Ficatul este un organ complex, care realizează o multitudine de funcţii metabolice. Acesta intervine în producerea proteinelor din sânge, reglarea glicemiei prin consumarea glucozei sau producerea ei (glicogen), are rol termoreglator, depozitează fierul, produce lichid biliar, reglează schimbul de grăsimi şi asigură detoxifierea organismului prin intermediul sistemelor enzimatice, producerea factorilor de coagulare, metabolismul hormonilor.
În zilele noastre, din cauza modului de nutriţie, a conservanţilor, stabilizatorilor, coloranţilor alimentari şi a E-urilor în general, ficatul este agresat tot mai mult, acesta fiind ca un filtru pentru organismul uman. Ficatul metabolizează substanţele absorbite în urma digestiei din vena portă, iar toxinele sunt eliminate prin bilă. Bila, de asemenea, conţine şi acizii biliari (acidul colic, chenodezoxicolic, dezoxicolic şi litocolic), cu rol în prelucrarea grăsimilor alimentare.
Patologia ficatului este complexă şi aceasta se referă la boli precum: insuficienţa hepatică, ciroză hepatică, sindromul icteric, diskinezia biliară, calculii biliari.
Insuficienţa hepatică
Insuficienţa hepatică (acută, subacută, hiperacută) reprezintă o afecţiune hepatică gravă determinate de suprimarea bruscă a funcţiilor hepatice (sinteza, detoxifiere, excreţie), la pacienţi fără antecedente de hepatopatii. Este rezultatul distrugerii masive a parenchimului hepatic, recunoscând ca şi cauze principale infecţia cu virusuri hepatotrope (VHB, VHC, VHD, VHG, EBV, CMV) şi toxicele hepatice (acetaminofen, halotan, AINS, antidepresivele, rifampicina, izoniazida, ketoconazol, valproat, etc).
Principalele manifestări clinice sunt reprezentate de: hipocoagulabilitate, icter, encefalopatie, greţuri, vărsături, hipoglicemie, hipopotasemie, acidoza metabolică, infecţii, insuficienţă pluriorganică (MSOF), pancreatite.
Paraclinic: HLG, coagulograma, teste biochimice pentru funcţia hepatorenală, glicemia, ionograma, hemocultura, imagistica, puncţie-biopsie hepatică (PBH).
Tratamentul este complex, în secţia ATI, unde se tratează complicaţiile apărute: encefalopatia, coagulopatia, hipoglicemia, hipocalcemia, hipotensiunea, insuficienţa hepatorenală, infecţiile. Intră în discuţie si suportul hepatic artificial şi transplantul hepatic.
Ciroza hepatică
Reprezintă o afecţiune hepatică cronică difuză, caracterizată prin asocierea inflamaţiei, necrozei, fibrozei, regenerării micro- sau macronodulare, cu bulversarea arhitectonicii hepatice.
Afecţiunea este multietiologică: virusurile hepatitice, alcoolul, hepatitele, staza biliară, medicamentele şi substantele hepatotoxice, insuficienţa cardiacă, colagenozele.
Din punct de vedere clinicoparaclinic, există două forme de ciroză hepatică: compensată (sindrom dispeptic nespecific, flatulenţa, astenie, hepatosplenomegalie, epistaxis, steluţe vasculare, edeme perimaleolare, cresterea TGO, TGP, GGT, gamaglobulinele) şi decompensată vascular sau parenchimatos (ascită, hipertensiune portală cu denutriţie, febră, icter, hemoragii, steluţe vasculare, feminizare, Dupuytren). De un real folos sunt explorările imagistice (ecografie abdominală şi CT) şi PBH.
Tratamentul bolii se face diferenţiat, în funcţie de tipul şi stadiul bolii (antifibrozante hepatice, corticoizi, interferon, antiviralele, propranolol, norfloxacina, diuretice, paracenteza, albumina) cu tratarea energică a complicaţiilor (hemoragie digestivă superioară, encefalopatia hepatică, carcinom hepatic, peritonita bacteriană spontană, sindrom hepato-renal, sindrom hepato-pulmonar).
