Mycoplasmele sunt cele mai mici microorganisme saprofite şi sunt rezistente la acţiunea antibioticelor beta-lactamice, datorită lipsei peretelui celular.
Există 14 specii de mycoplasme care pot apărea la gazda umană; speciile Mycoplasma orale şi Mycoplasma salivarum colonizează cel mai frecvent mucoasa cavităţii orale, în timp ce specia Mycoplasma pneumonia este răspunzătoare de producerea anumitor forme de pneumonie. Speciile Ureaplasma erealyticum şi Mycoplasma hominis, au capacitatea de a coloniza mucoasa tractului urinar, fără a determina apariţia unei simptomatologii infecţioase; de asemenea, aceste două specii sunt răspunzătoare de apariţia unor infecţii oportuniste la nou-născuţi, dar şi la adulţi.
Infecţiile oportuniste sunt boli produse de anumiţi patogeni, care în mod obişnuit nu sunt agresivi, dar care devin deosebiţi de virulenţi atunci când se dezvoltă în organismul unui pacient ce prezintă o stare de deficienţă imunitară; astfel, patogenul oportunist (pe fondul depresiei imunitare) poate genera grave complicaţii infecţioase; relevante pentru acest gen de patologii, sunt infecţiile oportuniste care pot apărea în cadrul bolii HIV / SIDA – tuberculoza pulmonară.
Mycoplasma genitalium, Mycoplasma fermentas şi Mycoplasma penetrans, reprezintă alte trei specii bacteriene, care au putut fi identificate la nivelul tractului genito-urinar sau la nivelul tractului respirator; condiţiile de creştere şi dezvoltare ale acestor trei specii distincte, sunt mult mai complexe comparativ cu restul speciilor de Mycoplasma.
Genul Mycobacteriul include o serie de bacili gram-pozitivi, aerobi şi imobili, capabili de a forma structuri filamentoase; foarte multe dintre aceste specii pot produce îmbolnăviri gazdei umane sau animale: Mycobacterium leprae (bacilul Hansen) – produce lepra; Mycobacterium tuberculosis – produce tuberculoza; Mycobacterium bovis – produce tuberculoza la animale (bovine), dar şi infecţii articulare sau pulmonare la om; Mycobacterium avis – produce tuberculoza la păsări; Mycoplasma pneumoniae – produce pneumonie atipică primară la om.
O cincime dintre cazurile de pneumonii din clinicile de specialitate sunt datorate infecţiilor cu Mycoplasma pneumoniae; de asemenea, radiaţiile ionizante pot produce penumonie. Utilizat izolat, termenul de «pneumonie» face de obicei referire la «pneumonia lobară acută» produsă de către pneumococi.
Penumoniile atipice
Pneumonia atipică primară este o formă acută de boală pulmonară infecţioasă, produsă de către patogenul Mycoplasma pneumoniae, de către anumite specii de Rickettsia, Chlamidia, sau de către anumite virusuri cu tropism respirator – adenovirusul sau virusul paragripal.
Reinfecţiile cu Mycoplama pneumoniae apărute la copii, vor declanşa anumite reacţii imunologice destul de violente, ce denotă autoimunizarea organismului respectiv.
Din punct de vedere clinic, penumonia atipică primară, poate conduce la apariţia unor manifestări hematologice (anemie hemolitică, trombocitopenie, splenomegalie), dermatologice (erupţii cutanate), cardiovasculare (pericardita si miocardita), articulare, digestive şi renale.
Mycoplasma pneumoniae poate produce şi traheobronşita, bronşiolita sau faringita (angina) – simptomatologia poate persista pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni de zile; infecţia cu acest patogen se transmite între indivizi, prin intermediul aerosolilor contaminaţi; cu toate acestea, transmiterea pe cale aeriană este mult mai lentă comparativ cu alte infecţii cu tropism respirator. Perioada de incubaţie a infecţiei este de maxim 21 de zile; cazuri de pneumonie au fost raportate în zonele urbane pe întreg parcursul unui an calendaristic; de obicei, epidemiile de pneumonie cu Mycoplasma apar cu o ciclicitate de 3-7 ani de zile.
Incidenţa infecţiilor respiratorii cu Mycoplasma pneumoniae este destul de ridicată în rândul copiilor cu vârste sub cinci ani, precum şi rata de spitalizare. Aproape o cincime dintre cazurile de pneumonie apărute în rândul adulţilor, sunt datorate infecţiei cu acest patogen. O posibilă pneumonie cu Mycoplasma pneumoniae, trebuie avută în vedere atunci când se doreşte realizarea diagnosticului diferenţial al infecţiilor respiratorii, aceasta deoarece boala nu afectează doar categoriile extreme de vârsta – copii şi vârstnicii.
Semne şi simptome
Infecţia cu Mycoplasma pneumonia, reprezintă principala cauză de apariţie a pneumoniei atipice primare – boală manifestată cel mai adesea sub forma unui sindrom traheobronşitic, acompaniat de simptome de afectare a căilor respiratorii superioare. Frecvent, pacientul prezintă dureri la nivelul faringelui, mai ales în momentul înghiţirii alimentelor, cefalee, frisoane, coriză şi stare de rău generalizată. Examenul ORL evidenţiază un faringe roşu, congestionat (roşu în gata), care nu este însoţit de mărirea de volum a ganglionilor limfaţi regionali (adenopatie satelită) . Unele cazuri de îmbolnăvire au fost însoţite de timpanită şi otită.
Infecţiile pulmonare cu mycoplasma pot căpăta un aspect clinic sever, chiar şi în cazul copiilor sau adulţilor sănătoşi – este vorba de apariţia abceselor pulmonare, penumatocel, condensare lobară extensivî, detresî respiratorie şi nu în ultimul rând revarsate pleurale.
O cincime dintre pacienţii cu pneumonie atipică produsă de infecţia cu Mycoplasma pneumonia, vor prezenta semne clare de pleurezie – în astfel de cazuri severe, patogenul poate fi cultivat şi izolat din lichidul pleural.
Ca şi complicaţii extrapulmonare, pneumonia atipică cu Mycoplasma, poate determina următoarele patologii : meningoencefalita, meningita aseptică, encefalita, paralizie ascendentă, precum şi mielita transversă; în unele dintre cazuri, complicaţiile neurologice s-au dovedit fatale pentru pacienţi. Din nefericire, afectarea neurologică este sechelară; recuperarea acestor pacienţi este deosebit de dificilă, uneori chiar imposibilă – deficitele neurologice pot persista pe durata întregii vieţi. Afectarea neurologică se datorează invadării în mod direct a sistemului nervos central, de către patogenul Mycoplasma pneumoniae.
În cazurile care evoluează cu afectarea sistemului nervos central, patogenii pot fi izolaţi din lichidul cefalorahidian; pentru identificarea patogenilor poate fi utilizată reacţia de polimerizare în lanţ (PCR) – această tehnică permite amplificarea urmelor de ADN microbian; patogenii au putut fi izolaţi în fragmentele de ţesut, biopsiate de la nivelul creierului cu ocazia realizării autopsiei persoanelor decedate.
Mycoplasma pneuminiae poate determina aglutinarea «la rece» a eritrocitelor; chiar dacă vizibil, pacientul nu prezintăp semne de anemie (paloare tegumentară, astenie), rezultatele pozitive ale « testului Combs », sugerează existenţă unui anumit grad de anemie subclinică. Alte tipuri de complicaţii care pot apărea în cazul infecţiei cu Mycoplasma pneumonia : anemie hemolitică, hemoglobinurie paroxistică la rece, fenomen Raynaud, coagulare intravasculară diseminată (CID), trombocitopenie, precum şi insuficienţă renală.
