Dr. Diana Grigoriu
Glaucomul congenital primar este o afecţiune diagnosticată de la naştere sau în primul an de viaţă, determinată de o anomalie de dezvoltare a sistemului de drenaj al lichidului din interiorul ochiului, ducând la creşterea presiunii intraoculare. În consecinţă, pot fi afectate structurile oculare, cu pierderea vederii. Această afecţiune nu poate fi prevenită, însă recunoaşterea precoce şi tratamentul adecvat influenţează semnificativ viitorul copilului.
Glaucomul congenital primar diferă de glaucoamele asociate altor anomalii congenitale sau secundare inflamaţiilor, traumatismelor şi tumorilor. Majoritatea cazurilor apar sporadic, dar pot fi şi ereditare. S-a observat o frecvenţă de apariţie mai mare la băieţi.
Semnele sugestive sunt: fotofobie (copilul evită lumina), hiperlăcrimare, blefarospasm (strângerea spastică a pleoapelor). Aceste semne nu stabilesc diagnosticul de glaucom congenital; prezenţa lor însă trebuie să ne sensibilizeze, astfel încât să extindem investigaţiile. Este foarte important să recunoaştem această afecţiune şi să o putem diferenţia de alte situaţii cu manifestări similare (traumatisme obstetricale ale corneei, infecţii intrauterine, anomalii de metabolism, afecţiuni ale corneei).
O atenţie deosebită trebuie să acordăm hiperlăcrimării, prezentă atât în imperforaţia de canal lacrimonazal cât şi în glaucomul congenital, cele două entităţi având prognostic şi atitudini terapeutice total diferite. De aceea, examenul complet oftalmologic trebuie efectuat cât mai repede.
În primii ani de viaţă, globul ocular nu-şi atinge dezvoltarea completă, iar ţesuturile oculare se lasă uşor destinse de creşterea tensiunii. Distensia globului duce la mărirea corneei. Un element care ar putea atrage atenţia părinţilor este prezenţa asimetriei între cei doi ochi; dacă începe să crească diametrul cornean (mai ales dacă acest lucru se întâmplă doar la un singur ochi), părinţii trebuie să consulte un medic oftalmolog.
Modificările apărute în primul an de viaţă la nivelul corneei oferă informaţii valoroase. Corneea îşi pierde transparenţa în timp şi devine opalescentă. Diametrul cornean mediu normal la naştere este mai mic de 10,5 mm. Orice valoare peste 12 mm în primul an de viaţă poate fi patologică. Determinarea dimensiunilor globului ocular se face prin ecografie.
Cristalinul poate fi deplasat faţă de poziţia normală.
Tensiunea oculară se examinează sub anestezie generală. Normal, la această vârstă ea este de 10-12 mm Hg. O valoare de 20 mm Hg la unul din ochi este patologică. O altă examinare necesară şi relevantă este gonioscopia, care se face în aceeaşi şedinţă de evaluare, în anestezie generală.
Examenul fundului de ochi poate fi iniţial normal, ulterior apărând modificări ale nervului optic; dacă tratamentul este prompt, modificările pot fi reveni reversibile.
Tratamentul este numai chirurgical şi constă în: goniotomie, trabeculotomie şi trabeculectomie în caz de eşec al primelor două proceduri.
Goniotomia este eficientă în primii doi ani; necesită o cornee transparentă şi constă într-o incizie la nivelul ţesutului pretrabecular, pentru a suprima obstacolul.
Trabeculotomia se practică la copiii mai mari de doi ani, la ochii cu cornee deja opacă.
Cu cât tratamentul este început mai repede, cu atât şansele de recuperare sunt mai mari. Deoarece presiunea intraoculară poate să crească şi dupa o intervenţie chirurgicală efectuată cu succes, aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi toată viaţa.
După operaţie, este foarte probabil ca pacientul să trebuiască să poarte ochelari şi, în multe situaţii, să facă tratament pentru recuperarea ambliopiei.