Sindromul icteric
Icterul reprezintă coloraţia galbenă a tegumentelor şi mucoaselor, determinat de creşterea bilirubinei serice >2,5 mg/dl, cauzat de afecţiuni hepatice (acute şi cronice) şi alte afecţiuni extrahepatice. De menţionat că icterul trebuie diferenţiat de pseudoicter, unde apare coloraţia galbenă a tegumentelor şi mucoaselor, dar fără creşteri ale valorilor bilirubinei (carotinoizi, antimalarice de sinteza, acid picric).
Cauzele cele mai frecvente sunt: anemii hemolitice, infarcte tisulare, resorbţia hematoamelor, thalasemie, anemii megaloblastice, porfirie (ictere prehepatocitare), hepatite virale sau toxice, medicamente sau substanţe hepatotoxice, deficite enzimatice din sindroame.genetice (GILBERT, CRIGLER-NAJJAR), boli erediatre (DUBUN-JOHNSON, ROTOR), ciroza hepatică (icterele hepatocitare) sau cele posthepatocitare (obstructive sau colestatice) cauzate de obstrucţia căilor biliare din: litiază, tumori, fibroze, compresiuni intrinseci sau extrinseci.
Diagnosticul icterului se reduce eminamente la identificarea cauzei, care se face prin: anamneză, examen clinic, analize hematobiologice, explorări imagistice şi invazive.
Tratamentul este etiologic, în primul rând, apoi patogenetic, simptomatic şi al complicaţiilor, prin medicamente cu efect de stabilizare a membranei hepatocitare, antifibrozante hepatice şi care reduc colestaza.
Bolile veziculei biliare şi căilor biliare
Reprezintă un grup eterogen de boli care afectează vezicula biliară şi căile biliare intra-sau extrahepatice:
1. colecistitele acute sau cronice, litiazice sau alitiazice
2. diskineziile biliare hipotone sau hipertone
3. colesteroloza veziculară
4. litiaza biliară
5. tumorile benigne (adenomiomatozele şi divericulozele) şi maligne ale veziculei şi căilor biliare (cancerul veziculei biliare, cancerul căilor biliare extrahepatice, ampulomul waterian)
6. sidromul postcolecistectomie
7. angiocolitele si colangiolitele
Elementul semilogic comun este sindromul dispetic biliar minor sau major compus din: cefalee (migrena biliară), gust amar, meteorism, greţuri, vârsături, diaree, dureri abdominale (colica biliară), subicter sau icter moderat. Alte manifestări clinice de acompaniament sunt inapetenţă, astenia, febra sau subfebrilităti.
Diagnosticul se pune pe anamneză (discuţia cu pacientul), examenul obiectiv general şi pe aparate şi examinările paraclinice, în care elementul central este reprezentat de explorările imagistice (ecografie abdominală, CT abdomen , RCP, RMN) .
Tratamentul este igienodietetic (dietă de crutare biliară = evitarea alimentelor colecistokinetice), tratament medicamentos (antispastice, prokinetice, colagoge-coleretice, antibiotice care drenează biliar) şi, unde este cazul, tratament chirurgical.
Medicaţia acordată urmăreşte, în general, restabilirea funcţiilor normale a ficatului, detoxifierea acestuia şi stimularea capacităţii de refacere a celulei hepatice.
Silimarina – un bun hepatoprotector
Această substanţă se găseşte în planta armurariu (Silybum marianum L.), fiind un complex de trei flavonoide (silibină, silicristină şi silidianină). Este recomandată în insuficienţe hepatice, ciroze hepatice, intoxicaţii sau hepatite. Silimarina stimulează sinteza hepatocitelor, creşte rezistenţa acestora la toxine, scade riscul formării calculilor biliari prin efectul coleretic-colagog şi are şi un rol antioxidant. Silimarina este disponibilă sub formă de comprimate sau capsule cu extract standardizat, tincturi sau ceai din seminţe sau frunze de armurariu şi se poate administra atât preventiv, cât şi curativ, fără contraindicaţii.
