Examenul parazitologic în aria noastră geografică se realizează, în 95% din cazuri, pentru suspiciunea clinică de parazitoză intestinală, dat fiind faptul că acesta este tipul de parazitoză predominantă. Ca atare, majoritatea probelor sosesc la laborator solicitând examen coproparazitologic, iar câteva solicită examenului de digestie. Examenul de digestie este solicitat şi în cazul suspiciunii unor afecţiuni digestive de tip insuficienţă pancreatică, biliară, tranzit intestinal crescut etc., fără a fi neapărat însoţite de suspiciunea unei parazitoze digestive. Din păcate, foarte puţine dintre probele trimise la laborator respectă condiţiile preliminare efectuării unei analize corecte: pregătirea bolnavului, recoltarea, transportul. Mă voi referi în continuare, punctual, la câteva aspecte cu care medicul de laborator se confruntă în legătură cu aceste examinări.
1. Pentru obţinerea unor rezultate relevante în urma examenului de digestie, bolnavul trebuie să fie pregătit din punctul de vedere al regimului alimentar. Acest lucru nu se întâmplă în majoritatea cazurilor. Efectuând o anchetă ad-hoc, am constatat nu numai că nici măcar nu se cunoaşte, la nivelul secţiilor de unde provin aceste probe, faptul că ele ar trebui prelevate după administrarea unui regim standardizat (Schmidt-Strasburger) timp de 2-3 zile anterior recoltării, dar nici măcar asigurarea polivalenţei alimentare (o alternativă mai comodă a clasicului regim) nu este respectată sau verificată de cadrele medicale care indică sau care transmit indicaţia de recoltare pacientului. În aceste condiţii, pacientul îşi urmează dieta „după preferinţe şi posibilităţi”, iar după zilele de vizită, în care fiecare membru al familiei contribuie la asigurarea stării de confort a pacientului în mediu extrafamiliar cu un anumit tip de grătar sau friptură, este evidentă predominanţa fibrelor musculare nedigerate în scaunul pacientului, ceea ce reprezintă mai degrabă o depăşire normală a posibilităţilor de digestie a enzimelor pancreatice sau a secreţiei biliare decât prezenţa unei insuficienţe la acest nivel.
Recoltarea de probe multiple în vederea stabilirii unui diagnostic corect de infecţie parazitară: pe primul loc ca etiologie în afecţiunile parazitare din ţara noastră se situează infecţia cu Giardia intestinalis. Acest protozoar flagelat cavitar are o perioadă de închistare discontinuă şi, ca atare, pentru surprinderea formelor chistice la examenul materiilor fecale este necesară efectuarea mai multor examinări din probe recoltate la intervale variate. Protocolul european cere examinarea a 3 probe într-un interval de 10 zile, în timp ce protocolul american indică analizarea unui număr de 5 probe într-un interval de 15 zile. Aceste detalii de recoltare sunt foarte rar respectate, nu de puţine ori trimiţându-se la laborator 3 probe recoltate din acelaşi bol fecal, din 3 scaune din aceeaşi zi sau din trei zile consecutive! Examinarea unui număr multiplu de probe este solicitată şi în protocolul diagnosticării infecţiei cu Strongiloides stercoralis, ca să menţionăm doar două dintre cazuri.
2. Recoltarea şi transportul probelor (materii fecale) la laborator se efectuează în extrem de puţine situaţii în recoltoare standard prevăzute cu soluţie de conservare, cum prevede protocolul, deoarece centralizarea probelor de la mai multe secţii/clinici la un anumit punct de laborator face aproape imposibilă introducerea lor în lucru în primele 2 ore de la recoltare.
Am trecut în vedere doar problemele cele mai frecvente legate de această examinare, de altfel considerată de mulţi “banală” şi care, din păcate, nu pot fi corectate de medical de laborator, ci doar prin efortul concertat al tuturor factorilor implicaţi.
delia
din pacate aveti dreptate , pentru cei ca mine care nu sunt cadre medicale era bine de specificat ce dieta este bine tinut inainte de recoltare.
June 17, 2015, 9:50 p.m.