Marcusanu Calin
Procesul de îmbătrânire a populaţiei este unul care ar trebui să preocupe atât autorităţile medicale, pentru a-şi orienta serviciile corespunzător (spre geriatrizare!) cât şi pe guvernanţi, care stabilesc politici demografice la nivel naţional.
Sunt azi mulţi care depăşesc pragul a 90 de ani al longevivilor (lucru bun), dar cunosc puţine familii care au mai mult de 1-2 copii (lucru mai puţin bun).
Paradoxal, ridicarea nivelului de trai din ultimele decenii nu a favorizat natalitatea. Cuplurile înstărite au puţini copii. Familii mai numeroase găsim (dar sunt pe cale de dispariţie) tot la oameni nevoiaşi sau în sectorul rural. Nici mărirea la 1-2 ani a concediului postnatal nu a fost de natură să încurajeze viitoarele mame să procreeze. Noţiunea de mamă eroină ar stârni astăzi mai degrabă râsul!
Aş risca să compar scăderea natalităţii cu o stare de conflict armat, pentru că amândouă pot conduce la dispariţia unui stat.
Ar trebui gândite stimulente adevărate pentru a se provoca o creştere a natalităţii, în ideea că este o problemă crucială de care depinde în fond viitorului naţiunii.
Aşa cum pe vremuri se promiteau recruţilor în armia română şi în final pentru faptele lor de eroism li se confereau loturi de pământ, la fel acum ar trebui considerată tot ca faptă de eroism aceea a familiilor cu peste 2 copii, cărora ar trebui să li se dea pământ (cât mai există!).
Dacă se fac atâtea retrocedări de terenuri agricole, păduri şi lacuri unora care nu sunt nici agricultori, nici lucrători silvici şi nici pescari, atunci această bogăţie a ţării ar trebui să meargă mai bine la acele cupluri tinere care măcar vor asigura perpetuarea naţiei şi revenirea la celula de bază a societăţii care este familia. Şi sunt convins că aceştia vor iubi mai mult pădurea, lacul, ogorul, şi le vor lucra mai bine pentru că nu le aparţin lor ci copiilor lor.
