Paul Dr. Doru
Pe data de 28 martie 2014, revista Newskeek prezenta pe prima pagină un articol cu titlul "Rezolvarea problemei cancerului / Nu poţi vindeca ceea ce nu înţelegi", acest articol exprimând ideea că eşecul nostru în vindecarea cancerului provine din lipsa de înţelegere a acestui proces complex numit “cancer”. Într-o încercare de a găsi panaceul cancerului, în ştiinţa contemporană există trei paradigme principale pe care le voi descrie pe scurt.
Xenobiontul. "Cancerul este un străin". În ultimele patru decenii, cancerul a fost considerat în principal o boală genetică, iar preocuparea principală a fost aceea de a caracteriza natura şi numărul genelor asociate cu oncogeneza. În prezent, a devenit clar că, la nivel genetic, fiecare caz de cancer individual are un profil genetic unic. Principala strategie în cercetarea oncologică a fost -"războiul împotriva cancerului", scopul cercetării fiind de a defini şi a ținti trăsăturile "duşmanului". S-a dezvoltat ideea cancerului ca "organism de tip protozoar", "străin gazdei sale", care creşte în interiorul corpului uman. Ca o formă de viaţă unicelulară xenotică, un xenobiont apare prin reactivarea în interiorul genomului a unui "program de supravieţuire vechi de-reprimat". Această strategie xenobiotică a fost utilizată în ultimele două decenii pentru a crea o multitudine de agenţi terapeutici țintiți molecular.
Simbiotul. "Cancerul este un parazit". S-a propus să "facem pace" cu cancerul şi s-a inventat o nouă abordare anti-cancer denumită "terapia adaptativă". Această strategie opusă beligeranței constă în administrarea continuă a unor cantităţi mai mici decât cele obişnuite de chimioterapie, care nu elimină complet celulele canceroase, dar care împiedică dezvoltarea clonelor rezistente; astfel se creează o relație simbiotică de tip parazit-gazdă între celulele canceroase şi organismul normal. Un exemplu de abordare simbiotică este utilizarea tratamentului de menţinere după ce s-a obţinut stabilizarea bolii.
Oncobiontul. "Cancerul este un program celular modificat". Paradigma actuală vede cancerul drept o dezorganizare haotică a funcţiilor celulare cauzate de mutaţiile genetice aleatorii supuse selecţiei darwiniste. Paradigma de tip oncobiont consideră schimbările care apar în interiorul celulei canceroase drept nişte transformări non-aleatorii datorită trecerii la un program celular modificat care poate fi rescris sau re-rulat diferit, conducând la o stare non-neoplazică. O astfel de "reprogramare" ar putea ocoli anomaliile genetice prezente în cancer prin transformarea fenotipului celulelor canceroase într-un fenotip benign.
Cele trei paradigme prezentate de mai sus ar putea fi combinate în intervenţii orchestrate atent prin: a) țintirea idiosincraziilor cancerului; b) inducerea unei simbioze între cancer şi organismul normal; şi c) folosirea în terapie a unor "semnale" capabile să "demalignizeze" programul canceros. Speranța noastră este ca punerea în practică a acestor abordări într-un cadru clinic adecvat va duce la îmbunătăţirea prognosticului pacienţilor bolnavi de cancer.
