele ia de la farmacie vaccinul compensat integral. Este o soluție bună dar trebuie să existe o instruire și educație a populației, pentru ca părintele să meargă la farmacie și să transporte vaccinul în condiții corespunzătoare la medicul de familie pentru administrare.
Este pacientul român informat?
Ne-am confruntat atât cu lipsa vaccinului dar și a unui program de informare și consiliere permanentă din partea medicului de familie, care la rândul său trebuie ținut la zi. De aceea a fost nevoie de acest nou și mult discutat proiect de lege al vaccinării, care propune constituirea la nivel național și la nivel județean a unor grupuri tehnice, care să ofere expertiză. Mă refer aici la echipe de profesioniști: epidemiologi, medici de familie, microbiologi, psihologi - pentru că de multe ori refuzul vaccinării se datorează unui anumit tip de percepție care trebuie clarificată. Scopul este de a oferi vaccin la timp, informație și abia ulterior putem să discutăm despre o asumare de răspundere, pentru că vaccinarea trebuie să aibă două sensuri, de protecție individuală și de protecție a colectivității din care face parte individul. În momentul în care luăm decizia să nu ne vaccinăm copilul, avem o răspundere atât față de copilul nostru cât și față de copii din mediile cu care vine în contact (creșă, grădiniță, școală ș.a.).
Noi trebuie să oferim părintelui vaccin și informație și apoi lăsăm la latitudinea părintelui decizia de vaccinare. Este un subiect sensibil și nu este bine să fie o impunere printr-un act normativ ci se preferă o dezbatere prin toate mecanismele disponibile. Cred că părinții care nu vor să-și vaccineze copilul trebuie să urmezeun curs de consiliere prin care să fie informați asupra riscurilor pe care și le asuma prin nevaccinarea copilului.
Au murit copii? Din ce cauză?
Uitați-vă ce s-a întâmplat acum: ultimele 3 cazuri de deces în urma rujeolei au fost la copii sub un an, neeligibili pentru vaccinare, care se face la peste 1 an, dar ei s-au îmbolnăvit fie de la copiii dimprejur care nu erau vaccinați sau chiar de la mamele lor ne vaccinate. A fost un caz al unei mame în vârstă de 16 ani, nevaccinată, care a făcut rujeolă și și-a îmbolnăvit propriul copil de 4 luni iar acesta a decedat. Riscul era ca și un frate mai mare nevaccinat să poată transmite virusul la frățiorul mai mic. Sunt probleme nu doar medicale ci și de etică și conștiință.
Cât de gravă pe termen lung este decizia de nevaccinare a copilului?
Se spune că vaccinarea antirujeolică poate să producă complicații grave și chiar deces. Este un lucru adevărat pe care nimeni nu-l neagă. Sunt drame care pot apărea în urma administrării vaccinului. Dar, trebuie să luăm în calcul și alt aspect: dacă sunt vaccinați 500.000 de copii împotriva rujeolei, s-ar putea să fie 1-2 decese ca reacție la vaccinare. Dar, lucru prevăzut de lege, pentru complicații grave sau decese, statul își asumă răspunderea în ce privește tratamentul și eventuale compensări. Toate țările civilizate au această prevedere. Dacă există o legătură între administrarea unui vaccin și apariția unor efecte grave, invalidante sau chiar a decesului, există un sistem de asumare din partea statului a cheltuielilor de tratament sau compensații. Dar, dacă nu se vaccinează 500.000 de copii putem să avem câteva sute de mii de cazuri de pojar. În România, înainte de introducerea vaccinării împotriva rujeolei aveam în fiecare an câteva sute de mii de cazuri de îmbolnăviri din care rezultau câteva sute de decese. Avem în plus complicațiile rujeolei. Avem panencefalita sclerozantă subacută, pentru că după ce faci infecția cu rujeolă, virusul nu este eliminat din organism și după câțiva ani, 4-5-6 ani de la infecția rujeolică, el produce această encefalită care este mortală. Deci ce punem în balanță? O tragedie reprezentată de câteva posibile cazuri de complicații grave sau decese sau câteva sute de decese care statistic apar la o epidemie de rujeolă, prin nevaccinare. Apoi, îngrijirea sutelor de mii de copii bolnavi de rujeolă înseamnă niște costuri foarte mari, pentru că rujeola la copii se complică cu infecții respiratorii, cu internare în spital.
Noi de fapt ce punem în balanță? Sunt unii părinți care refuză să-și vaccineze copii, consederând că poate să apară o reacție adversă. Dar trebuie explicată părintelui răspunderea pe care o poartă pentru cei din jurul lui, așa numita imunitate de grup.
Se caută vaccinul perfect dar el oare există?
Vaccinul este imunoprotector dar vaccin perfect, care să dea imunitate 100% nu există. Fiecare organism reacționează diferit la vaccinare. Dar, chiar și așa, la o imunitate de 90% într-un grup dat, virusul nu se răspândește. Ce s-a întâmplat la noi este faptul că am scăzut această acoperire vaccinală pentru rujeolă la 85% pentru prima doză și 65% pentru doza a 2-a, numărul de copii nevaccinați a crescut astfel de la an la an și acest lucru a permis răspândirea infecției. Infecția se răspândește până la epuizarea populației receptive, care înseamnă că nu a trecut prin boală și nu a fost vaccinată. Așa am ajuns la 28 sau 29 de decese.
Vaccinurile au două calități: reactogenicitate (cum reacționezi după ce ți se administrează vaccinul) și imunogenicitate (cât de imun ești după vaccinare). S-a lucrat mult pentru scăderea reactogenicității, aceasta îmbunătățindu-se mult de-a lungul timpului. Pe de altă parte însă vaccinuriledevin și mai puțin imunogene, trebuie să dau mai multe doze de vaccin ca să obțin aceeași imunogenicitate dar cu reacții minime la pacienți.
Exemplul tusei convulsive. Înainte se făcea un vaccin care ținea toată bacteria, tot corpul bacterian în timp ce azi imunizarea se face pe ”bucățele antigenice” din bacilul pertussis. Azi se dau mai multe doze, să fac și la adulți, dar ce se obține este scăderea semnificativă a reactogenicității. Vaccinul este mai sigur și mai confortabil pentru populație.
Mitul vaccinului ucigaș
Din păcate circulă tot felul de lucruri total neadevărate: că se fac experiențe pe populație, că circulă vaccinuri neautorizate, că ar conține nu știu ce celule canceroase, că ar da autism, tot felul de astfel de prostii.
Agenția europeană a medicamentului (EMA) este singura care autorizează vaccinurile pe piața din Europa. A fost discuția despre vaccinul din Kazahstan. El obținuse avizul din partea autorităților europene și românești de punere pe piață, doar că era un vaccin împachetat diferit pentru piața din Kazahstan. Când a apărut o lipsă de vaccin hexavalent în UE, s-a apelat la acest vaccin, prima dată în Belgia și apoi și în România. Este același vaccin doar că pe cutie este scris în kazahă și a părut că este altceva.
Soare Doina
Materialul prezentat f.bun concis si la obiect ,dar aceasta comunicare trebuia facuta pe toate canalele mas media si de cate ori este nevoie.Si este!
Oct. 13, 2017, 10:18 a.m.