Odată cu înaintarea în vârstă, oasele şi ligamentele de la nivelul coloanei resimt cel mai bine trecerea anilor şi se deteriorează gradual, în special la nivelul gâtului, producand o afectiune denumită spondiloză cervicală.
Modificările aduse de procesul de "îmbătrânire a articulaţiilor şi oaselor" constau în apariţia unor excrescenţe osoase neregulate pe vertebre, pierderea elasticităţii ligamentelor, distrugerea discurilor dintre vertebre, toate acestea conducând la apariţia durerii de gât, la "înţepenirea" gâtului prin limitarea mişcărilor în articulatţile coloanei cervicale şi uneori la afectări neurologice mai mult sau mai puţin severe.
Excrescenţele osoase sau ciocurile şi scăderea diametrului canalului medular produc lezări ale nervilor şi măduvei spinării cunoscute sub numele de radiculopatii şi mielopatie cervicală. Din fericire, cea mai mare parte a cazurilor evoluează fără afectare neurologică.
Mişcările la nivelul cefei se fac cu greu. Apar dureri, furnicături sau înţepături la nivelul umerilor sau braţelor, uneori chiar arsuri neplăcute sau amorţeli ale degetelor. Unii pacienţi îşi simt braţele “fără putere” şi slăbite.
Fenomene de uzură au loc la nivelul cartilajelor articulare - care, normal, au rol de protecţie a oaselor. În timp este posibil ca acest proces de deteriorare să distrugă complet discurile dintre vertebre. Ca urmare, la nivelul vertebrelor neacoperite şi neprotejate corespunzător va apărea fenomenul de “frecare os-pe-os” . Rezultatul este distrugerea capetelor osoase şi apariţia durerilor la nivelul vertebrelor cervicale, adică al cefei şi umerilor. Dar unele din cele mai neplăcute senzaţii rămân tulburările de echilibru, ameţelile şi vertijul.
Durerile la mişcare vor determina şi scăderea mişcărilor la nivelul gîtului. Ciocurile osoase ale vertebrelor pot comprima rădăcinile nervilor care trec spre braţe şi spre spate. Pe parcurs vor creşte durerea, ameţelile, vertijul iar mişcările se reduc treptat până când gâtul ajunge rigid şi coloana vertebrală se curbează, creând aspectul de “om cocoşat”, chiar şi fără dureri mari, dar cu un adevărat handicap de mişcare a gâtului şi cefei.
Alte cauze, mai rare, sunt reprezentate de un traumatism, o leziune a vertebrelor cervicale în urmă cu ani de zile de la apariţia simptomelor.
La Clinica de Medicină Integrată ScienceMed, pacienta L.V., în vârstă de 49 de ani, soseşte cu o rigiditate a gâtului şi dureri moderate în zona cervicală şi a umerilor, cu furnicături în degetele mîinilor şi cu senzaţie de braţe slăbite, fără forţă. În plus, în diferite momente ale zilei, apăreau ameţeli şi simptome neplăcute de pierdere a echilibrului şi dureri vagi de cap, cu scăderea atenţiei şi tulburări de concentrare în efectuarea diferitelor activităţi de la locul de muncă. La măsurarea tensiunii arteriale, valorile au arătat uşoare oscilaţii faţă de valorile cunoscute, pulsul în limite normale, glicemie în limite normale. EKG - fără semne de afectare a activităţii electrice a inimii.
Pacienta a efectuat o serie de radiografii ale coloanei cervicale, care evidenţiază, in diverse grade de evoluţie, excrescenţe osoase la nivelul C3-C7 şi modificări ale spaţiilor intervertebrale. Pentru aceasta a urmat cure de fizioterapie, asociate cu tratament antialgic şi de relaxare musculară. Simptomele au evoluat in timp, situaţie care a limitat progresiv aptitudinile pacientei la locul de muncă, alături de disconfortul creat în alte activităţi cotidiene, chiar şi în timpul liber sau la domiciliu.
La prezentarea în Clinica de Medicinî Integrată ScienceMed, modelarea organelor în cadrul electrosomatogramei arată creşteri medii şi marcate ale conductivităţii electrice interstiţiale la nivelul coloanei vertebrale cervicale şi lombare, alături de modificări intersiţiale în concentraţia de ioni şi hormoni locali şi sistemici, precum şi în conţinutul de apă al organismului. Au fost depistate, de asemenea, modificări incipiente la nivelul unor organe şi sisteme care nu au necesitat până atunci investigaţii funcţionale.
Metoda Biorezonanţei Paul Schmidt aplicată în clinica noastră identifică multiple deficite de rezonanţă armonică în special la nivelul osteomuscular al coloanei vertebrale, dar şi al altor articulaţii mai mici şi la organe de control superioare, la care pacienta încă nu prezenta simptome până în momentul consultului nostru.
În concordanţă cu anamneza laborioasa, cu datele obţinute la examinările noastre din Clinica ScienceMed, completate cu un consult de homeopatie, pacienta a urmat o terapie complexa. Viziunea integrată a clinicii noastre s-a concretizat în stabilirea unui tratament homeopat şi gemoterapic individualizat, cu două şedinţe de reevaluare a efectului resimiţit de pacientă şi a semnelor obiective constatate de medic. A mai fost adăugată o serie de şedinţe de armonizare însoţite de tablete încărcate informaţional şi energetic, adaptate particularităţilor pacientei.
Clinica de Medicină Integrată Sciencemed a pus un mare accent şi pe recomandările legate de regimul igieno-dietetic corespunzător rezultatelor investigaţiilor realizate electrosomatografic.
În următoarele 6 luni de la consultul primar efectuat în Clinica noastră, pacienta a relatat gradual scăderea simptomatologiei, ceea ce a dus, alături de kinetoterapia efectuată regulat la recomandarea specialistului, la o îmbunătăţire notabilă a stării generale. Pacienta a relatat rărirea impresionantă a crizelor vertiginoase şi a episoadelor de dureri şi parestezii ale degetelor, precum şi a durerilor şi rigidităţii la nivelul coloanei vertebrale cervicale, ceea ce a constituit un adevărat stimul pentru a participa în continuare la evaluările periodice şi la schemele terapeutice prescrise.