Anghinarea (Cynare scolymus L.) este o altă plantă medicinală cu efecte benefice asupra ficatului. Frunzele şi rădăcinile conţin cinarină, flavone, inulină, săruri minerale şi tanin cu efecte antitoxice coleretice şi diuretice. Extractul din frunze, împreună cu sărurile de magneziu din comprimate măresc secreţia biliară (efect coleretic-colagog), reglează secreţia de colesterol, metabolismul glucidic şi detoxifică ficatul. Se utilizează pentru stimularea fluxului biliar, al diurezei, hepatite acute sau cronice, colecistite şi carenţe organice de magneziu.
Fosfolipidele au un rol important în cadrul hepatocitului, acestea intrând în compoziţia membranei celular, ca şi reglatori în schimbul intra- şi extracelular. Fosfolipidele esenţiale (EPL – essential phospholipids) intervin în regenerarea, întreţinerea şi funcţionarea ficatului, datorită capacităţii acestora de a forma noi membrane. Esterii digliceridici ai acidului chinolin-fosforic împreună cu acidul linoleic şi oleic (acizi nesaturaţi) refac funcţiile alterate ale ficatului, reglează activitatea enzimatică şi normalizează metabolismul lipidic şi fluxul biliar. Se administrează în hepatite acute sau cronice, ciroze hepatice, profilaxia litiazei biliare şi degenerescenţa grasă a ficatului.
Complexul de vitamine B este foarte benefic în patologia ficatului. Astfel se pot administra vitaminele din complexul B (B1, B2, B6, B12) separat sau în combinaţie cu alte substanţe active benefice pentru ficat. Tiamina sau vitamina B1 intervine în metabolismul glucidic al ficatului şi îl protejează de acţiunea toxică a alcoolului etilic. Vitamina B2 şi B3 (riboflavina şi niacina) au un rol important în reacţiile redox de la nivelul hepatic, iar vitamina B12 (ciancobalamina) influenţează sinteza proteinelor, metabolismul glucidelor şi al acizilor graşi. Vitamina B6 (piridoxina) ajută la detoxifierea hepatică, foarte importantă în cazul utilizării cronice de medicamente.
Aminoacizii
L-arginina, L-cisteina, L-carnitina, N-acetil cisteina şi glutationul sunt benefice, deoarece stimulează funcţiile ficatului şi intervin în procesele reparatorii prin stimularea sintezei de proteine hepatice. L-arginina ajută la detoxifierea ficatului şi participă la mecanismele antitumorale, fiind indicată în cirozele hepatice şi hepatite.
Acidul ursodezoxicolic
Este un acid biliar care se găseşte în cantităţi mici în bilă. Administrarea lui în terapia medicamentoasă este utilă în tratamentul colesterolozei veziculare (calculii colesterolici). Acest acid biliar dizolvă calculii biliari şi se mai poate administra în tratamentul simptomatic al cirozelor biliare (reduc colestaza/icetrul). Pentru uşurarea digestiei se administrează un alt acid biliar – acidul dehidrocolic, cu acţiune coleretică, indicat în colecistita cronică, hepatita epidemică şi constipaţia cronică hepatogenă.
Un ficat sănătos înseamnă un metabolism normal şi un organism sănătos. Pentru cei care preferă terapia pe cale naturală, ca tratament adjuvant, ceaiurile de rostopască, sunătoarea, menta, cicoarea, păpădia sau sucul de ridichi negre sunt foarte utile. De asemenea se recomandă mese regulate, evitarea alimentelor ”grele”, a sedentarismului, renunţarea la fumat şi la alcool.
Dr. Răzvan Dorcu, Medic specialist medicină internă,
Spitalul Pelican Oradea Preparator universitar, Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie
Dr. Horvath Tünde, Farm. specialist diriginte Farmacia 3 Oradea
Asistent universitar, Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie
Bibliografie selectivă
L. Gherasim: Medicina Internă, Vol. III., Boli digestive, hepatice şi pancreatice, Ed. Medicală, Bucureşti, 1999
C. I. Negoiţă, R. Vlaicu, D. Dumitraşcu: Clinică Medicală, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1986
A. N. Cristea: Tratat de farmacologie, Ed. Medicală, 2005
Dicţionar de medicină Oxford, Ed. a 6-a, Editura Bic All, 2007
Agenda Medicală, 2011
Medex, medicamente explicate, 2011
