Medical BIO TERRA MED Centrul
Virusul sinciţial respirator (RSV) este un membru al familiei Paramixoviridae, genul Pneumovirinae. RSV este un virus cu anvelopă, are diametrul de 150 până la 300 nm şi este denumit astfel deoarece, prin replicare virală, se produce fuzionarea celulelor învecinate într-un larg sinciţiu multinuclear. Genomul de ARN monocatenar conţine codul a 10 proteine virale specifice. ARN viral este înglobat într-o nucleocapsidă elicoidală înconjurată de o anvelopă lipidică ce conţine două glicoproteine, dintre care una este proteina G, cu care virusul se ataşează de celule, iar cealaltă este proteina F (sau de fuziune), care favorizează intrarea virusului în celulă prin fuzionarea membranelor celulei-gazdă şi a virusului. Până nu demult se considera că virusul sinciţial respirator constituie un singur tip antigenic, dar descoperiri recente au dus la concluzia că există două grupuri distincte (A şi B) şi multe subtipuri ale fiecărui grup. Semnificaţia epidemiologică şi clinică este în curs de cercetare.
Diagnosticul infecţiilor cu RSV poate fi pus pe baza datelor epidemiologice (boala severă la copil mic în timpul unei epidemii cu RSV în comunitatea respectivă). Diagnosticul de certitudine se pune prin izolarea RSV din secreţii respiratorii, inclusiv spută şi exudat faringian sau secreţii nazofaringiene. Virusul este evidenţiat în culturi de celule şi identificat prin reacţii imunologice specifice utilizând imunofluorescenţa, testul ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay) şi alte metode. Examenul microscopic cu imunofluorescenţa a secreţiilor sau eroziunilor nazale se dovedeşte a fi o metodă rapidă de diagnosticare. Testele serologice care se bazează pe creşterea de patru ori sau mai mult a nivelului de fixare a complementului ori a titrului de anticorpi neutralizanţi sunt utile pentru diagnostic la copiii mari sau adulţi, dar au o eficacitate scăzută la copiii sub patru luni. În comparaţie cu testele de fixare a complementului sau de neutralizare, ELISA este mult mai sensibilă în identificarea anticorpilor serici. Ca şi în cazul altor teste serologice, diagnosticul necesită compararea unor probe de ser din faza de stare cu cele din perioada de convalescenţă, de aceea, testele nefiind utile în timpul fazei acute de boală.
În cazul infecţiilor căilor respiratorii inferioare este necesară o terapie respiratorie, incluzând hidratare, aspirarea secreţiilor şi administrare de oxigen umidificat, precum şi de agenţi antibronhospastici, la nevoie. Atunci când este prezentă hipoxia severă, intubaţia şi ventilaţia asistată devin necesare. Studii pe sugari cu infecţii cu RSV care au urmat tratament cu aerosoli de ribarin, un analog nucleozidic activ vitro împotriva RSV, au demonstrat efectul benefic al acestui tratament în vindecarea afecţiunilor căilor respiratorii inferioare, inclusiv în normalizarea nivelului gazelor sanguine. Imunoglobulinele cu titruri înalte de anticorpi anti-RSV au conferit protecţie împotriva bolii severe a tractului respirator inferior când au fost administrate la copiii cu risc înalt pentru complicaţiile infecţiei cu RSV, într-un studiu multicentric. Această alternativă este în curs de evaluare.
Există un interes crescut pentru realizarea unui vaccin împotriva RSV. Vaccinurile cu virus întreg inactivat au fost ineficiente şi, potrivit unui studiu, chiar au agravat boala la sugari. Alte încercări au vizat imunizarea cu glicoproteine de suprafaţa F şi G din RSV purificate. În amplasamentele în care există o rată crescută a infecţiilor, cum ar fi saloanele de pediatrie, utilizarea unor metode de protejare a mâinilor şi ţesuturilor conjunctive poate fi de folos în limitarea răspândirii virusului.
