Florin Dumitru Mihălţan
Medicul de familie din România are fără doar și poate o multitudine de probleme, o presiune crescută din partea pacienților și a autorităților. Multitudinea bolnavilor-adulți, copii, timpii de examinare uneori scurți, listele lungi de așteptare sunt tot atâtea provocări. Bolnavul respirator se detașează din acest noian de pacienți prin nenumărate caracteristici care ar trebui oarecum să simplifice luarea lui în evidență; este cel mai adesea un bărbat, peste 40-45 de ani, fumător sau cu expunere profesională. Și totuși cel cu o potențială afecțiune respiratorie poate fi sau rămâne o provocare, o capcană diagnostică, un caz de malpraxis sau un moment de satisfacție majoră. Există în general două simptome respiratorii comune majore: tusea și dispneea. Dacă mă gândesc că ele sunt prezente, deranjante și la bolnavul cardiac, că pot fi și mimate, deja se conturează probleme de orientare spre unul din aceste servicii specializate.
Dacă privim doar bolnavul de BPOC sau cu astm bronșic, pneumologii remarcă faptul că momentul depistării bolii este întârziat. Nu este o particularitate românească dar o certitudine există: cu cât bolnavul este depistat mai târziu și terapia este instituită cu întârziere, cu tot atât se scurtează perioada de supraviețuire a pacientului. Care sunt cauzele întârzierii ? Printre ele găsim și greșeli făcute la nivel de medicină primară. Cea mai frecventă este momentul apariției unei exacerbări în viața unui astfel de pacient. De obicei primește un antibiotic și indiferent dacă este astmatic sau cu BPOC, va exista o ameliorare, fără însă a focusa de fapt boala cronică, aflată în spatele simptomelor apărute. De exemplu, simptomul de tuse, care în loc să aducă pacientul la specialist pentru o radiografie, spirometrie etc., acesta este amortizat cu tot felul de antitusive, simptomatice la nivel de medicină primară,
Legat de cancerul pulmonar o altă provocare pentru sistem în toate țările mii de pacienți ajung la camerele de gardă după ce în prealabil au ajuns la medicii de medicina familiei. Un studiu realizat de British Journal of General Practice a dovedit că 1/3 din bolnavi nu au văzut medicii de familie iar ¼ sunt consultați de cel puțin 3 ori de aceștia anterior. Cauzele sunt multiple :bariere practice, emoționale, de sănătate, vârstă (bătrâni greu transportabili) etc. Cancerul pulmonar este și rămâne printre cele mai dificile diagnostice, alături de mielom sau cancerul medular. Și totuși, simptome precum spute hemoptoice matinale,o scădere ponderală rapidă, o tuse matinală care-și schimbă caracaterul fiind puțin diferită de ceea ce se cheamă tusea tabagică matinală pot fi semne orientative, simptome de alarmă pe care adesea pacientul le neglijează.
Problema antibioticelor este o altă provocare. În țările vestice se pare că medicii din medicina primară sunt mai reținuți în prescrierea lor. La noi automedicația dar și prescripțiile neadecvate generate pentru infecții banale, adesea virale, complică evoluția unor astfel de bolnavi. Și tuberculoza este una din afecțiunile care este uneori temporizată ca evoluție tocmai prin administrarea neadecvată de antibiotice.
Bronșiectaziile sunt o altă categorie de boli respiratorii cronice care sunt subdiagnosticate în România și pe mapamond. Aceste afecțiuni cronice au o expresie banală de debut, în spatele unor acutizări banale care au neșansa din punctul de vedere al precocității diagnosticului să răspundă temporar la cure de antibiotice. Este un alt moment de întârziere diagnostică.
Densitatea medicilor primari pe teritoriul unei țări, mai ales distribuția în zone rurale versus zona urbană pot influența morbiditatea și mortalitatea și prin boli respiratorii. Drumurile pacientului respirator sunt mai lungi sau mai scurte în funcție de medicii pe care-i consultă pe parcurs. Medicul de familie rămâne o piesă turnantă în aceste parcursuri diagnostice iar educația, formarea, reciclarea sa ca și acceptul de a lucra în echipe multidisciplinare poate fi rezolvarea care să grăbească identificarea precoce a unei liste lungi de afecțiuni cronice respiratorii. Pneumologii au făcut acești pași prin programme educaționale organizate de-a lungul timpului și doresc să rămână întotdeauna în circuitul diagnostic și să fie colaboratori apropiați ai medicilor de familie.
