47
None

Vederea copilului testată fără anestezie şi fără disconfort

     Vederea este principala poartă de cunoaştere a mediului înconjurător. Din acest motiv, este extrem de important să ne asigurăm că ochii copiilor noştri sunt sănătoşi, iar procesul de vedere este normal. Trebuie să fim conştienţi că problemele de vedere pot apărea la copii încă de la vârste fragede, iar depistarea timpurie a acestora este esenţială pentru dezvoltarea vederii normale a copilului. Tehnica modernă de astăzi permite un consult oftalmologic preventiv, confortabil atât pentru bebeluşi (încă de la vârsta de patru luni) cât şi pentru părinţi.

De ce confortabil?

     Pentru că nu este nevoie de anestezie sau picături. Procesul de evaluare şi măsurare cu fotoretinoscopul infraroşu are loc de la distanţa de un metru faţă de pacient (copil) şi nu îl afectează în niciun fel (nu doare). Practic, copilul stă în braţele părintelui pe durata examinării.

Ce poate descoperi medicul în mai puţin de un minut cu tehnica modernă?

     Cele mai dese afecţiuni la vârsta copilăriei sunt: ametropia (deficienţa de vedere cauzată de un viciu de refracţie – miopie, hipermetropie), strabismul (un ochi sau ambii nu privesc pe direcţia normală), ambliopia (sindromul de ochi leneş), anizocoria (diferenţa de diametru între cele două pupile, care poate ascunde probleme grave, inclusiv tumori cerebrale), iar în cazuri mai rare: nistagmus, opacităţi vitreene, cataracta juvenilă, conjunctivita etc.

Cum le depistăm acasă?

     Multe deficienţe de vedere nu sunt dureroase sau vizibile şi, de aceea, sunt greu de remarcat în primele luni de viaţă. Astfel, viciile de refracţie sau ambliopia nu sunt remarcate de copilul sugar sau de părinţi; de cele mai multe ori, acestea sunt descoperite   la vârsta şcolară, când poate fi prea târziu pentru corectarea lor. O diferenţă de putere dioptrică mai mare de 1,50 dioptrii între cei doi ochi poate determina ambliopia, situaţie în care ochiul mai slab nu mai contribuie cu nimic la procesul de vedere (el este ignorat de creier); poate fi corectată foarte uşor până la 3 ani, între 3 şi 6 ani este complicat, între 6 şi 9 ani este posibilă, dar puţin probabilă, iar după 9 ani nu se mai poate face aproape nimic pentru salvarea “ochiului leneş”. Conform studiilor actuale, peste 35% dintre copiii cu vârste sub 2 ani prezintă risc de ambliopie, iar 3% din populaţie suferă de ambliopie ireversibilă.  

Care este rolul părintelui?   

     Asigură-te că medicul (indiferent de specialitate) examinează şi ochii micuţului, ori de câte ori mergi la control! Mergi cu copilul la medicul oftalmolog cel puţin o dată pe an, începând cu vârsta de 4-6 luni!

     Dacă unul dintre părinţi sau un alt membru al familiei are probleme cu ochii, spune-i medicului acest lucru (în special despre cele de care aţi suferit în copilărie)!

     Studiile arată că bebeluşii preferă feţele umane în locul oricăror altor obiecte şi imagini, aşa că lasă-ţi micuţul să-ţi studieze faţa, ţinându-l aproape de tine!

Când să te îngrijorezi?

  • dacă nu urmăreşte obiectele pe care le mişti de la stânga la dreapta sau de sus în jos
  • dacă nu urmăreşte obiectele pe care le mişti în faţa lui, cu ambii ochi în acelaşi timp şi pe aceeaşi direcţie
  • dacă ochii se mişcă tot timpul, ca şi cum i-ar « juca în cap » şi nu îşi poate concentra privirea
  • dacă are o pată albă pe pupilă

     În urma unei astfel de examinări, medicul oftalmolog poate stabili un diagnostic corect, rapid şi eficient. Totodată, părintele sau însoţitorul poate primi cele mai bune sfaturi pentru îngrijirea ochilor copilului şi pentru prevenirea inconvenientelor ce pot apărea.

Pentru relaţii şi contact:

  • În Bucureşti, B-dul Corneliu Coposu Nr. 3, Bl. 101, Sc. 3, Ap. 41 Tel: 021 32 39 731 sau 021 32 39 759 E-mail: opticab@optimed.ro
  • În Braşov, Str Lungă Nr. 9 Tel: 0268 411 477 sau 0268 406 114 E-mail: opticabv@optimed.ro www.opticaoptimed.ro

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha