31
None

„Sunt progrese majore în biologie moleculară și genetică”

În medicina de laborator s-au înregistrat în ultima perioadă progrese majore, aduse de cercetarea științifică fundamentală și aplicativă, de suportul tehnologic tot mai performant și de dezvoltarea bazelor de date. Din punct de vedere medical, se înregistrează evoluții impresionante în special în biologie moleculară și genetică. Se ajunge astfel la ceea ce numim o medicină personalizată. Unele din aceste teste sunt utilizate pentru depistarea predispoziției la anumite boli, altele determină în ce mod va răspunde pacientul la un anumit tratament, ceea ce permite administrarea unei terapii țintite și individualizate, și deci mai eficiente (în oncologie, de exemplu). O altă direcție importantă de dezvoltare este abordarea epigenetică, care vizează modul în care informația genetică este exprimată în fenotip, aceasta datorându-se interacțiunii genomului cu diverși factori de mediu. Abordările de tip transcriptomică, proteomică, metabolomică, prin care se surprinde întreg spectrul de ARN, proteine, metaboliți dintr-un anumit tip de celule sunt extrem de promițătoare pentru detectarea de molecule care pot servi ca țintă terapeutică sau ca markeri de diagnostic. Progresele de ordin tehnic vizează miniaturizarea (nanotehnologii), utilizarea de bio-senzori, posibilitatea detectării simultane a mai multor markeri (paneluri de markeri), perfecționarea dispozitivelor de tip Point-of Care și a aplicațiilor care permit transmiterea și interpretarea datelor.

Medicul de laborator, verigă importantă în luarea deciziilor medicale, mai ales în situaţii de urgenţă, în care testele sunt contra cronometru, se confruntă cu multe și deverse provocări la ora actuală. Trebuie să ținem pasul cu ceea ce apare nou, atât din punct de vedere al tehnologiilor și aparaturii, cât și al progreselor științifice: apariția de noi tehnici, de noi biomarkeri, de noi ghiduri și protocoale de diagnostic în care testarea de laborator are un rol major. De asemenea, ne confruntăm cu o activitate administrativă destul de consistentă din punctul de vedere al birocrației, o parte substanțială din timpul nostru fiind consacrată întocmirii și completării diferitelor documente. Legat de efectuarea testelor în regim de urgență, aparatura performantă de care dispunem la ora actuală a redus foarte mult intervalul de transmitere a rezultatelor. În afară de aceasta, unele secții clinice au în dotare analizoare de tip Point of Care, cu ajutorul cărora pot obține un bilanț inițial orientativ în situații de urgență.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha