Substanțele de contrast iodate (SCI) sunt utilizate în imagistică începând cu anul 1920. Folosirea lor inițială a fost însă limitată de radio-opacitatea redusă și toxicitatea asociată. Treptat, noile generații de SCI au adus atât rezoluție mare, cât și toxicitate mai mică. Astăzi, SCI sunt utilizate de mai mult de 75 milioane de ori/an la nivel mondial.
Reacțiile adverse provocate de SCI sunt adesea subraportate; pot fi reacții toxice sau de hipersensibilitate. Cele de hipersensiblitate pot fi imediate (apar în prima oră după administrare) sau tardive (apar după cel puțin o oră, până la câteva zile).
Prevalența reacțiilor de hipersensibilitate tardive a crescut semnificativ în ultima decadă, în timp ce aceea a reacțiilor imediate a scăzut, astfel încât în acest moment reacțiile tardive sunt mai frecvente decât cele imediate.
Date epidemiologice
Prevalența reacțiilor de hipersensibilitate (RHS) induse de SCI este estimată a fi de 0,05-0,1%;
Reacțiile sunt de obicei ușoare și moderate; mortalitatea este joasă: între 1 și 3 la 100.000 administrări.
La copii, riscul de apariție a RHS induse de SCI este redus.
Factorii de risc pentru apariția RHS nu sunt complet stabiliți.
Riscul este mai mare la pacienții cu afecțiuni cardio-vasculare și cu neoplazii avansate, dar și la cei ce primesc tratament concomitent cu agenți beta-blocanți.
Administrarea rapidă a SCI, mastocitoza, afecțiunile autoimune, infecțiile virale sunt factori de risc contributori.
De menționat că alergia cunoscută la moluște, crustacee, peștesau iod din alte surse nu reprezintă un factor de risc al apariției RHS la SCI.
Patogenie-esențial/ Aspecte patogenice
Similar RHS induse de medicamente, cele datorate SCI sunt în general clasificate în reacții imediate și tardive. Mecanismele sunt complexe și încă incomplet elucidate.
Mecanismul acestor reacții a fost subiect de speculații de-a lungul anilor. Mult timp a fost considerat a fi de tip anafilactic, în contextul abilitații SCI de a determina eliberare nespecifică de histamină.
Aspecte clinice
Pielea este organul cel mai afectat atât în RHS imediate cât și în cele tardive.
În RHS imediat majoritatea simptomelor apar în primele 5-15 minute după administrarea SCI și dispar în 30-60 minute. Cele mai frecvente sunt urticaria și angioedemul ce apar la 70% dintre pacienți. Simptome mai severe pot include: dispneea, vărsături, hipotensiune. În cazurile foarte severe se pot întâlni tabloul șocului anafilactic sau al sindromului Kounis (sindromul coronarian acut).
Majoritatea RHS tardive survin în primele 3 zile după administrarea SCI. De obicei sunt ușoare-moderate și, în general, se rezolvă în 7 zile. Rash-ul maculo-papulos este cea mai comună manifestare (30-90%), urmat de urticaria tardivă (40-60%), dermatita de contact și erupții fixe. Alte situatii clinice mai severe (sindromul Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică, pustuloza exantematică acută, vasculitele) sunt foarte rare.
Diagnostic
Evaluarea pacienților cu RHS imediate în timpul fazei acute include determinarea triptazei serice (la debutul reacției, la 2 și 24 ore ), în vederea certitudinii diagnosticului de anafilaxie (dublarea valorilor).
După remiterea RHS, evaluarea include anamneza minuțioasă (similar oricărei reacții post-medicamentoase), teste in vivo și teste in vitro.
Din păcate, în multe situații din practica curentă, RHS nu sunt detaliate adecvat în documentele pacientului, complicând evaluarea ulterioară.
Premedicația
Valoarea premedicației este încă controversată și poate induce un fals sentiment de securitate, în special când este administrată sistematic, fără o atentă evaluare alergologică.
S-a demonstrat faptul că premedicația reduce reacțiile imediate (în special pe cele ușoare, mai puțin pe cele moderate și severe), dar nu și-a dovedit utilitatea în prevenția reacțiilor tardive.
Cu toate acestea, Manualul ACR (American College of Radiologists) din 2016 recomandă o „strategie de premedicatie” la pacienții identificati ca fiind „la risc” de a dezvolta RHS la SCI.
Este rolul medicului radiolog în acord cu medicul alergolog ce evalueză pacientul și cu medicul afecțiunii de bază (ce solicită diagnostic imagistic) să stabilească regimul de premedicație adecvat.
Concluzii
SCI sunt extrem de folosite în toată lumea, milioane de explorări fiind necesare zilnic. Ele pot genera RHS, unele severe, foarte rar chiar fatale.
Conf. Dr. Roxana Silvia Bumbăcea Dr. Cristina-Georgiana Deaconu Novo Medica – Centru de excelență în boli alergice și respiratorii www.novomedica.ro
