Conf. Univ. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Pentru menţinerea stării de sănătate a sistemului muscular, osos şi articular, pentru prevenirea fracturilor şi întreţinerea aparatului locomotor la parametrii funcţionali optimi, în vederea evitării instalării bolii artrozice şi pentru creşterea performanţelor fizice, specialiştii recomandă o dietă echilibrată, care să conţină cantitatea necesară de calciu şi vitamina D. Expunerea la soare previne instalarea demineralizării osoase şi instalarea osteoporozei, asigură o bună funcţionalitate a muşchilor şi o schemă corectă de mişcare, asociată unei deteriorări articulare minime, dar este frecvent contraindicată în raport cu anumite afecţiuni precum suferinţele oncologice şi bolile degenerative. În plus, în anotimpul rece şi numărul zilelor însorite este redus.
O variantă logică devine astfel practicarea exerciţiului fizic (mers, alergare, ridicarea greutăţilor mici) şi un nivel corespunzător al efortului presupus de activitatea zilnică. Un studiu recent a arătat că exerciţiul fizic moderat, precum mersul, se asociază unui număr mic de fracturi la menopauză. Pacienta aflată la menopauză însă trebuie să consulte şi medicul specialist, pentru substituţie hormonală sau alt tratament, dacă are risc crescut pentru osteoporoză.
O altă recomandare o reprezintă renunţarea la fumat şi evitarea consumului excesiv de băuturi alcoolice, deoarece implică un risc crescut pentru dezvoltarea osteoporozei, crescând rata de apariţie a fracturilor. Fumatul predispune şi la apariţia precoce a manifestărilor bolii artrozice, atât la nivel vertebral cât şi periferic.
Alături de fracturi sau de decompensarea bolii artrozice prin durere, inflamaţie şi disfuncţionalitatea bine cunoscută, anotimpul rece predispune şi la entorse şi/sau luxaţii articulare. Frunzele udate de picăturile de ploaie, poleiul, zăpada devin factori favorizanţi ai alunecărilor şi căderilor, indiferent de vârstă. Purtarea unei perechi de încălţăminte adecvată devine obligatorie în anotimpul rece.
Referindu-ne la fractură ca suferinţă definitorie pentru anotimpul rece, putem spune că ea reprezintă o întrerupere la nivelul unui os, ca urmare a unui traumatism. Vârsta la care apar cel mai des fracturile este vârsta activă, cuprinsă între 20 şi 40 de ani. Incidenţa crescută a fracturilor se întâlneşte şi la persoanele vârstnice din cauza osteoporozei care scade rezistenţa osoasă, dar şi din cauza riscului mai mare de dezechilibrare şi de cădere. Diagnosticul de fractură se stabileşte pe baza unor semne de probabilitate şi a unor semne de certitudine. Diagnosticul nu este însă posibil fără examenul radiografic.
Relativ frecvent apar complicaţii, atât generale cât şi locale, astfel încât fracturile nu trebuie privite ca o afecţiune izolată a osului. Ele pot fi însoţite de entorse sau de contuzii ale părţilor moi. Raportat la momentul instalării lor, complicaţiile locale se clasifică în: complicaţii imediate (fractură deschisă, leziuni musculare, leziuni nervoase şi leziuni vasculare) sau complicaţii tardive, precum calusul vicios, întârzierea în consolidare, redorile articulare, pseudartroza.
Tratamentul fracturilor şi al entorselor este ortopedic, chirurgical şi recuperator. Recuperarea este decisivă în fracturi sau entorse. Bine condusă, ea va duce la o însănătoşire deplină. Primul ajutor acordat corect poate preveni multe complicaţii şi poate scurta perioada de boală. Tratamentul fracturilor şi al entorselor este de competenţa medicilor ortopezi. Scopul tratamentului este de a aşeza capetele fracturate în acelaşi ax, manevră numită reducerea fracturii, pentru a favoriza vindecarea ulterioară corectă a fracturii. Prin operaţie se pune în evidenţă fractura, iar capetele fracturii se reaşeza şi se fixează prin metode specifice, cu ajutorul unor tije, şuruburi, plăci etc., în funcţie de tipul şi de localizarea fracturii. Pentru entorse, imobilizarea articulaţiei este obligatorie.
După vindecarea fracturii sau a entorsei este necesară o perioadă de recuperare prin fizioterapie şi gimnastică medicală. Este logică afirmaţia că etapa cea mai importantă în tratamentul unui traumatism finalizat prin fractură, entorsă sau contuzii ale părţilor moi este recuperarea medicală, deoarece, după săptămâni sau luni de şedere în ghips sau de imobilizare postoperatorie, musculatura este atrofiată, articulaţiile prezintă redoare, iar recâştigarea capacităţii funcţionale a membrului accidentat devine o necesitate. Specialistul face recomandările terapeutice necesare perioadei de recuperare. Kinetoterapia sau terapia prin mişcare este esenţială şi se execută sub îndrumarea unui kinetoterapeut, scopul fiind redobândirea tonusul muscular şi mobilitatea articulară, recăpătarea coordonării şi preciziei mişcărilor. Terapiei prin mişcare i se asociază balneoterapia, ca fiind deosebit de utilă în recuperarea postfractură sau după entorse articulare, anumite ape minerale, în special cele clorurosodice, sulfuroase şi termale, accelerând foarte mult procesele de refacere.
Pentru suferinţele arătate, dar şi pentru boala artrozică decompensată, vă recomandăm staţiunile Techirghiol, Băile Herculane, Băile Felix, Eforie Nord, Mangalia, Amara, Lacul Sărat. Nu vom uita nici procedurile de fizioterapie, masajul, aplicaţiile externe sau împachetările, care pot fi extrem de benefice.
iboy cimponer
sfaturi foarte bune si utile,bine de stiut si de aplicat, sincere multumiri d-nei dr.Tache G.
Jan. 14, 2011, 10:26 p.m.