Georgeta Sfetcu Dr.
Practica mea medicală, discuţiile cu pacienţii dar şi cu alţi colegi de braslă m-au făcut să înţeleg şi să simt nemijlocit importanţa relaţiei pacient-medic, pe două planuri: unul afectiv (de empatie) şi celălalt informativ.
Dincolo de cunoştinţele medicale şi tehnice (sau tehnico - medicale) dobândite în Facultate cât şi ulterior, în practica zilnică, noi medicii trebuie să avem în vedere în fiecare clipă că pacientul este un om cu sensibilităţi fizice şi psihice, el nu este doar un caz clinic sau o problemă medicală de rezolvat. Pacientul vine în Cabinet cu o încărcătură emoţională provocată de durere, de frica faţă de medic şi de diagnosticul / tratamentul ce urmează, de apăsarea financiară etc.
Aşadar, din start, pacientul are o accentuată stare de angoasă, de crispare şi să nu uităm că fiecare bolnav are un anumit grad de toleranţă la stres şi la durere cat şi o reacţie diferită faţă de acestea.
Tocmai aici intervine rolul şi talentul medicului. Un cuvânt de bunăvoinţă, de întelegere, puţin umor, cand se poate, au de multe ori darul de a-l relaxa, a-l detensiona.
În al doilea rând (sau în altă ordine de idei), buna comunicare cu pacientul, explicarea la nivelul său de înţelegere a etapelor de tratament care urmează a fi efectuate, acestea produc încredere pacientului în medic şi conduc la o mai buna colaborare în desfăşurarea actului medical: înţelegerea tratamentului şi urmarea acestuia întocmai.
Altfel, un pacient încordat, insuficient informat, nelamurit în ceea ce priveşte tratamentul, devine suspicios, speriat, necooperant. Ulterior, această stare poate ridica chiar dificultăţi în reuşita tratamentului. Aşa că, nu odata, s-a întâmplat ca un pacient nemulţumit să apeleze la un alt coleg de breaslă pentru a-şi rezolva problemele medicale.
Se constată deseori că lipsa de răbdare, de receptivitate din partea medicului (sau a personalului sanitar mediu), poate duce la nemulţumiri sau chiar conflicte între pacient şi echipa medicală şi chiar la acuzatii de malpraxis.
Iata de ce, succesul activităţii medicale, a efortului şi chiar a dăruirii noastre în plan profesional, poate fi cateodată umbrit sau anulat de lipsa de tact în abordarea acestor aspecte de comunicare, care privesc relaţia Medic- Bolnav. Pacientul, încă de la intrarea în cabinet şi până la terminare consultaţiei sau a tratamentului, trebuie să vadă în medic un specialist dar şi un prieten, un apropiat.
Este Respectul pe care ni-l datorăm unii altora şi în primul rând pacientului.
geojordi
Da, pacientul e un copil, indiferent de varsta, iar medicul trebuie sa-i arate jucaria preferata inainte de a-l scarmana prin maxilare - ca sa ramanem in domeniul autoarei. Apropo, daca nu vedeam sub articol specialitatea, puteam crede ca ni se adreseaza un psiholog. Adica ceea ce trebuie sa fie, inainte de toate, un doctor adevarat.
Jan. 22, 2012, 6:02 a.m.bartels cornelia
...la asa un stomatolog as merge cu liniste in tratament...si mi-as lasa toate masele de minte sa-mi fie extrase...stiind ca sunt pe miini bune ,si nu-mi pierd mintile de frica..caci am o enorma frica de scaunul dentar. Mult succes si cit mai multi pacienti ..mai putin bolnavi de frica. ...
Jan. 22, 2012, 10:42 p.m.