Endocrinologia reprezintă disciplina care se ocupă cu studiul glandelor endocrine şi a hormonilor produşi de acestea. În esenţă, scopul acestei discipline rămâne chiar şi în era biologiei moleculare şi a geneticii, studiul formelor de comunicare şi semnalizare care controlează şi coordonează funcţia multor organe şi procese.
Sistemul endocrin eliberează în circulaţie o serie de hormoni, care nu sunt altceva decât nişte mesageri chimici, capabili să transmită informaţia la distanţă, pe cale umorală până la nivelul ţesuturilor periferice, unde vor interacţiona cu receptorii lor specifici. Sistemul în totalitate este subiectul unor mecanisme complexe de reglare care guvernează sinteza hormonală, eliberarea, transportul şi metabolismul hormonilor în interiorul celulelor ţintă precum şi expresia sau activitatea receptorilor hormonali sau căile de semnalizare intracelulare şi nucleare. Acest sistem este perfect integrat cu alte sisteme majore de comunicare intercelulare cum ar fi sistemul nervos şi cel imun.
Sistemul endocrin este responsabil de:
• Creşterea şi dezvoltarea organismului,
• Menţinerea homeostaziei (proprietate a organismului de a menţine, în limite foarte apropiate, constantele mediului intern: PH, glicemie, ritm cardiac şi tensiune arterială, respiraţie etc),
• Diferenţierea sexuală şi reproducerea,
• Reglarea metabolismului şi a aportului nutritiv.
Aceste categorii de acţiuni nu se exclud reciproc, mulţi hormoni au roluri multiple (de exemplu, hormonii tiroidieni influenţează atât dezvoltarea organismului cât şi reglarea metabolismului sau a homeostaziei), iar multe dintre răspunsurile biologice necesită integrarea mai multor căi hormonale diferite. Un exemplu clasic pentru această acţiune complexă este cel al controlului glicemiei sanguine, care implică insulină, un hormon peptidic pancreatic, dar şi hormonii de contrareglare: glucagonul, cortizolul, hormonul de creştere sau adrenalină; orice modificare patologică a glicemiei sanguine este determinată de o dereglare în acţiunea a minim unuia dintre hormonii enumeraţi.
Sistemul endocrin este compus din mai multe tipuri de glande: glanda pituitară şi hipotalamusul, localizate în creier, glandele suprarenale, aflate în zona rinichilor, tiroida, situată la baza gâtului precum şi pancreasul, ovarele şi testiculele.
Cele mai des întâlnite disfuncţii endocrine includ diabetul zaharat, acromegalia, boala Addison, sindromul Cushing, boala Graves, tiroidita Hashimoto, hipertiroidism, hipotiroidism şi prolactinom. Aceste condiţii au adesea simptome asemănătoare cu ale altor boli, afectează mai multe părţi ale corpului şi pot varia în severitate de la uşoare la foarte severe.
Sursa: www.prolifeclinics.ro
constantantinescu daniela
buna seara am si o intrebare la sani a inceput sa curga un lichid lipicios sunt de doua luni asa gravida nu sunt va rog dati mi un raspuns este grav sau nu
Sept. 1, 2015, 7:35 p.m.Mutescu Andreea
Buna ziua!de cateva luni am dureri la sanul drept...am fost la 2 doctori endocrinologi si mi-au facut ecografii mamare...la sanii nu am nimic...spune ca din cauza dereglarilor hormonale...trebuia sa merg la ginecolog?nu stiu ce sa ma mai fac sunt foarte speriata...in continu am durerea la san...
Dec. 18, 2016, 3:45 p.m.Butescu Diana
menstruatia mea nu este reglata in ciuda faptului ca iau tratament iar din cauza asta m am ingrasat foarte mult. Ce trebuie sa fac, sunt disperata?
Feb. 23, 2018, 5:49 p.m.Virginica Benea
ce tratamemte imi recomandati sau ce tehnci pentru menstruatie, deoarece nu imi vine regulat cu toate ca iau pastile?
Feb. 23, 2018, 5:53 p.m.