None

Despre suferintele ochilor si tratarea lor in ayurveda

7382

Doar cinci elemente

Fiind un sistem medical holistic, Ayurveda semnalează existenţa unor interconexiuni între planurile fizic, psihic şi spiritual, cu aplicaţii directe în tratarea bolilor, menţinerea sănătăţii şi dobândirea unei longevităţi de invidiat. Prin teoria celor cinci elemente, Ayurveda explică geneza universului, a umanităţii şi, implicit, a bolilor care, spun legendele, au venit ca o pedeapsă divină pentru oameni, pentru ca tot divinitatea să le transmită apoi modalitatea de a se salva prin cunoştinţe avansate de medicină.

Panchamahabhootas sunt cele cinci elemente - eter, aer, foc, apă şi pământ - care se regăsesc în orice crâmpei din materie, organică sau anorganică. Aceste elemente au o simbolistică bogată şi nu trebuie gândite în sensul strict al cuvântului care le desemnează. De exemplu, la nivelul fiinţei umane, ele se asociază cu cele cinci simţuri: eterul-tactil, aerul-auditiv, focul-vizual, apa-gustativ şi pământul-olfactiv.

Ochii şi Ayurveda

Concluzionând, dintre cele cinci organe de simţ, ochiul este cel simbolizat de elementul foc şi este implicit dominat de dosha Pitta (una dintre cele trei energii vitale, care se formează din acest element).

Direct legate de foc în organism sunt şi funcţiile ficatului, sucurile digestive, sângele, respectiv sistemul circulator, şi pielea. Disfuncţii la aceste niveluri pot constitui o cauză a afecţiunilor oculare, pe lângă mulţi alţi factori, precum:

expunerea la lumină prea puternică,

privitul excesiv în ecranele computerelor sau ale televizoarelor,

spălarea ochilor cu apă la temperaturi extreme (prea fierbinte sau prea rece),

folosirea în exces de substanţe stimulante (nicotină, cofeină, teină etc.),

programul de somn insuficient

suprimarea nevoilor fiziologice,

trăirea unor sentimente de furie, durere, disperare.

Reţete de preparat acasă pentru probleme ale ochilor

Ochi uscaţi, obosiţi

Se pun câteva picături de miere, ghee (unt clarifiat) sau ulei de susan în fiecare ochi, o dată pe zi, seara.

Se fierb seminţe de fenicul, ½ de linguriţă, într-un vas cu apă până se evaporă jumătate din cantitate. După ce se răceşte şi se strecoară amestecul, se foloseşte ca orice colir.

Se spală picioarele şi apoi se masează cu ulei. Stimularea terminaţiilor nervoase de la acest nivel va produce o îmbunătăţire a circulaţiei sanguine la nivelul ochiului.

Ochi inflamaţi, iritaţi

Se foloseşte apă de trandafiri, câte 3 picături, dimineaţa şi seara.

Se înmoaie două tampoane de vată în apã de trandafiri, lapte sau suc de aloe vera şi se aplică pe ochi, 20 minute, timp în care se stă întins într-o poziţie confortabilă.

Reţeta de mai sus se poate aplica şi cu rondele de castravete, cunoscut pentru efectul antiinflamator.

Se fierb 2-3 smochine şi o lingură de stafide într-o cană de lapte. Se bea acest amestec în fiecare dimineaţă.

Ochi cu vedere slabă

Se macină jumătate de cană de migdale, respectiv de zahăr brun şi de seminţe de anason. Amestecul rezultat se împarte în 40 de doze, care se administrează o dată pe zi cu o cană de lapte cald.

Se face zilnic un exerciţiu de concentrare a privirii pe lumina unei lumânări.

Un alt exerciţiu util: ţineţi capul nemişcat şi efectuaţi următoarele mişcări oculare: priviţi în sus, în jos, în stânga şi apoi în dreapta şi repetaţi exerciţiul de 5 ori!

Se spală ochii cu apă în mod repetat.

Se ia zilnic o lingură de miere cu câteva fructe de cardamom.

Se recomandă odihnă după o activitate solicitantă pentru ochi (scris, citit, lucrat la calculator, vizionare TV).

Remedii ayurvedice clasice pentru ochi de vultur

O formulă de excepţie pentru menţinerea sănătăţii ochilor este Triphala, în traducere din sanskrită „trei fructe”. Cele trei fructe aflate în compoziţia ei sunt: Emblica officinalis (Amla), Terminalia chebula (Haritaki) şi Terminalia belerica (Bibhitaki). Principiile active pe care le conţin: taninuri (acid galic), antrachinone, flavonoide, vitamina C, acid linoleic, fosfolipide, polifenoli, glicozide şi, bineînţeles, fibre vegetale care îmbunătăţesc digestia, tonifiază funcţia hepatică, combat stresul oxidativ şi curăţă mucoasa colonului, favorizând absorbţia vitaminelor şi mineralelor esenţiale. Triphala se poate utiliza în conjunctivite, dar şi în tratamentul afecţiunilor oculare degenerative aflate în stadii incipiente: miopie progresivã, glaucom, cataractă.

Dieta recomandatã pentru prevenirea afecţiunilor oculare

Alimentele care nu trebuie să lipsească din dieta persoanelor cu tulburări de vedere sunt:

- grăsimi: unt, ghee (unt clarifiat), ulei de muştar, ulei din germeni de grâu

- lactate: lapte de capră, de iapă,

- dulciuri: miere, glucoză,

- legume: legume cu frunze verzi (salata, spanac), broccoli, morcov,

- fructe: mere, afine, stafide, nucă de cocos,

- condimente: mărar, seminţe de chimen negru, piper alb combinat cu ghee, sare gemă.

Terapii ayurvedice pentru sănătatea ochilor

Pe lângă dietă, stil de viaţă şi remedii naturale, Ayurveda oferă posibilitatea vindecării complete în cazul unor afecţiuni cronice, prin eliminarea excesului de dosha din organism cu ajutorul Panchakarma. În sanskrită „pancha” înseamnă cinci”, iar „karma” înseamnă „cale”, semnificând cinci căi de eliminare a toxinelor, respectiv a energiilor viciate din organism.

Principalele terapii de detoxifiere sunt: Vamana (provocarea vomei), Virechana (provocarea purgaţiei), Basti (clisme apoase/uleioase), Nasya (inhalaţii) şi Rakta Mokshana (lăsare de sânge prin mici incizii practicate în zone specifice pe corp/aplicare de lipitori). Alte terapii pregătitoare implică masajul cu ulei sau efectuarea unor fomentaţii (abur cald) pe anumite segmente ale corpului.

Fiecare dintre aceste terapii este recomandată pentru agravări ale unei anumite doshe. În cazul tulburărilor oculare, este necesară echilibrarea doshei Pitta (corespunzătoare focului), care se face prin intermediul grăsimilor medicinale, în cadrul următoarelor terapii:

Netra Tarpana

Se face o pastă din făină de linte neagră şi apă, care se aplicã în jurul ochilor, ca un contur de ochelari. În spaţiul obţinut se pune ghee terapeuticã (unt clarifiat în care se fierb diferite plante medicinale) şi se lasă 10-15 de minute.

Netr a Dhara

Se face un decoct din plante medicinale la care se adaugă miere. De la o înălţime potrivitã, se toarnă în fir subţire pe zona ochilor, timp de 10-20 de minute.

Shashtika S weda

Se face o pastă dintr-un decoct de plante medicinale şi lapte, cu care se masează zona oculară şi zonele adiacente.

Terapiile de mai sus sunt excelente pentru întărirea ţesuturilor oculare, îmbunătăţirea vederii, îndepărtarea cearcănelor şi a oboselii provocate de munca la computer, sindromul de ochi uscat, conjunctivită cronică, stadii incipiente de glaucom, cataractă.

Farm. Irina LUPAŞCU

0728/290242

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha