6
None

Dilataţiile venoase superficiale

Dilataţiile venoase superficiale

Oana Alina Puiu, medic specialist de Chirurgie Vasculară

Scleroterapia este o metodă de tratament minim invazivă a venelor superficiale, mici, de la nivelul tegumentului şi constă în obliterarea acestor vene. Există trei tipuri de vene superficiale care se pretează la această metodă: telangiectazii (acele firişoare mici, roşiatice de la suprafaţa tegumentului, care au diametru foarte mic, de maxim un milimetru), venectaziile (firişoarele albastre, ceva mai mari, până la doi milimetri maxim) şi venele reticulare (cele mai mari vene dilatate, care au intre doi şi patru milimetri ca diametru şi sunt mai inchise la culoare, albastru cianotic).

Care sunt cauzele?

Ca şi în cazul varicelor, există o frecvenţă foarte mare de apariţie a acestor afecţiuni, la ambele sexe: femeile- în proporţie de 40%, bărbaţii- 30%. Principala cauză este, ca şi în cazul bolii varicoase, moştenirea genetică, între 15 si 40%. Există şi cauze secundare, favorizante: în primul rând sarcina, apoi supraponderea, până la diferite grade de obezitate, traumatismele locale şi tratamentele pe bază de hormoni- anticoncepţionalele.”

Complicaţii

Ceea ce trebuie să ştie pacienţii este însă că, de cele mai multe ori, aceste vene însoţesc o insuficienţă venoasă cronică superficială, care precede apariţia varicelor. Orice pacient care prezintă o explozie de vene reticulare ar trebui să se prezinte la un consult de specialitate, o ecografie Doppler putând releva o cauză mai profundă.

Şi tinerii sunt afectaţi

Deşi bolile de genul varicelor sau alte afecţiuni ale venelor sunt în general privite ca un “apanaj” al persoanelor în vârstă, medicii atrag atenţia că ele apar devreme pe parcursul vieţii. Dar la batrâni, pe lângă venele acestea reticulare, există şi varice evidente.

De ce scleroterapie?

Unii pacienţi, majoritatea femeilor, de exemplu, vin la medic din motive estetice şi în general înainte să apară dilataţii varicoase. Pe urmă, sunt cei care apelează la tratament pentru a scăpa de simptomele neplăcute care însoţesc aceste dilataţii- arsuri, senzaţie de prurit, tensiune gambieră, chiar şi durere.

Scleroterapia pe baza de Aethoxysklerol

Există doua variante de tratament a dilaţiilor venoase superficiale: scleroterapia de suprafaţă, cu ajutorul laserului şi scleroterapia cu ajutorul unor substanţe (agenţi sclerozanţi) care se injectează în vene şi le obliterează. Aceasta este metoda preferată, fiind minim invazivă şi foarte sigură. Substanţa folosită este Aethoxysklerol, sau polidocanol, un detergent care denaturează proteinele din membrana celulară şi distruge lumenul venos.

Prefer acest detergent în primul rând pentru că este considerat şi un anestezic local, ceea ce duce la o procedură nedureroasă, lucru important pentru pacienţi. Un alt avantaj este că substanţa vine în concentraţii diferite, care pot fi combinate pentru a trata fiecare tip de venă. De asemenea, Aethoxysklerolul are efecte adverse foarte puţine.

Care sunt efectele adverse si posibilele complicaţii?

Necroza este unul dintre efectele secundare cele mai citate de literatura de specialitate, urmat de alergii locale sau hiperpigmentări ale pielii în zona unde s-a aplicat terapia.

Indicatii post- scleroterapie

Pacienţii care au trecut printr-o procedură de scleroterapie trebuie să poarte o contenţie elastică - fie bandaj, fie ciorapi elastici. Acestea trebuie purtate până la trei săptămâni post-intervenţie.

 

Comentarii


Mihaela

UNDE POT GASI ACEASTA SOLUTIE? \r\nAETHOXYSCLEROL

May 7, 2015, 1:19 p.m.
2
0

Diaconescu Rodica

consultatie si tratament pentru probleme venoase

May 10, 2015, 5:55 a.m.
2
0

vica

numai in Germania si Austria, eu am cumparat de curind

Sept. 11, 2015, 9:04 a.m.
2
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha