Cord Blood Center
În urmă cu 5 ani, în martie 2006 , porneam cu entuziasmul şi îndrăneala deschizătorilor de drumuri, un proiect de pionierat în lumea medicală românească: recoltarea de celulele stem din sângele placentar.
Au fost emoţii, multă dăruire, multă transpiraţiedar şi încăpăţânarea, convingerea că un lucru bun trebuie, până la urmă, să izbândească. Am vrut să dovedim că, dincolo de slogane şi „cuvinte cheie” există realitate, că „Sângele placentar poate, într-adevar să salveze vieţi” şi că prima bancă de celule stem din România exista. La Cluj... Toată aventura a început de fapt în anul 2004 când am fost declaraţi „viabili” pe certificatul de naştere emis de Registrul Comerţului. Un an mai târziu, în 2005, foruri importante în viaţa unei unităţi medicale şi-au dat acordul asupra existenţei noastre: Agenţia Naţională de Transplant, ColegiulMedicilor, Ministerul Sănătăţii Publice. Şi povestea abia începe...
În martie 2006 Cord Blood Center efectuează la Cluj prima recoltare de celule stem în sistem privat din România. Au izbutit acest lucru 3 oamenişi încrederea lor în reuşita proiectului. În egală măsură am reuşit acest lucru şi cu ajutorul primilor noştri clienţi, cărora nu încetăm să le mulţumim pentru deschiderea de care au dat dovadă. Au urmat doi ani de luptă cu prejudecăţile şi controversele pe care le aducea cu sine noul. Din fericire, am avut parte de entuziasmul câtorva tineri medici şi dorinţa lor de a lupta cu prejudecăţile. Ei au reuşit să câştige, prin profesionalism, încrederea lumii medicale. La Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova şi Constanţa, adică în toată ţara, au făcut, prin munca lor ca numele „Cord BloodCenter” să fie asociat imediat cu celulele stem din sânge placentar.
Dacă până în acel moment toate unităţile de sânge placentar recoltate în ţară ajungeau la banca parteneră din Slovacia, iată că, 3 iulie 2008 rămâne o dată de referinţă pentru o companie care s-a ridicat cu fiecare an. Este data la care s-a procesat şi stocat cu succes prima probă de sânge placentar în România. Clujul devine astfel primuloraş din România care anunţă inaugurarea unui laborator şi a unei bănci de celule stem.
Nouă luni mai târziu, în martie 2009 Cord Blood Center deschide şi la Bucureşti un astfel de centru de procesare şi stocare, rămânând până în prezent prima bancă de celule stem din România care deţine 2 bănci pe teritoriul ţării noastre.
Conştienţi de importanţa actului medical pe care îl oferim şi punând mereu înainte interesul clienţilor noştri am obţinut în noiembrie 2009 certificatul de management al calităţii ISO 9001 prin TUV Austria, fiind în prezent singura bancă de celule stem acreditată în România cu acest certificat.
Luna iunie 2010 a fost marcată de o premieră medicală românească: am primit prima solicitare de eliberare a unei grefe de sânge placentar din băncile Cord Blood Center. Aceasta va fi utilizată în cursul anului pentru a-l ajuta pe prietenul nostru Vlăduţ (bolnav de beta talasemie majoră) să se facă bine.
Din noiembrie 2010 suntem şi mai aporape de clienţii noştri cărora le oferim, în premieră naţională, suportul financiar necesar pentru realizarea unui transplant autolog, în valoare de 185.000 euro.
Însă eforturile noastre nu se opresc aici! Anul 2011 a început cu noi veşti bune de la Cord Blood Center: am lansat primul credit pentru recoltare de celule stem, proiect lansat în colaborare cu Banca Transilvania.
Eforturile ne sunt răsplătite de cele peste 45 000 de familii din România care au încredere în noi şi care au apelat la serviciile noastre. Tuturor acestora le mulţumim şi le pregătim în continuare multe surprize plăcute cu ocazia aniversării!
www.cordcenter.ro