„Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată” este o veche zicală românească, ce face referire la faptul că atunci când suntem onești, autentici, și asumăm că am greșit și ne arătăm în mod real regretul față de prejudiciul creat unei persone, avem multe șanse să fim iertați și să ni se ofere șansa de a reface încrederea deteriorată a celuilalt.
Ce se întâmplă însă, atunci când greșim față de noi înșine? Dar mai ales, ce se întâmplă atunci când greșim față de noi înșine pentru că, deși conștientizăm în ce fel ne prejudiciem pe moment și ce repercusiuni se produc în timp, nu schimbăm nimic în comportamentul nostru, continuând să acționăm în direcția prejudiciului?
Este paradoxal, cât de diferit suntem obișnuiți să abordăm prejudiciul corpului fizic, față de palierul psihic, atât de „imaterial și de nemăsurabil” și a cărui prejudiciere este aparent, atât de „invizibilă”.
De cele mai multe ori, în situația consumului unui aliment care produce „rău imediat” (reacție alergică sau disconfort gastric), ne oprim instantaneu din consum și, măcar pentru o vreme, sistăm ingestia acelui produs. Dacă este vorba însă despre „consumul” unei experiențe de viață care ne face să ne simțim „rău” la nivel psihic (umilință, dezamăgire, etc.), reacția de multe ori este de a continua și a îndura situația respectivă, chiar dacă dimensiunea stării de ne-bine este foarte evidentă și cuantificabilă.
Ce se întâmplă la nivel psihic într-o astfel de situație? Psihicul „știe” că am înțeles că nu ne este bine și așteaptă remedierea situației și restabilirea stării de confort. Dacă acest lucru nu se întâmplă și, mai mult, dacă permitem din nou ca „răul” să se producă, ceea ce va rezulta se numește conflict interior, adică mai exact, o stare de ne-bine din ce în ce mai conturată, mai complexă și mai stabilizată, care se va manifesta atât la nivel psihic, cât și la nivel fizic, prin diverse simptome (tulburări de somn, tulburări gastrice, tulburări de ritm cardiac, scăderea concentrării atenției și tulburări ale memoriei de scurtă durată, stări de iritabilitate și reactivitate excesivă, etc.), simptome care se constituie în „strigăte de alarmă” pentru a restabili confortul și echilibrul interior.
Atât timp cât vom încerca să ignorăm ceea ce am conștientizat și știm că este nociv pentru noi, sperând eventual că „ceva sau altcineva” din exterior „va rezolva situația” sau „va face să dispară răul”, atât timp se vor manifesta și simptomele care indică dimensiunea stării de „ne-bine”.
Este esențial pentru menți-nerea stării de bine, să înțelegem că psihicul este la fel de important, la fel de vulnerabil și la fel de reactiv ca și fizicul. Mai mult decât atât, este important să ne amintim permanent că bruscarea echilibrului psihic produce consecințe punctuale sau de durată, mai simplu sau mai dificil de identificat și, ulterior mai facil sau mai laborios de remediat…