Boala Raynaud constă în apariţia de crize vasomotorii, localizate simetric, la nivelul extremităţilor membrelor (la nivelul degetelor); crizele vasomotorii sunt cel mai adesea declanşate de către expunerea la frig; este vorba de vasoconstricţie locală brusc instalată, urmată de vasodilataţie paralitică şi stază capilară. Boala Raynaud poate determina fenomene dureroase locale, precum şi cianoză locală; ca şi complicaţii, pot apărea tulburări trofice şi fenomene de necroză la nivelul degetelor.
Mult mai rar, infecţia cu Mycoplasma pneumonia poate determina afectare cardiacă; este vorba de miocardită, însoţită de un oarecare grad de anemie hemolitică – aceste patologii, pot mima un infarct miocardic acut. Investigaţiile electrocardiografice (EKG) pot evidenţia o serie de anomalii, în absenţa unor semne clinice evidente, de afectare cardiacă : miopericardita, hemopericard, insuficienţa cardiacă congestivă, bloc atrio-ventricular complet; patogenul infecţios a putut fi izolat din lichidul pericardic, dar şi din probele biopsiate de la nivelul miocardului, cu ajutorul culturilor de laborator.
Un sfert dintre pacienţii cu boală pulmonară pot prezenta leziuni ale mucoaselor şi tegumentelor – eritem maculopapular şi exantem vezicular; alături de aceste manifestări muco-cutanate, mai pot apărea leziuni de stomatică ulcerativă şi conjunctivită . Astfel, culturile realizate din prelevate biologice de la nivelul buzelor şi faringelui, vor fi în majoritatea cazurilor, pozitive pentru patogenul Mycoplasma pneumoniae.
Ocazional, infecţia cu Mycoplasma pneumoniae poate genera manifestări articulare –artrită; artrita se manifestă întocmai ca şi în cazul reumatismului articular acut (RAA). Un sfert dintre pacienţii cu pneumonie pot prezenta simptome digestive: greţuri, vărsături şi diaree.
Diagnostic
Oricare pacient, indiferent de vârstă sau sex, care prezintă manifestări de afectare respiratorie, trebuie suspicionat de o posibilă infecţie cu Mycoplasma pneumoniae; seriozitatea acestui diagnostic rezidă din gravitatea complicaţiilor care afectează un număr considerabil de pacienţi; din nefericire, în foarte multe cazuri, infecţia cu M. Pneumoniae nu este inclusă în diag-nosticul diferenţial al pneumoniilor.
Clinic, manifestările extrapulmonare de boală pot debuta uneori, chiar şi după trei săptămâni de la apariţia simptomelor respiratorii; simptomele respiratorii pot fi absente uneori, din antecedentele recente ale pacienţilor. Toate categoriile de pacienţi pot prezenta manifestări extrapulmonare, datorate infecţiei cu Mycoplasma pneumoniae.
Investigaţiile de laborator nu indică de cele mai multe ori, modificări patologice alarmante; 25 % dintre pacienţi vor avea leucocitoză, iar o tremine vor prezenta un VSH accelerat, fără a putea preciza etiologia acestuia.
Radiografia toracică simplă va pune în evidenţă prezenţa unor infiltrate difuze interstiţiale, localizate la nivelul lobilor bazali pulmonari, sau dispuse sub forma unor striaţii, orientate de la hil (este vorba de hilul pulmonar) către baze; imaginile infiltrative pot fi unilaterale sau bilaterale. Cu toate acestea, informaţiile obţinute în urma realizării examenului clinic, al examenului radiologic şi al investigaţiilor de laborator, sunt insuficiente şi nespecifice pentru a putea stabili cu certitudine diagnosticul de infecţie cu Mycoplasma pneumoniae.
Alte specii de patogeni, care pot genera un tablou clinic similat cu cel din infecţia cu M. Pneumoniae: Chlamydia pneumoniae, Chlamydia psittaci, Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Moraxella catarrhalis, Coxiella burnetii, anumite specii de Legionella, precum şi anumite tipuri de adenovirusuri. Toţi aceşti patogeni pot produce infecţii care să evolueze simultan cu infecţia generată de către Mycoplasma pneumoniae.
