Interviu cu Dr. Argentina Vidrașcu, Președinte Societatea Română de Chirurgie Estetică
Sunteți medic primar chirurgie plastică și reconstructivă cu supraspecializare în rinoplastie deschisă. Septorinoplastia este considerată o intervenție generatoare de aerosoli cu risc mare de contaminare Covid-19. Care sunt indicațiile SRCE pentru efectuarea acestui tip de intervenție în perioada Covid-19.
În cazul intubației și a intervențiilor generatoare de aerosoli, personalul de anestezie trebuie să poarte echipamentul recomandat și aprobat în aceste cazuri – halat impermeabil, capelină cu protecție peste gât și umeri/combinezon, mască FFP2, vizieră/ochelari de protecție în timpul intubării pacientului.
Intervențiile chirurgicale la față (incluzând sau nu cavitatea orală sau nazală) pot produce aerosoli, crescând riscul de infecție. Toată echipa medicală trebuie să folosească cel puțin o mască completă de cap, care acoperă și gâtul.
Rinoplastia este considerată de către autoritățile din sănătate una dintre procedurile care generează aerosoli (AGP), așadar sunt recomandate precauții suplimentare. De aceea, rinoplastia se va efectua doar în anestezie generală și cu respectarea tuturor măsurilor de protecție-măști FFP2 sau FFP3, ochelari etanș/vizieră, capelină până peste gât și halat impermeabil sau combinezon plus halat steril, 2 perechi de mănuși sterile pentru toată echipa operatorie. Prima pereche de mănuși este utilă pentru protecția personală la dezechipare. Dezechiparea se va face în ordinea gradului de contaminare și cu dezinfectare mănuși sau mâini după îndepărtarea fiecărui articol din echipament. Nu uitați că aerosolii sunt prezenți în încăpere timp de 3 ore de la intervenție.
În timpul anesteziei sau intubației, dar și în timpul detubării, doar medicul anestezist și asistenta de anestezie trebuie să fie prezenți în sala de operații, valabil și pentru alte proceduri cu risc mare de aerosolizare.
Toate echipamentele de unică folosință trebuie îndepărtate calm, cu grijă, în ordinea contaminării și depozitate în saci speciali.
De ce rinoplastia este considerată una dintre cele mai dificile intervenții de Chirurgie Estetică?
Pentru că noi tratăm pacienți, nu diagnostice.
Recomandările pentru efectuarea unei rinoplastii vin, de cele mai multe ori, odată cu cele pentru deviația de sept. Peste 80% din populație prezintă deviație de sept, dar majoritatea nu sesizează acest aspect. Dacă pacientul prezintă dificultăți respiratorii, este foarte probabil să sufere și de hipertrofie de cornete nazale. Pacientul tipic care solicită intervenția de septorinoplastie are vârsta între 18-30 de ani și dorește remedierea problemelor estetice, dar și a celor funcționale respiratorii. Din acest motiv este foarte important ca chirurgul care efectuează rinoplastii să fie specializat în acest sens. Doar prin septorinoplastie deschisă poți obține un rezultat estetic natural cu respirație normală nazală. Mai mult decât atât, acum aplicăm intervenția de rinoplastie deschisă dar cu maximă prezervare a circulației nazale, astfel încât să obținem rezultat natural și cu recuperare rapidă. Ei bine, toate acestea se pot obține doar de către un chirug rinoplast dedicat, deoarece rata de reintervenție în cazul rinoplastiilor este mare – 15%.