Psiholog Fulop Cristina
Fiecare dintre noi a auzit, măcar o dată în viaţă, o afirmaţie de tipul “m-ai dezamăgit…” sau “scoţi ce e mai rău din mine, de aceea mă comport aşa…”. Ce înseamnă de fapt, o astfel de afirmaţie? Că “cineva” este responsabil de starea “rea” pe care o simte “altcineva”, respectiv de felul în care acest “altcineva” se comportă? Oare chiar asta este realitatea?
Haideţi să evaluăm, cu ajutorul unui exemplu concret! Să ne imaginăm că două persoane urmează să se întâlnească într-un restaurant pentru a servi masa. Prima persoană, să o numim “domnul X’ a ajuns la timp, iar cealaltă persoană “domnul Y”, întârzie un sfert de oră. Cum se va simţi domnul X în această situaţie? Aţi putea fi tentaţi să răspundeţi rapid că va trăi ca frustrantă situaţia respectivă, dar aceasta este doar o posibilitate. Dacă în acel sfert de oră domnul X are o conversaţie telefonică placută, cu siguranţă că nu va observa trecerea timpului şi va fi luat prin surprindere de scuzele domnului Y, la venirea acestuia. Deci starea lui, va fi mai degrabă de nedumerire, decât de frustrare. Dacă, dimpotrivă, va aştepta cu ochii pe ceas, contabilizând fiecare minut de întârziere, gândind că, comportamentul domnului Y este impardonabil şi datorat lipsei de consideraţie, cu siguranţă acesta îl va găsi furios…
Ce întelegem de aici? După cum aţi văzut, starea domnului X a fost diferită în funcţie de felul în care s-a raportat el însuşi, la întârzierea domnului Y. Asta înseamă că starea noastră nu este determinată de ce anume face sau nu face cineva, ci de felul în care noi gândim despre acţiunea sau comportamentul persoanei respective. Suntem singurii responsabili de stările noastre, de ceea ce simţim în legătură cu experienţele noastre. Alegem să ne simţim într-un anumit fel sau altul, alegând să gândim într-un anumit fel sau altul. Ceea ce gândim despre o realitate interioară sau exterioară va determina felul în care simţim şi felul în care ne vom comporta în situaţia respectivă.
Ştiu că nu sunteţi obişnuiţi “să vă uitaţi la lucruri” în acest fel şi ştiu că aţi fost altfel învăţaţi, încă de când eraţi mici.
Cum ni se spunea la şcoală atunci când nu ştiam să răspundem corect întrebărilor învăţatoarei? “Nu m-am aşteptat din partea ta să nu ştii foarte bine lecţia!” Ce înseamnă de fapt această afirmaţie? Că învăţătoarea a gândit că acel copil va învăţa întotdeauna foarte bine, nimic altceva. Deci, dezamăgirea ei a fost provocată de propriile gânduri şi aşteptări şi nu de comportamentul copilului. Şi totuşi, dincolo de “neadevărul” acuzaţiei, ce provoacă această afirmaţie, unui copil? Foarte probabil, multe sentimente negative, cel mai nociv fiind cel de vinovăţie….
Aşadar, ar fi bine să conştientizăm încă o dată, că suntem total responsabili de felul în care simţim, indiferent de situaţie. Mai mult decât atât, ne comportăm după cum gândim şi simţim într-o experienţă de viaţă.
Alegerile de a ne comporta într-un anumit fel, sunt despre noi şi nu despre ceilalţi!
