Conf. Dr. Angela Butnariu
Tratamentele malformațiilor cardiace congenitale la nou-născuți
Teoretic, în patologia cardiovasculară a copilului se pot regăsi aproate toate entitățile proprii cardiologiei adultului. Practic însă, malformațiile cardiace congenitale domină copios patologia cardio-vasculară a copilului iar rezolvarea lor este primordial chirurgicală. Prevalența malformațiilor cardiace congenitale este de 7-8/1000 de nou-născuți vii.
Defectele cardiace congenitale au fost descrise încă din secolul al XVII-lea, dar cardiologia pediatrică a început să se dezvolte mult mai tîrziu. Când, în 1938, la Spitalul de Copii din Boston, se ligaturează cu succes un duct arterial la o fetiță de 7 ani, s-a semnat nașterea cardiologiei pediatrice ca disciplină.
Dar, pentru a se ajunge la dezvoltarea actuală, mulți doctori/cercetători au muncit, au studiat, au descoperit, au adus un aport la evoluția cardiologiei pediatrice. Din acest motiv se cuvine măcar să punctăm etapele cele mai importante în devenirea cardiologiei și chirurgiei cardiovasculare a copilului.
Închiderea cu succes a canalului arterial, a născut ideea că, dacă un duct poate fi ligaturat, atunci de ce nu ar putea fi și construit. În 1944, medicii au anastomozat artera subclaviculară stângă la artera pulmonară și a schimbat viața unui copil cianotic. Foarte rapid, operația a fost recunoscută mondial.
Complicații
Întâmpinată cu entuziasmul începutului, s-a dovedit curând că chirurgia anomaliilor cardiace congenitale poate fi grevată de complicații. Însă eșecurile au generat în felul lor și progrese.
- S-a observat că la mulți copii cu defecte de sept ventricular mari și hipertensiune arterială pulmonară, atunci când s-a efectuat închiderea chirurgicală a defectului, rezultatele au fost dezastruoase.
De aceea medicii au studiat patologia vascular- pulmonară și au dezvoltat un sistem de clasificare a hipertensiunii arteriale pulmonare valid mult timp de atunci înainte.
În anii 1950 doi medici germani au argumentat că bandarea arterei pulmonare ar putea reduce fluxul sanguin pulmonar și presiunea arterială pulmonară. După ce a fost efectuată cu succes o bandare de arteră pulmonară la un copil în vârstă de 5 luni, bandarea arterei pulmonare ca mijloc de reducere a hipertensiunii arteriale pulmonare a fost recunoscută mondial.
- O altă complicație precoce a intervențiilor chirurgicale pe cord deschis a fost dezvoltarea unui bloc atrioventricular complet prin deteriorarea accidentală a țesutului conducător.
În 1958, un patolog din Chicago, a descris arhitectura sistemului în boala cardiacă congenitală. Studiile lui au fost de mare valoare pentru chirurgii cardiaci și au condus la o scădere dramatică a incidenței blocului cardiac postoperator.
Nou-născutul
În 1973 ațtă pereche de medici au descoperit un produs care dilată ductul arterial. Această nouă descoperire a avut o influență semnificativă asupra gestionării bolilor de inimă la nou-născut. Sugarii cu cardiopatii dependente de duct se deteriorau rapid o dată cu închiderea fiziologică a ductului arterial, înainte ca orice procedură chirurgicală să poată fi efectuată. Această descoperire a permis ca intervenția chirurgicală necesară să fie efectuată pe un pacient mai stabil.
Dintre defectele congenitale, transpoziția marilor artere a fost o condiție constant letală în perioada de sugar. În 1966 s-a introdus o procedură paliativă foarte importantă efectuată la nou-născuții cu transpoziția marilor artere, care a permis efectuarea intervenției chirurgicale corectoare cu copilul în stare stabilă. W. Rashkind este supranumit, pe bună dreptate, părintele cardiologiei pediatrice intervenționale.
În 1976 un chirurg din Brazilia, a efectuat prima operație de swich arterial de succes pentru transpoziția marilor artere. De atunci, transpoziția marilor artere se operează cu succes, din primele zile de viață.
Chiar sindromul inimii stângi hipoplazice, o afecțiune letală, a devenit "operabilă". În același timp, transplantul cardiac s-a dezvoltat și a devenit o procedură alternativă pentru sugari cu sindrom hipoplazic de inimă stângă.
Investigații. Progrese
În 1929 un medic și-a trecut un cateter prin propria inimă, iar din 1932 alți 2 chirurgi au început să efectueze cateterizări cardiace la om. Șaptespreze ani mai tîrziu, în 1949 s-a raportat despre cateterizarea cardiacă în malformații cardiace congenitale și tot în aceeași perioadă s-au investigat prin cateterizare copii cu defecte cardiace congenitale.
În 1954 a fost descrisă pentru prima dată utilizarea ultrasunetelor în medicină, dar abia de la sfârșitul anilor 1970 se poate vorbi de ecocardiografie pediatrică.
Ultimii 60 de ani au adus progrese enorme în domeniu. Ecografia cardiacă, Doppler-ul color și imagistica prin rezonanță magnetică au făcut ca diagnosticul malformațiilor cardiace prin cateterism cardiac să fie aproape inutil. În schimb, cateterismul cardiac intervențional s-a dezvoltat rapid și este deja în măsură să înlocuiască intervenția chirurgicală în tratamentul unui număr de defecte cardiace.
În ultimii 10-15 ani s-au efectuat cercetări fundamentale care încearcă să elucideze cauza defectelor cardiace. Ca disciplină, cardiologia pediatrică a necesitat întotdeauna o echipă: pediatri, cardiologi pediatri, chirurgi, intensiviști, intervenționiști și anesteziști - toți jucând un rol important în tratamentul copiilor cu probleme cardiace. Astăzi, geneticienii, biologii moleculari și alți cercetători se alătură echipei pentru a asigura dezvoltarea cardiologiei pediatrice și implicit tratarea copiilor cu probleme cardiace.
Recunoașterea cardiologiei pediatrice
În 1961, în USA, cardiologia pediatrică a devenit subspecialitate în domeniul pediatriei. Până în 2002 au fost certificați 1740 de cardiologi pediatri în Statele Unite.
Cardiologia pediatrică în România - va continua în numărul viitor
