Andrei Dr. Oana
Se întâmplă uneori ca părinții să vină cu copilul la oftalmolog pentru că acesta “clipește prea des / strânge des din ochi”. Sau, mai rar, observăm noi lucrul acesta când copilul intră în cabinet iar când întrebăm de când se întâmplă acest lucru, primim răspunsul părintelui, îngrijorator de sigur, că ”este un tic vechi căruia nu-i mai dăm atenție”.
De ce clipim?
Clipim în mod reflex, fără să conștientizam acest lucru, din necesitatea de a ne răspândi lacrimile pe suprafaţa ocular, pentru a vedea mai bine, pentru a simti mai confortabil ochiul, pentru a ne apăra de factori de agresiune externi, fizici și chimici etc.
Cât de des clipim?
În mod normal clipim foarte rar când suntem nou-născuţi, de 2-3 ori pe minut, apoi din ce în ce mai des până spre 14-20 clipiri pe minut spre adolescenţă.
Care sunt cauzele clipitului excesiv la copil?
Clipitul excesiv (închiderea pleoapelor mai des decât normal, asociată sau nu cu contracţia muschiului orbicular - „strânsul din ochi”) poate apărea binocular, la amândoi ochii, sau doar la unul singur.
De cele mai multe ori, copilul clipește fiindcă simte disconfort la nivelul suprafeţei oculare. Senzaţia neplacută este determinată de uscăciune la nivelul globului ocular (fie prin evaporare excesivă datorată privitului timp îndelungat la TV/computer/smartphone, fie secreţiei redusă de lacrimi), sau de modificări ale suprafeţei oculare - conjunctivită alergică, corpi străini conjunctivali, corneeni, modificări ale marginilor pleoapei, gene crescute către interior etc.
O altă cauză pentru care copilul clipește și își strânge ochii poate fi aceea că nu vede bine și încearcă să-și clarifice imaginea, sau/și să-și reconstruiască imaginea unică, binoculară, situaţie când avem de-a face cu mici deviaţii intermitente ale ochiului, de obicei către exterior, de multe ori neobservate de cei din jur.
Există și situaţii mai rare când cauza clipitului excesiv este de natură neurologică.
Istoricul detaliat (momentul apariţiei, durata, condițiile în care apare clipitul, senzaţia resimțită de micii pacienţi) împreună cu examenul oftalmologic complet (inclusiv examinarea ortoptică) sunt menite să elucideze cauza clipitului și să ofere soluţii pentru disparţia acestuia.
Etichetarea ca tic comportamental se face numai după excluderea atentă a cauzelor de mai sus. Ticurile faciale, sunt contracţii involuntare ale musculaturii, apar în jurul vârstei de 6 ani, sunt mai frecvente la băieti decât la fete, apar în condiţii de stres, oboseală, în momente de inactivitate și de excitabilitate neuropsihică, la caldură etc. Ticurile au durată variabilă de timp, trec de cele mai multe ori de la sine, se pot repeta la anumite intervale. În situatia în care ticurile sunt multiple sau caracteristicile sunt aparte, medicul oftalmolog poate solicita examenul neurologic al pacientului.
Nu trebuie să uităm că uneori clipitul excesiv are mai multe cauze generatoare la același pacient, că peste ticurile faciale se pot suprapune cauze organice, iar acestea pot fi multiple.
