Grigorios Triantafyllidis Dr.
Hipertensiunea oculară şi glaucomul sunt termeni care denumesc afecţiuni diferite şi, pentru că, de multe ori, pacienţii le confundă, este necesară explicarea deosebirilor dintre acestea.
Hipertensiunea oculară reprezintă o creştere a tensiunii intraoculare (TIO) peste limitele admise (18-22 mmHg), fără să determine alterarea nervului optic şi deteriorarea câmpului vizual.
Glaucomul este afecţiunea caracterizată, în principal, tocmai prin pierderea vederii periferice (îngustarea câmpului vizual) şi neuropatie optică, şi nu obligatoriu prin prezenţa presiunii intraoculare mari - există şi glaucom normotensiv.
Aproximativ 5% dintre pacienţii cu vârste de peste 40 de ani prezintă hipertensiune oculară, iar din rândul acestora, unul din zece poate să dezvolte glaucom.
O hipertensiune oculară constatată în timpul unui consult oftalmologic nu necesită tratament dacă nu este asociată unor factori de risc specifici.
Factorii de risc care determină transformarea hipertensiunii oculare în glaucom primar cu unghi deschis – GPUD - sunt:
- vârsta mai mare de 40 de ani,
- TIO mare,
- grosimea corneană centrală (când corneea este mai subţire, riscul de glaucom este crescut),
- raport cupă-disc mare ( >0,3-0,4) la examinarea fundului de ochi,
- istoricul familial de glaucom (părinţi, bunici etc.),
- alţi factori: viciile de refracţie mari - miopie sau hipermetropie mare, diabetul, HTA, rasa, sexul masculin, pseudoexfolieri capsulare etc.
Pentru a trata hipertensiunea oculară este foarte importantă măsurarea grosimii corneene (pahimetrie), efectuarea investigaţiilor paraclinice specifice glaucomului: câmp vizual şi tomografie de nerv optic şi, nu în ultimul rând, urmărirea pacientului pe termen lung.
În cazurile cu TIO mare (mai mare de 22-25 mmHg), medicul oftalmolog se află în faţa unei dileme: tratament sau doar urmărire. Medicaţia hipotensivă oculară topică întârzie sau previne instalarea glaucomului la pacienţii pentru care s-a decis aplicarea tratamentului.
Este foarte importantă monitorizarea pacienţilor cu TIO mare, atât a acelora care primesc tratament cât şi a acelora care nu necesită terapie hipotensoare, prin măsurarea lunară a tensiunii oculare (de preferat cu aplanotonometrul Goldmann), prin reevaluarea câmpului vizual o dată la 6 luni şi efectuarea unei tomografii de nerv optic o dată pe an.