Răspunsul de aglutinare «la rece», poate fi decelată la aproximativ jumătate dintre pacienţi, putând fi utilizat pentru întărirea diagnosticului pozitiv – testul se efectuează prin amestecarea serului provenit de la pacient, cu eritrocite test, de grup 0; ulterior amestecul astfel pregătit, este incubat la o temperatură de zero grade Celsius, timp de câteva minute; la final, se constată prezenţa sau absenţa aglutinării eritrocitelor, care apare datorită interacţiei dintre anticorpii plasmatici şi eritrocitele test, de grup 0.
Un test asemănător, se poate realiza mult mai rapid, la patul pacientului, prin introducerea unei picături de sânge recoltată pe anticoagulant, într-o eprubetă care apoi este refrigerată timp de patru minute; ulterior, eprubeta este examinată şi se observă dacă s-a produs aglutinarea eritrocitelor. .
Din nefericire, nu există o metodă rapidă şi specifică pentru detectarea patogenilor de Mycoplasma pneumoniae în probele biologice prelevate de la pacienţi; culturile pentru această bacterie sunt foarte dificil de realizat, în condiţii de laborator, şi nu în toate cazurile de infecţie, pot fi prelevate probe de la nivelul tractului respirator.
Testele serologice sunt cele mai sugestive, pentru confirmarea infecţiilor respiratorii cu Mycoplasma pneumoniae; ELISA reprezintă investigaţia serologică de elecţie într-o astfel de situaţie – tehnica se bazează pe reacţia antigen-anticorp; antigenul, sau anticorpul de captură este fixat pe un suport solid, după care este pus în contact cu o imunoglobulină sau cu oricare altă moleculă pentru care prezintă specificitate; ulterior, o enzimă acţionează asupra acestui substrat, şi produce un compus colorat ce poate fi detectat cu ajutorul metodelor de spectrofotometrie (acestui compus îi corespunde o lungime de undă caracteristică) .
Un singur test serologic poate fi neconcludent; de aceea, se recomandă utilizarea testelor perechi, care să deceleze atât anticorpii de clasa IgM, cât şi anticorpii de clasa IgG. «Fixarea complementului» reprezintă o altă metodă serologică ce poate fi utilizată pentru stabilirea diagnosticului pozitiv, însă prezintă dezavantajul de a nu permite detecţia anticorpilor specifici de clasa IgG.
Tratament
Pentru tratamentul pneumoniei atipice cu Mycoplasma pneumoniae putem utiliza eritromicina (reprezintă tratamentul antimicrobian de elecţie pentru acest tip de infecţie respiratorie), tetraciclina; tratamentul cu clindamicină nu a condus la obţinerea unor bune rezultate clinice, şi de aceea nu se recomandă acest chimioterapic ca primă linie terapeutică. Poate fi utilizată şi ciprofloxacina, însă are o acţiune mai puţin eficientă, comparativ cu tertaciclina.
Claritromicina şi azitromicina reprezintă două antibiotice bine tolerate de către organismul pacienţilor; de asemenea, ele determină relativ puţine efecte secundare gastrointestinale, şi prezintă un timp de înjumătăţire plasmatică mai lung, fiind posibilă administrarea lor la intervale de timp mai mari (element foarte important pentru complianţa pacientului la tratament). Ca şi efect secundar, claritromicina poate determina creşterea concentraţiei plasmatice de teofilină.
Mycoplasmele sunt bacterii cu creştere şi dezvoltare lentă, de aceea se recomandă utilizarea unei terapii de lungă durată, care să asigure reuşita vindecării; pentru eradicare, majoritatea acestor agenţi patogeni necesită o durată de tratament de 2-3 săptămâni. Pentru tratamentul celorlate simptome (cefalee, greţuri, tuse, dureri), pot fi administrate medicamente antitusive, antipiretice şi analgezice.
Patogenie şi cauze
Infecţia cu M. Pneumonia se transmite pe cale aeriană, prin intermediul aerosolilor contaminaţi; aşa cum deja am precizat, perioada de incubaţie a bolii este de maxim 21 de zile (mai precis, între 7-21 de zile, din momentul inoculării patogenului) . După invadarea căilor respiratorii, patogenii aderă la suprafaţa celulelor tractului respirator – adeziunea se realizează cu ajutorul unor structuri proteice de la suprafaţa bacteriei.
Deoarece patogenii se pot localiza intracelular, anticorpii specifici şi antibioticele nu vor avea o acţiune eficientă în combaterea infecţiei – acesta este şi motivul pentru care unele forme de infecţie se pot croniciza, şi de asemenea, motivul pentru care Mycoplasmele sunt foarte dificil de cultivat pe mediile artificiale de laborator.
Bacteriile pot persista în ţesuturile invadate, deoarece genele proteinelor de suprafaţă suferă o serie de variaţii antigenice, care le permit eludarea mecanismelor de apărare ale gazdei; capacitatea Mycoplasmelor de a metaboliza arginina, va conduce la formarea unei mari cantităţi de amoniac ce are afect citotoxic; producţia de peroxid joacă de asemenea, un rol important în apariţia leziunilor tisulare.
Ureaplasmele deţin o importantă activitate ureazică (metabolizează ureea şi eliberază carbonatul de amoniu), contribuind astfel în mod substanţial, la formarea calculilor urinari; de asemenea, ureaplasmele prezintă activitate proteolitică, fiind capabile de a distruge anticorpii de clasa IgA – activitatea proteazică reprezinta un factor de virulenţă pentru aceste specii de Mycoplasma.
Mycoplasma pneumonia are capacitatea de a activa nespecific limfocitele B, dar şi limfocitele T; astfel, pot apărea în circulaţie autoanticorpi, care vor acţiona împotriva structurilor tisulare de la nivelul creierului, inimii, musculaturii striate, eritrocitelor, precum şi împotriva celulelor aflate în curs de diviziune.
Autoanticorpii apăruţi în circulaţie au capacitatea de a aglutina eritrocitele generând astfel o serie de complicaţii, secundare infecţiei cu Mycoplsma pneumoniae; autoanticorpii sunt îndreptaţi împotriva unor structuri de la suprafaţa eritrocitelor, denumite «antigenul I» - interacţiunea dintre anticorpi şi aceste antigene va conduce la apariţia anemiei; este vorba despre o formă de anemie, cu determinism imunologic.
Dr. Claudia Maria Stoia, medic primar pneumolog
www.medicpneumolog.com
Dana
Buna Seara Dr. Stoia, Am conatctat o viroza in mai care a devenit o pneumonie atipica, fara febra, transpiratii abundente in zona cefei/capului, slabiciune in picioare, la orice efort. Mi s-a dat doar 7 zile tratament cu Claritromicin 1/24hcare mi-a produs tahicardie in a 5-a zi si muste plutioare la un ochi. Nu am mai continuat trat.Am cerut alt antibiotic fiind hipertensiva si operata de rinichi, ficat marit/steatoza fibromatoasa nu am tolerat med. Mi s-a dat Augmentin 2/zi 7 zile la repetare radiografie tot era prezenta pneumonia interstitiala in 3 iulie fata de criza in 16 mai. Proteina C reactiva a scazut de la 13 la 9 si mi s-a spus sa nu mai iau antibiotic ca trecem pe naturalist si crestere imunitate. Azi dupa apropape 2 luni si 10 zile VSH e mai mare ca in perioada acuta 40!!!!! atunci a fost 26 leucocitele au scazut la 9mii si proteina C la 8. La 3 pneumologi am fost si clinic au spus ca usor se mai aude ceva. e bronsita? Nu tusesc nu am avut sau am febra, doar transpir la efort mai mult ca inainte! CE sa mai fac? Am citit articolul dvs. Nu cred am fost tratata corect. Ce opinie aveti? Cred ca sunteti mult mai in masura sa analizati cazul meu. Va rog mult sa ma ajutati.
July 26, 2017, 6:16 p.m.