21
None

Necesarul de vitamina B pentru copii

     Vitaminele joacă un rol indispensabil în buna funcţionare a organismului, ajutând la realizarea celor mai multor reacţii enzimatice şi de oxidoreducere. Lipsa sau insuficienţa lor poate determina apariţia unor tulburări specifice legate de anumite funcţiuni ale organismului, ca de exemplu semne de rahitism (în cazul insuficienţei sau lipsei vitaminei D) sau de xeroftalmie - uscarea corneei - şi tulburări ale troficităţii pielii (în cazul vitaminei A).

     Copilul cu vârsta cuprinsă între 1 şi 4 ani are nevoie de cantităţi diferite de minerale şi vitamine pentru dezvoltarea armonioasă a oaselor, a dinţilor şi a ţesutului muscular. Însă la aceste vârste copiii nu sunt foarte mâncăcioşi, spre disperarea mămicilor şi a bunicilor, şi, de aceea, suplimentarea este recomandată uneori de pediatru. De mare importanţă în această fază de creştere sunt: calciul, fierul şi vitaminele A, C şi D.

     Rolul calciului în sănătatea oaselor, a muşchilor şi în coagularea sângelui este binecunoscut şi necontestat. Sursa principală de calciu din alimente este constituită de produsele lactate, însă există situaţii în care nu se pot cosuma lactate (intoleranţa la lactoza) sau cazuri în care absorbţia calciului alimentar este redusă şi atunci se impune suplimentarea cu acest mineral.

     Dintre minerale, tulburările carenţiale produse de fier sunt cele mai frecvente şi apar în special în perioadele de creştere. Dozarea fierului este foarte importantă, întrucât nici excesul nu este recomandat, fierul fiind cunoscut ca un hepato-toxic. La copilul mai mare, dieta trebuie să conţină alimente bogate în fier: ficat, rinichi, inimă, muşchi, gălbenuş de ou, peşte, fructe uscate, legume uscate, nuci, verdeţuri (spanac, urzici, varză, pătrunjel). La copilul mare, doza zilnică recomandată de fier este de 12 mg.

     La copilul mare, necesarul de vitamina D poate fi furnizat doar de dietă. Aceasta trebuie să fie bogată în: peşte, ficat, gălbenuş de ou, unt, lapte. În plus, copiii trebuie expuşi cu moderaţie şi protejaţi de soare, pentru a fi favorizată fotosinteza vitaminelor D. Necesarul zilnic de vitamina D la copilul mare variază între 400 şi 800 u.i. / zi.  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha