48
None

Este imperios necesar un program național de screening colorectal

Incidența afecțiunilor colorectale se află de ceva vreme într-o creștere vertiginoasă. Cancerul colorectal a ajuns să fie pe locul unul în rândul cancerelor digestive. În primul rând reușita tratării acestor afecțiuni o reprezintă o diagnosticare precoce, în stadii incipiente, atunci când un tratament corect asigură o vindecare într-un procent semnificativ. Ca atare, este imperios necesar a se introduce și în țara noastră un program coerent de screening a cancerului colorectal. Acest lucru se încearcă de către gastroenterologi de mult timp și sunt convins că în viitorul nu foarte îndepărtat acest program va lua ființă. Tot în ceea ce priveste diagnosticul acestor afecțiuni, un aport important îl reprezintă imagistica. Mă refer la computer tomografia, rezonanța magnetică nucleară, ecografia endoluminală etc.

Ca direcție de dezvoltare viitoare este și crearea unor centre specializate cu radiologi cu expertiză semnificativă și care reprezintă un element important în diagnosticul corect al acestei patologii. În ceea ce privește tratamentul, în ultimele decenii au fost făcute progrese importante în standardizarea intervențiilor chirurgicale, ce asigură astfel o rezolvare superioară prin creșterea supraviețuirii pacienților și cu o rată foarte scăzută a recidivelor. Chiar și în stadiile avansate, în boala metastatică, chirurgia a devenit din ce în ce mai prezentă prin rezecțiile hepatice, rezecții multiple de organ, ce asigură o supraviețuire superioară atitudinii anterioare de expectativă. Tratamentele complementare, respectiv radio și chimioterapia au suferit schimbări importante, cu rezultate impresionante în ceea ce privește supraviețuirile acestor pacienți.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha