7
None

Societatea Română de Chirurgie va împlini anul viitor 120 de ani

Ședințele filialei SRC București, la care am avut plăcerea să particip de câteva ori, se caracterizează printr-o înaltă ținută academică, printr-un nivel riguros al pledoariilor ștințifice, printr-un caracter exact, concis, sobru al prezentărilor și discuțiilor purtate după fiecare prezentare, într-un spirit nu polemic ci colegial și constructiv, de respect pentru munca celorlalți. Atmosfera din Amfiteatrul Colțea din timpul ședințelor filialei SRC București te duc cu gândul la acea ținută nobilă care ar caracteriza la fel de bine Camera Lorzilor din Parlamentul Britanic.

Profesorul Traean Burcoș, Președintele Filialei București a SRC, Șeful Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Colțea

Ultima ședință a Societății Române de Chirurgie, Filiala București, la care am avut onoarea să fiu prezent s-a ținut tot în Amfiteatrul Spitalului Colțea din București și a fost prezidată de prof. dr. Traean Burcoș, președintele filialei. Programul ședinței a conținut 3 prezentări urmate de discuții, pe următoarele teme:

Determinări abdominale de limfom, lucrare aparținând unui colectiv de medici de la Spitalul Clinic Colțea: A. Bordea, A. Ionică, F. Grama, I. Sanie, D. Bălașa Locul THD (Transanal Haemorrhoid Desarterisation) în tratamentul modern al bolii hemoroidale, cu autori R. Mehic, M. Beuran - Spitalul Clinic de Urgență București Rezecția hepatică pe cale laparoscopică prin utilizarea dispozitivului Habib 4X - experiența inițială (2 filme), aparținând unui colectiv de la Sp. Universitar de Urgență Militar Central “CAROL DAVILA”, Serviciul 1 Chirurgie: L. Mosoia, V. Ștefănescu, Fl. Macău, C. Mitru, V. Dumitrașcu.

În legătură cu activitatea Societății Române de Chirurgie, Prof. Dr. Traean Burcoș, șeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Colțea, a avut amabilitatea de a ne aduce mai multe lămuriri.

„Societatea Română de Chirurgie va împlini anul viitor, pe 11 februarie, 120 de ani de la înființarea sa de câtre Prof. Dr. Thoma Ionescu, în timp ce revista Chirurgia, fondată cu un an înainte tot de ilustrul medic român, a împlinit deja în martie a.c. 120 de ani de la prima apariție. Cu excepția unor scurte perioade de întrerupere datorate războaielor din secolul trecut, activitatea societății s-a desfășurat cu asiduitate și profesionalism, în ciuda tuturor vicisitudililor și penuriilor, slujind scopului său de școală de formare profesională, morală și științifică a chirurgilor români, atât prin conferințele naționale cât și prin activitatea publicistică a revistei societății.

La nivelul Filialei București, a devenit cunoscut pentru toți chirurgii din București și din țară că în a 3-a zi de joi din lună, la ora 18:00, în amfiteatrul Colțea, are loc în mod invariabil ședința filialei, având ca principale puncte de atracție prezentările științifice ale unor echipe medicale de elită de la clinici chirurgicale din București și nu numai. Dacă prezența în amfiteatru este permisă oricărui medic chirurg, și nu doar de chirurgie generală dar și din alte specialități chirurgicale, admiterea de prezentări și studii în cadrul ședințelor lunare ale filialei se face printr-o selecție exclusiv pe baza criteriilor de profesionalism, valoare științifică și grad de noutate a temei prezentate. Pentru selecție, un punct de vedere îl are desigur conducerea SRC dar uneori apelăm și la alte foruri cum este Consiliul Ștințific din cadrul UMF București. Prezentările admise reflectă de cele mai multe ori activitatea clinică și de cercetare a unor echipe de medici din centre de chirurgie de excelență din București dar practic ne nu limităm la capitală.

Principiul după care ne ghidăm în activitatea SCR București este de propagare a noutăților și preocupărilor inovatoare din chirurgia națională și internațională, prezentarea de noi tehnici chirurgicale - unele chiar cu caracter de priorități românești. Prin aceste ședințe de filială dăm ocazia pentru afirmare unor echipe de medici, de cele mai multe ori medici tineri beneficiind de coondonarea unor medici cu vastă experiență, cu o carieră de 30-40 de ani sau chiar mai mult. Poate câ astfel se îmbină fericit cunoștințele medicale foarte cuprinzătoare, datorate experienței, cu creativitatea și inovativitatea specifică tinereții.

Dar am avut și lectori din afară, cum s-a întâmplat la ședința din martie a.c, la care am avut ca invitat pe CA Dr. Med. Francisc Bauer de la Centrul de Imagistică Kaufbeuren din Germania, care a conferențiat despre „Imagistica RMN în cancerul de rect”, cu accent pe „stadializarea preoperatorie corectă”. Menționez că ședința din martie a început la orele 16:00, cu prezentarea Profesorului Francisc Bauer, pentru ca începând cu ora 18:00 să continuie cu agenda „internă” de prezentări românești, având două teme: Rolul Work-shop-urilor hand-on pentru instruirea eficientă în chirurgia minim invazivă, prezentare a Profesorului Asociat Dr. Cătălin Copăescu, de la Ponderas Academic Hospital din București

Comemorare Prof. Dr. Corneliu Dragomirescu, promotor al chirurgiei laparoscopice în România.

Face parte din misiunea noastră, de multă vreme, să nu uităm de înaintași, de medicii mari ai României, care, prin activitatea lor pe durata a mai bine de un secol, au format ceea ce numim azi cu respect „Școala românească de chirurgie”.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha