Pe vremea copilăriei părinţilor şi a bunicilor, untura de peşte / uleiul de peşte constituia aproape unica sursă de vitamina D şi A pentru a preveni rahitismul, dar şi pentru a asigura o dezvoltare viguroasă a întregului organism.
Mămicile responsabile şi cu posibilităţi (nu era la îndemâna oricui, ci doar pentru cei informaţi şi cu disponibilitate) le administrau cu sfinţenie copiilor, zilnic, ”untura de peşte”, pentru a scăpa de spectrul acestei boli îngrozitoare - rahitismul.
Deseori, oameni cu o vârstă venerabilă, care se bucură de o sănătate stabilă de-a lungul întregii vieţi, îşi amintesc că au consumat ulei de peşte în copilărie.
Cercetările medicale au arătat că Uleiului din ficat de cod cumulează beneficiile vitaminei D, de fixare a calciului şi avantajele acizilor graşi Omega-3 din uleiul de peşte (prin prelucrare tehnologică modernă adecvată s-a obţinut un ulei uşor de înghiţit, cu gust bun, natural, pur şi eficient).
Pentru copii, în special, ajută la dezvoltarea cognitivă, stabilizarea dispoziţiei, a atenţiei, îmbunătăţirea memoriei şi a capacităţii de învăţare, ameliorarea ADHD etc., Omega-3 fiind unul din principalii constituenți ai creierului; se poate administra de la vârste de sub 1 an, înlocuind cu succes produsul regular dat ca supliment de vitamina D. Alte caracteristici:
- contribuie la creşterea sănătoasă a dinţilor, a oaselor şi la dezvoltarea oculară;
- ajută la menţinerea densităţii osoase, la adulţi;
- sporeşte imunitatea şi rezistenţa la efort şi la frig;
- protejează inima la efort, scade nivelul colesterolului;
- sporeşte vitalitatea, susţinând mişcarea şi performanţa;
- diminuează stresul fizic (oboseala) şi mental.
Motivul pentru care ne plac atât de mult grăsimile (lipidele) este acela că ele menţin aromele în mâncare şi fac mâncarea mai gustoasă.
Grăsimile sunt esenţiale în dietă deoarece vitaminele A, D, E şi K sunt solubile doar în grăsime, iar aportul acestor vitamine este legat de cel al grăsimilor.
Un gram de grăsime are 9 calorii - de peste 2 ori mai mult decât carbohidraţii şi proteinele, care au doar 4 calorii pe gram, şi poate fi un supliment preţios pentru persoanele care lucrează afară, în spaţii deschise, neîncălzite. În SUA, ghidul public pentru alimentaţie sănătoasă recomandă ca doar 30% din caloriile "înghiţite" să vină din grăsime.
O dietă care include foarte multe grăsimi este nocivă pentru sănătate şi măreşte riscul de cancer sau boli de inimă. Dar o dietă care include foarte puţine grăsimi este şi mai nocivă atunci când aceste grăsimi sunt rele pentru organism.
Cât de important este să ştim să alegem mâncărurile sănătoase, tot atât de important este şi să avem în vedere modul în care au fost ele preparate. Mâncărurile prăjite conţin o cantitate foarte mare de grăsimi saturate.
Studiile arată că persoanele care locuiesc în ţări cu tradiţie în consum de alimente cu conţinut scăzut în grăsimi au o rată mai mică a apariţiei obezităţii, a cancerului şi a altor maladii.
S-a dovedit statistic o legătură directă între consumul de peşte şi longevitate, ţările cu populaţii longevive având o alimentaţie bazată pe cantităţi însemnate şi zilnice de peşte.
În condiţiile diversificării alimentaţiei, consumul de peşte a scăzut şi ar trebui compensat cu suplimente din ulei de peşte de bună calitate, cu conţinut mare de acizi graşi Omega-3, din materie primă necontaminată.
Nu trebuie să încercaţi să eliminaţi grăsimea cu totul! Aceasta este o componentă vitală pentru buna desfăşurare a activităţii celulelor şi ajută la absorbţia anumitor vitamine şi a altor nutrienţi.
În general, se consumă prea multe grăsimi „rele” şi prea puţine grăsimi „bune”. Cele nesaturate - Omega-3 sunt din categoria grăsimilor bune. Un raport de 1:1 între Omega-3 şi Omega-6 este ideal pentru metabolismul uman.
Uleiurile de peşte bogate în Omega-3 sunt esenţiale pentru buna funcţionare a organismului, sunt necesare corpului la orice vârstă şi ajută la obţinerea şi menţinerea unei bune stări de sănătate.
Polipatologia căreia i se adresează uleiul de peşte este extinsă la nivelul întregului corp, dar, în special, la nivel vascular, cardiac, neurologic, osos, fiind încă multe aspecte în curs de cercetare.
Calitatea şi puritatea sunt cuvintele-cheie atunci când vine vorba despre Uleiul de peşte pur islandez.
Gustul său bun se datorează materiei prime proaspete, din zona arctică, nepoluată, prelucrată cu tehnologii de ultimă oră, astfel păstrându-se calităţile peştelui proaspăt. Datorită calităţii sale excepţionale, li se poate administra şi copiilor foarte mici, de cca 1 an, chiar după diversificarea hranei. Gustul bun şi administrarea uşoară a lichidului, cu linguriţa, îl face accesibil atât copiilor cât şi persoanelor cu sensibilităţi la înghiţire şi persoanelor vârstnice.
Uleiul de peşte ar putea fi secretul unei vieţi mai lungi şi sănătoase, spun cercetătorii, acesta având un efect direct asupra prelungirii vieţii celulelor.
S-a descoperit că nivelul mare de acizi graşi Omega 3 încetineşte degenerarea celulelor şi previne mutaţiile ADN-ului. Pe lângă aceste beneficii, uleiul de peşte reduce şi colesterolul din sânge, prevenind cheagurile şi normalizând ritmul inimii, protejând-o la efort.
Aşadar, longevitatea începe din pruncie, bazându-se pe o sănătate durabilă, clădită încă din perioada prenatală şi menţinerea organismului în stare bună de sănătate şi vitalitate, de-a lungul întregii vieţii.
-De ce luaţi ulei de peşte zilnic?, au fost întrebaţi islandezi veniţi în vizită în România.
-Pentru că îmi face bine la inimă şi încheieturi, parcă îmi limpezeşte mintea, pentru că ajută la buna circulaţie a sângelui şi îmi dă energie. Nu am nevoie de cafea şi ţigări toată ziua. Când m-am operat, medicul chirurg m-a întrebat dacă iau ulei de peşte, deoarece secţiunea prin vene arăta foarte bine pentru vârsta mea şi rana s-a vindecat foarte bine.
-Ce se întâmplă dacă nu iei Omega-3?
-Nu se întâmplă să nu iau Omega-3!, a fost răspunsul categoric. Islandezii care călătoresc au în bagaje cutia cu capsule de ulei de peşte Omega-3.
-Care este indicaţia principală pentru care luaţi ulei de peşte Omega-3?
-Pentru inimă, în special şi pentru că mă face să nu mă simt niciodată obosită. Şi nu mă mai dor încheieturile...
Aproape toţi islandezii, de la preşedinte la ultimul pescar, iau Omega-3, în fiecare zi.
Este un obicei cu o tradiţie de zeci de ani, astfel încât generaţii întregi de nordici au consumat ulei de peşte din copilărie până la vârste înaintate de senectute.
În anumite locuri de muncă, mai solicitante, se distribuie gratis capsule cu ulei de peşte, pentru a rezista întreaga zi în formă maximă la efort şi la condiţii meteo extreme.
În Islanda, lângă solniţă şi condimente se găseşte o sticlă cu ulei de peşte. Obiceiul nu trebuie să ne mire, uleiul de peşte face parte intrinsec din viaţa islandezilor, aducând un plus de vigoare, rezistenţă la efort fizic, la frig, stres, depresie.